O să se întâmple curând. Luna viitoare împlinesc 39 de ani. Ultimul an petrecut alături de 3. Mă alătur femeilor cu 4. O să devin femeia de 40 ani. Mărturisesc că sunt în mare parte dezamăgită de generația mea. Cum a crescut, cum s-a educat, cum se poartă.

Azi, la o terasă prietenoasă cu familiile, în stânga mea, un domn și-a cerut voie să iasă mai târziu la o bere cu băieții. Pot să-l numesc bărbat? Eu am văzut un bărbat, dar am auzit un băiețel. Așa pot caracteriza generația mea, fetițe cu trup de femei și băieței cu trup de bărbați.

Mi-e greu să accept că un adult, într-o relație, îi cere permisiunea celuilalt să facă orice. În parteneriat ne consultăm. Ce părere ai? Îți place? Îți convine? Acestea sunt întrebările. Restul țin de o confuzie colosală. Încurcăm partenerii cu părinții. Soțiile se aseamănă cu mamele. Soții se confundă cu tații. Opriți-vă! Stop! Respirați. Cum puteți spera la o viață satisfăcătoare cu un comportament evident fals?!

Dacă vă întrebați de băiețelul cu trup de bărbat, a primit sau nu a primit permisiunea, atunci vă răspund că nu. Hai să ne imaginăm atmosfera casei, dispoziția lui, dispoziția ei, alinierea planetelor și iubirea de sine.

Relațiile dintre oameni reprezintă o sursă a nefericirii, dar simplificați-le. Nu e fizică ce se întâmplă. Nu complicăm un sistem ca să-l înțelegem. Dinamica în cuplu necesită simplificare, educație, bun simț și curajul de a fi. Majoritatea urlă ca lupii, dar trag ca boii.

Prefer lupoaica Akbara, luptătoare, mamă, lider, călătoare. Prefer reprezentarea de lupoaică. Doamna de astă seară sigur are reprezentare de vacă. Ce ochi frumoși! Ce femei de casă! Ce suflete triste! Ce vieți false!

Foto: Bogdan Mosorescu