Timpul s-a modificat, de fapt, in acest moment, sunt o fiinta fara timp. Nu exista zi sau noapte, doar ochi larg deschisi si pleoape picate.
Intervalul pleoapelor picate descrie puternice trairi onirice. Si acum continui sa visez. Meditez la scris, la Hans Castorp pe care l-am lasat acolo „sus”, imediat dupa ce a descoperit ca este bolnav.
Il gasesc pe Thomas Mann un bun povestitor, defel nu am realizat asta imprietenindu-ma cu Leverkuhn. Lecturile mele ii apartin, de prezent, lui Hans, unul care s-a lasat surprins pe foaie ca personaj, altul care ma ajuta sa-mi adorm fetita. Hans Castorp si Hans Christian Andersen.
Maturitatea si copilaria ma invaluie, iar eu simt ca ma scurg pe langa si printre aceste perioade ale vietii mele. Ocrotesc in bratele mele o fiinta dependenta de mine, iar eu tanjesc sa ma cuibaresc in bratele lui Fat Frumos. Sarut o frunte frageda de prunc si simt cum propria-mi frunte se impinge usor in fata pentru un sarut.
Astfel, realizez ca este nevoie sa ma povestesc, sa-mi desavarsesc edificarea pentru a fi in stare sa fiu mama.