Faptul că înțeleg, nu înseamnă că scuz

Ani de zile am căutat să înțeleg. Să înțeleg cum funcționează oamenii. Să pricep teorii la matematică și reguli la gramatică. Mi-a fost greu. Dacă unii învață și deprind în zece minute, eu am nevoie de o jumătate de oră. Nu vă povestesc cât mi-a luat să rezolv o ecuație de gradul doi.

Când am pătruns ceva cu mintea, se fixează. Mai știu să rezolv ecuații de gradul doi, dar acolo s-a oprit ambiția mea în matematică. Comportamentul uman m-a atras mai mult. Poveștile m-au absorbit. Așa a început cercetarea lipsită de convenționalitate în psihicul uman. Cărțile m-au introdus în zeci de minți. Raskolnikov, Anna Karenina, Stavroghin m-au fascinat. Observ că atunci când scormonesc după personaje, cele din literatura rusă îmi vin primele.

Freud a intrat mai târziu în viața mea, după 30 de ani. La fel și Dawkins. La fel și Darwin. Aș fi fost o altă femeie fără ei. Poate aș fi rămas doar femeie și nu aș fi atins, nici măcar la repezeală, universalitatea.

M-aș fi plâns că bărbatul nu-și petrece timpul cu mine. Nu-mi dă timpul lui. Nu treceți ușor peste ceea ce scriu acum. Enunț clișee. Într-o piramidă a nevoilor, ale lui ar fi avut întâietate. Vrei să vedem un film? Vedem un film. Observați diferența? M-aș fi concentrat exagerat pe copil. Să facă. Să învețe. Să exceleze. Să lase joaca. Să plece din țară. Să viseze în limbi străine.

Cochetez cu universalitatea. Pricep mai ușor în prezent. Jumătatea de oră s-a redus. Sunt suficiente 15 minute. Uneori mi-e suficientă o strângere de mână să-mi imaginez caracterul unei persoane. Da, e posibil. O strângere de mână dezvăluie monstruos. Nu m-aș încrede niciodată într-o persoană care îmi întinde mâna și abia mă atinge.

După ani de zile în care am căutat să înțeleg, munca dă roade. Nevoile, plăcerile, neplăcerile ne acaparează indiferent de rasă și gen. Motivele au o deosebită însemnătate. Pricep, am priceput!

Înțeleg gospodinele, academicienii, credincioșii, mamele, amantele, soacrele, criminalii, femeile care-și sugrumă copiii, pe alocuri adolescenții, pe alocuri bărbații, femeile mutilate de botox și colagen. Înțeleg că fiecare răspunde unor nevoi categorice, unor autorități invizibile. Chiar înțeleg.

Doar că nu mă mai interesează să. Faptul că înțeleg, nu înseamnă că scuz. Un criminal în serie, dacă i-ați căuta în copilărie, ați rămâne șocați de ceea ce ați descoperi. De la abuzuri sexuale la zile de singurătate fioroase. Asta nu-i scuză faptele. Nu i le scuză. Într-adevăr mă aflu într-o fază nouă de furie. Emoția epocii m-a dezgustat. Prietenii au datoria să-ți atragă atenția asupra curului de maimuță care i-a luat locul gurii. E timpul să te oprești. Fix așa să înceapă un prieten dialogul. E timpul să dai doi bani pe tine. Să te prețuiești. Să citești o carte. Să mergi la terapeut. Să cauți să dai tu un sens zilelor tale.

Încheiere. Prietenii au responsabilitatea de a verbaliza și abaterile. Dacă nu aveți asemenea prieteni, căutați unii. Sunt rari, dar neprețuiți.

Foto: Flavius Neamciuc

No Comments Yet.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Solve : *
14 × 5 =