Duminică seară am ieșit în oraș. Am acceptat invitația Biancăi Granieri de a celebra nașterea, o naștere, firește, a ei. Nu comentez despre vârstă. Cine mai ține socoteala anilor după 35 de ani? Începem să numărăm vise, amintiri, întâmplări, senzații, momente. Toate astea nu au ani. Alcătuiesc un tabel periodic personal al unei persoane. Ce număr atomic are exaltarea respirației tăiate în Portofino? Care e masa atomică a unui apus în Zanzibar? Ce număr atomic are o noapte fierbinte în Lisabona? Continuați.

Bianca Granieri nu este legată de o vârstă, ci de o provocare intenționată a realității. Tocmai de aceea discuțiile purtate în cele câteva ore petrecute pe barcă, pe malul Begăi, au desfăcut legături închise în minte. Au revenit în centrul atenției. Mi-am amintit de o doamnă din copilăria mea, o femeie blondă care a refuzat uniformizarea și anonimatul într-un oraș cotropit de adevărurile incontestabile ale religiei. Doamna a trăit fiind. Știți ce înseamnă asta la Schela, un cartier pe hârtie și sat în mentalitate de la Severin? Înseamnă dat de coate, râsete, batjocură, devalorizare, minimalizare. Îmi amintesc părul ei blond pieptănat în sus a la Brigitte Bardot, un machiaj strident și hainele bătătoare la ochi prin lipsa kaki-ului din perioada comunistă. A fost o femeie curajoasă. Să trăiești după capul tău în unele locuri și în unele timpuri este același lucru cu a merge să lupți pe front doar ca să oprești un glonț.

La Timișoara putem să țesem o iluzie a libertății. Te înconjori de câteva persoane, te îndepărtezi rar de centru și călătorești des. Ajungi să crezi că trăiești în Europa. Duminică am râs, am sorbit margarita și am admirat femei într-o Europă liberă, populată de femei sclipitoare.

Femeile astea reprezintă o adevărată putere, energia lor ar putea face o diferență în orașul ăsta. Din păcate funcționăm în grupuri intangibile. În fiecare an, Bianca reușește o alăturare. Stau femeile pe același loc. Oamenii de știință au descoperit cum să rupă un nucleu în două, dar nu-i văd capabili să le vină de hac femeilor. Aceasta este o glumă. Râdem înainte de toate.

Duminică m-am simțit extraordinar. Am uitat să mă simt bine fără să verific telefonul, fără să stau cu gândul la copii. Revin pe drumul bun, iar începutul a fost cu sentimente calde, discuții despre artă, oameni bogați, îmbrățișări și un apus de soare.

Noroc, Bianca Granieri!