M-am plâns, într-un text din păienjenișul blogului, de crizele de isterie ale Marei. Într-o perioadă în care Mara mi-a oferit multe imagini, fără să am idee ce anume înseamnă, am căutat să citesc foarte mult despre comportamentul copiilor mici.
Am crezut că se poate să găsesc printre rânduri scrise de specialiști o soluție către împăcarea mea ca mamă.
Eu cu Mara așa funcționam, iar trecutul este și prezent.
Aștern îndată o întâmplare pentru o mai bună înțelegere.
Mergând într-o dimineață la bancă, iar Mara fiind însoțitorul meu, înainte să intrăm, am vorbit cu ea. I-am povestit ce urma să fac eu și ce rugăminte am la ea. Am rugat-o ca în timpul în care eu îmi fac treaba, ea să se uite cuminte pe o revistă.
S-a uitat în ochii mei și mi-a răspuns afirmativ.
După 5 minute petrecute în bancă, fata mea deja începuse să ceară, să cerceteze, să întrebe. I-am reamintit ce vorbisem aplecându-mă la ea.
Mara, cum ne fu nouă vorba?
Mama, fu vorba ta, nu fu vorba mea.
A folosit chiar și perfectul simplu.
Observația ei era complet adevărată, ea nu zisese așa ceva, doar mă ascultase pe mine vorbind.
Mi-am înghițit nervul sculat ca pe un hap și am apreciat doar puterea ei de observație. În acele zile, Mara cred că a atins un apogeu de istericale, iar eu s-a întâmplat s-o pedepsesc. După o avertizare în care îi explicam ce urma să se întâmple, iar Mara uita înainte ca eu să pun punct, am făcut exact ce am zis. Am plecat de unde eram, am închis desenele cu Tom și Jerry, am mers la culcare fără să mai mâncăm, am intrat în casă, deși ne simțeam foarte bine în curte.
Săptămâna trecută, într-o scurtă ieșire la Văliug, Mara m-a întrebat dacă poate să se ridice de la masă și dacă are voie să se joace.
Nu pot să spun ce am simțit în acel moment, aș fi râs, aș fi plâns, pot însă să scriu aici ce am făcut, am răspuns calmă, iar eu am căutat să mă privesc în ochii celor de lângă mine, o prietenă dragă, un văr drag.
Săptămâna asta, am scos fata la drumeție pe Ciucarul Mare. E ceva ce mi-am dorit întotdeauna pentru copilul meu, să iasă mult în natură, iar acum că s-a întâmplat, simt cumva că ceea ce mi-am propus eu ca mamă, întâmplându-se, mi-a oferit un fel de satisfacție pe care nimic altceva nu mi-o poate îndeplini.
Mergând cu ea la pas pe munte, am dus ceva la bun sfârșit, am pus în fetița mea toată frumusețea lumii, toată frumusețea copilăriei mele.