Fu vorba ta, nu fu vorba mea

De 17 aug., 2012 2 No tags

M-am plâns, într-un text din păienjenișul blogului, de crizele de isterie ale Marei. Într-o perioadă în care Mara mi-a oferit multe imagini, fără să am idee ce anume înseamnă, am căutat să citesc foarte mult despre comportamentul copiilor mici.
Am crezut că se poate să găsesc printre rânduri scrise de specialiști o soluție către împăcarea mea ca mamă.
Eu cu Mara așa funcționam, iar trecutul este și prezent.
Aștern îndată o întâmplare pentru o mai bună înțelegere.
Mergând într-o dimineață la bancă, iar Mara fiind însoțitorul meu, înainte să intrăm, am vorbit cu ea. I-am povestit ce urma să fac eu și ce rugăminte am la ea. Am rugat-o ca în timpul în care eu îmi fac treaba, ea să se uite cuminte pe o revistă.
S-a uitat în ochii mei și mi-a răspuns afirmativ.
După 5 minute petrecute în bancă, fata mea deja începuse să ceară, să cerceteze, să întrebe. I-am reamintit ce vorbisem aplecându-mă la ea.
Mara, cum ne fu nouă vorba?
Mama, fu vorba ta, nu fu vorba mea.
A folosit chiar și perfectul simplu.
Observația ei era complet adevărată, ea nu zisese așa ceva, doar mă ascultase pe mine vorbind.
Mi-am înghițit nervul sculat ca pe un hap și am apreciat doar puterea ei de observație. În acele zile, Mara cred că a atins un apogeu de istericale, iar eu s-a întâmplat s-o pedepsesc. După o avertizare în care îi explicam ce urma să se întâmple, iar Mara uita înainte ca eu să pun punct, am făcut exact ce am zis. Am plecat de unde eram, am închis desenele cu Tom și Jerry, am mers la culcare fără să mai mâncăm, am intrat în casă, deși ne simțeam foarte bine în curte.
Săptămâna trecută, într-o scurtă ieșire la Văliug, Mara m-a întrebat dacă poate să se ridice de la masă și dacă are voie să se joace.
Nu pot să spun ce am simțit în acel moment, aș fi râs, aș fi plâns, pot însă să scriu aici ce am făcut, am răspuns calmă, iar eu am căutat să mă privesc în ochii celor de lângă mine, o prietenă dragă, un văr drag.
Săptămâna asta, am scos fata la drumeție pe Ciucarul Mare. E ceva ce mi-am dorit întotdeauna pentru copilul meu, să iasă mult în natură, iar acum că s-a întâmplat, simt cumva că ceea ce mi-am propus eu ca mamă, întâmplându-se, mi-a oferit un fel de satisfacție pe care nimic altceva nu mi-o poate îndeplini.
Mergând cu ea la pas pe munte, am dus ceva la bun sfârșit, am pus în fetița mea toată frumusețea lumii, toată frumusețea copilăriei mele.

2 Comments
  • Meet The Sun
    august 21, 2012

    Postul asta mi-e drag, il citii de doua ori si de-abia de pot comenta o data. Ma starnii postarea urmatoare unde de sub palarie si cu ie raspandesti in jur o stare interesanta.

    Postul asta mi-e drag pentru ca femeia-mama e fata in fata cu o copila, femeia fiind ea insasi o parte copila. Inocenta si inteligenta Marei te provoaca si se simte asta, si in tumultul celor ce deriva din provocare apare ultima poza in care, inevitabil, se topesc toate gandurile posibile de nu mai poti zice nimic.
    Fotografia asta e de pus in rama, dar unde poti gasi o rama pe masura de pretioasa??!

    • dunia
      august 22, 2012

      Doar in ochii Marei se gaseste acea rama. Nu stiu cum as putea sa-ti multumesc vreodata pentru toate starile de bine care mi-au revenit de la randurile tale sincere.

      Saru mana.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Solve : *
10 × 13 =