In ultimul timp am avut parte doar de spectacole muzicale psihedelice. Vocea lui Costel Busuioc si carisma lui Russell McGregor mi-au stimulat si ravasit simturile.
Exista scurte momente in timpul unui spectacol cand, in ciuda ochilor larg deschisi, nu vad. Holbarea in vacuum se gaseste mascata intr-o lumina de straluc, metalica si usor albastra verzui.
Incep sa simt povesti, sa transform.
Bluza plina de paiete si forme a unei doamne m-a determinat sa-mi imaginez toate persoanele prezente in sala in fetusi. Zvarcolirea organismelor intrauterine inchipuite mi-a provocat un tremur usor.
Ochii si-au reluat functia.
Am privit, m-am imbibat psihic de muzica, de talent, de mandrie.
Mandria de a fi roman, cand l-am ascultat pe Busuioc.
Ingamfarea m-a insfacat la o lovitura de ciocan. Ciocan si nicovala, unelte ce si-au gasit intrebuintare intr-un spectacol sustinut de Ansamblul Johann Strauss.
Si eu ma deosebesc de cei obisnuiti, uneori vlaguiesc oamenii prin cuvinte. Le pot pipai, stoarce, infrumuseta, interpreta obscur.
Sunt o slujitoare a cuvantului, nu a formei gramaticale, ci a pulsului, a dilatarii criptice din cuvant.