De Craciun

De 28 dec., 2010 0 No tags

Am ocolit cuvintele zilele astea, m-am indeletnicit cu activitati casnice si am privit cum imi creste pruncul. Craciunul inca ne inconjoara si despre el am sa astern aici cateva impresii.
Personal, la fiecare Craciun am asteptat ceva, inca astept. Magia, minunea, bunatatea. Am bifat 27 de sarbatori de iarna, iar trecerea lor ma determina sa ma pregatesc mai bine sufleteste pentru anul viitor. Sufletul mi-e compromis, se zbate in adulmecarea magiei si se imprastie intr-un nimic cu miros de brad. De brad imi agat toata copilaria si curatenia umana.
Ce e Craciunul?
O nastere. Anul asta am nascut si eu, cu dureri si multe lacrimi. Cunosc minunea. Bunatatea mi-a ramas straina insa, maternitatea nu m-a facut mai buna, de aceea pandesc magia. Am pandit-o cand eu insami prindeam contur rostind mama, o pandesc si acum cand mi se adreseaza peltic mama.
In jurul meu, acel spatiu uman al increderii si prieteniei, am auzit diferite pareri despre Craciun. O parere desluseste plictis si dispret. Asocierea Craciunului cu imbuibarea, cumparaturile si culoarea rosie duce lesne la asemenea stari, dar o clipa de inchizi ochii, pleoapele se infierbanta cu imagini ale mamei. Reprezentarea mea contureaza o femeie mica de statura, cu un par negru si lung, cocotata pe o masa pentru a prinde perdeaua la geam. Geamul e inghetat, iar afara, copiii striga sa fie primiti cu colindul. Magia.
Craciunul devine astfel cuvantul ce descrie o nevoie, nevoia de mama in toate simtirile noastre, nu ca prezenta, ci ca o forma de viata.
La fiecare Craciun, impreuna cu Isus, respiram prima gura de aer a vietii pamantesti. Traim sau ne amintim ca traim.
… de Craciun!

No Comments Yet.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Solve : *
22 × 14 =