Am anunțat că urmează să se întâmple. S-a întâmplat. Mă refer la expoziția #poartariduri de la București. În 8 martie, în spațiul cu freamăt din Ghepardul lui Lampedusa, Kog7, s-au adunat oamenii să privească portrete de femei.
Cel puțin așa mi-am dorit eu. Să fie privite chipurile mișcătoare fără a cunoaște neapărat poveștile lor. Ochii să-și îndeplinească rolul, să perceapă și să interacționeze cu lumea exterioară. Creierul să citească povestea care începe la fiecare dintre noi așa:

A fost odată ca niciodată educația. S-a ivit de la mâna întinsă a mamei. Poftim! S-a absorbit prin posibilitatea alegerilor. Preferi tricou sau cămașă? Politicosul mulțumesc a fixat transmiterea experienței de viață. Poate fi foarte bine o a doua naștere a ființei. Apariția în lume prin expulzare fiind prima naștere.

Doar prin educație reușim să trăim viața. În lipsa ei suntem trăiți. Ne consumă ignoranța, nesiguranța, fricile și bolile. Cu #poartariduri mă folosesc de frumusețe pentru a ajunge la educație. Frumusețea în slujba educației nu este propriu religiei. Religia s-a folosit de toate strategiile pentru a pătrunde în toate aspectele vieții. Intenționez să apelez la tot ce-mi stă în putință pentru a îndrepta atenția oamenilor asupra importanței educației.

Cu emoții puternice am așteptat oamenii la vernisajul #poartariduri, cu emoții, cafea și șampanie cu căpșune. Nu știam la ce să mă aștept de la publicul bucureștean. Primirea binevoitoare și atitudinea curioasă le-am răsplătit cu un scurt moment de poezie oferit de una dintre muze căreia îi este tare dor de poezia cu rimă.

Bărbații au admirat chipurile mișcătoare de pe simeze, dar cel mai important, femeile au admirat chipurile de pe simeze. Pare că luptăm între noi, femei cu botox și femei fără botox, dar de fapt toate luptăm cu monștri din noi. Accesul la informație și știință ne-a păcălit. Neglijarea educației și în mod special neglijarea emoțiilor au creat un moment fără precedent în viața femeilor. În loc să lucrăm cu durerea cu care venim echipate s-o suportăm prin putința de a naște, am început joaca de-a v-ați ascunsa cu starea de a fi vii. Ne ascundem viul specific ființei cu injecții de botox și colagen. Ne uniformizăm chipul și gândirea. Ne împietrim chipul și gândirea. Personificăm afirmația că murim puțin în fiecare zi.

Stă în putința noastră să oprim timpul, firește. Se numește capacitatea de a iubi și de a ne bucura de viață. Nu din iubire ne sărutăm cu Meduza, ci din frica de a ne descoperi vulnerabilitățile.

Educația este armă, sprijin și atu. Citiți. Mergeți la teatru. Ascultați o simfonie. Pictați. Admirați un tablou.

Educați-vă!

Foto: Codrin Unici