Prima dată am citit o carte semnată de Erich Fromm acum 10 ani. A fost recomandarea domnului profesor, Ilie Gyurcsik. Am început cu Arta de a fi. În perioada aceea îl devoram pe Freud. Fromm mi-a îndulcit descătușările provocate de Freud.

Ați văzut vreodată cum arată un pui ieșit din ou? Nu are nimic de-a face cu pufoșenia galbenă din reclame. Puiul e ud, cu ochii cârpiți și ciocul cumva lipit. Îmi amintesc că îndepărtam cu unghia de pe cioc o bucățică mică de piatră. O numeam piatră. În prezent merg pe urma amintirilor și nu am verificat cum anume se cheamă protuberanța de pe cioc. Mă compar cu puiul. Cu Freud am reușit să sparg coaja oului, adică să abandonez mentalități. Cu Fromm mi-am domolit exprimarea dură. Dar m-am oprit. I-am citit o carte și m-am oprit. L-am considerat prea blând și prea roz pentru mine. Să-mi reprezint viața cu nuanțe de roz nu mi s-a potrivit.

M-am reapucat de Fromm săptămâna trecută. Ce încântare! De ce mi-am luat o pauză de 10 ani nu știu să-mi răspund. Cert este că nu-l recomand. Ce să facă femeile și bărbații cu Fromm? Ar citi despre cum partenerul nu este o posesie. Nu stăpânim bărbatul. Nu avem un bărbat. Avem lucruri, nu avem ființe.

Recent am purtat ceva discuție despre felul de a fi în cuplu, despre apucătura dezagreabilă de a nu-i permite celuilalt să iasă singur în oraș. Îmi amintesc trufia unei dudui care abera pe subiect. A numit iubire lanțurile invizibile ale căsniciei. El nu iese fără. Eu nu ies fără. Asta e iubire. Cum să-l citească duduia pe Fromm? Să citească că duce o existență bazată pe a avea, pe anxietate, pe frică, pe ignoranță, pe sărăcie spirituală?

Așa că nu-l recomand, dar îl savurez. Citesc și la fiecare pagină mă simt ca la o întâlnire incredibilă. El mă impresionează. Eu zâmbesc. El mă provoacă. Eu răspund spontan. El îmi spune ce gândește. Eu îi spun ce gândesc.

A spune ceea ce gândești este o mare realizare. Spuneți ceea ce gândiți cu adevărat?! Îi spuneți ei? Îi spuneți lui?

Foto: Carmen Vulpea boemă