Evit să scriu la nervi. Iritabilitatea îmi ciuntește rațiunea. Prefer să gândesc, să păcălesc reacția. Reacționez prea des după gustul meu. Mulți aveți tot dreptul să-mi judecați comportamentul. Făptura extraordinară care am devenit nu-mi scuză uneori purtarea. Am ajuns să înjur ca un birjar.

Înjur când mă izbesc de situații oribile. De azi dimineață, un pui de pisică a fost abandonat în fața blocului. În tunetul înfiorător de la crăpatul zilei, am presupus că miorlăiala aparține vagabonzilor, dar cu adresă fixă, de pe Cetății colț cu Gheorghe Lazăr. Două pisici, cu apucături teritoriale hidoase, păzesc blocul turn din intersecție.
Pe seară am aflat despre abandonul puiului, acesta cu apucături de maimuță, urcă și coboară neobosit în copacii din grădina blocului.

În lumina acestui eveniment, m-au doborât amintirile. Persoanele cu un comportament ca acesta mi-au schilodit sufletul. Am îngrijit zeci de pisici și câini abandonați. Nu am salvat nici un pui. Le-am scos viermii din gură. I-am hrănit cu seringa și biberonul. Până la urmă au murit, iar eu trăiesc cu schelălăiturile lor în mine. Pentru că unii oameni au prea mult suflet în ei. (Ironie!) Nu castrează animalele. Nu dau cu piatra în cap puilor. Îi abandonează înainte să deschidă ochii într-un loc prin care trec alți oameni.

Acum aș înjura. Vai, ce e la gura mea!!! Dracu, epitete pentru lipsa de caracter, evaluări fetide pentru cei care abandonează animale.

Luați piatra și aruncați! Direct în cap până nu mai răsuflă. Poate atunci aș putea să vă mai respect. Ați ucide nu pentru că vreți, ci pentru că trebuie. Șansa la viață oferită prin abandon indică o înclinare clară spre rău. Fii bun și ucide!

Fii educat și sterilizează! Asta ne indică democrația. Primitivii omorau și semidocții abandonează cu pretenții de samariteni.

Cei care salvează animale nu le pot lua pe toate acasă. Pe lângă asta, unii au căpătat și puternice idei preconcepute. Am luat un câine de pe stradă și l-am dus la o asociație. Am specificat că nu-l pot ține la mine. Așa aleg. În apartament nu suport câini. N-am avut în viața mea un câine. Doi cel puțin, 4 cel mult. O casă cu grădină permit. Așa că am luat o pisică care murdărește constant și îmi toarce în fiecare dimineață la 5. Apartamentul cu trei camere nu are suficient spațiu că păstreze un singur colț cu aer respirabil după ce Motan își eliberează intestinele. Doamna de la asociație, după ce i-am împărtășit părerea, mi-a aruncat disprețuitor că ea are doi câini în apartament.

S-o spunem pe-a dreaptă acum! Nu mă interesează că unii salvează zeci de animale și locuiesc cu șapte câini într-un apartament cu o cameră. Fiecare alege. Eu aleg să sterilizez, să ajut după putințe, să scriu articole la nervi, să cer ajutor prin postări pe facebook și să arăt cu degetul spre primitivi și semidocți. Pe incultul de azi dimineață l-aș abandona trei zile într-un vârf de munte fără apă și fără mâncare. Să se descurce, e rasă superioară!

Între timp, pisica maimuță e jos în fața blocului. Exact, nu vreau s-o adopt, am un motan, Motan the cat. Mi-aș dori să-l pălmuiesc pe acela socotit superior și m-aș bucura ca cineva să aibă nevoie de sufletul ăsta de-a dreptul nevinovat și să-l ia acasă.

Să ne suflecăm mânecile, să distribuim articolul și să găsim un stăpân. Miau!