Îmi pasă, nu-mi pasă, cui îi pasă?

De 16 apr., 2013 2 No tags

Aici începe un text de la un dat cu părerea. Îmi dau cu părerea că nu există cititor al acestui blog care să nu știe că sunt olteancă. Un oltean în Banat e deja truism, dar merg mai departe.
Până în 2002, anul admiterii mele la facultate, nu am avut habar că sunt olteancă sau nu-mi păsa. În 2002, în Timișoara mi s-a pus o etichetă: aaa, olteancă, păi la voi la Oltenia nu se gândește.
Invers informației primite, am început să gândesc. M-am situat geografic. Da, sunt de la Drobeta Turnu Severin, județul Mehedinți, Oltenia.
Da, vorbesc cu perfectul simplu, care este grai, nu dialect.
Da, o să-mi cresc o oarecare mândrie de situare geografică dacă asta e tot ce se așteaptă de la mine.
Trăiesc de 10 ani în Timișoara. În toți acești ani am fost uneori doar olteancă pentru unii bănățeni, încă mai sunt, dar în toți acești ani am înflorit ca om datorită unui buchet de oameni, situați geografic în Banat, dar a căror minte nu s-a lăsat cuprinsă de geografie.
Îmi place să trăiesc în Timișoara, dar Timișoara nu e casa mea, nici adoptată nu am putut să mă las de acest oraș care îmi place și am ajuns să-l cunosc destul de bine. În primul rând, eu am început să cunosc lumea în altă matrice stilistică, cu o categorie impregnată de un puternic miros de pește. M-am născut în mal de Dunăre, iar inconștientul meu nu-mi permite să uit.
Știți cum creștem noi în mal de Dunăre? În familii care folosesc ca metodă de educație critica, critica dură, uneori agresivă. Știți urmările acestei critici? Unii au devenit directori în instituțiile din Banat, voința înseamnă viitor, alții, ca mine, și-au pierdut încrederea în forțe proprii. De la un timp am început să mă adun, să citesc multă psihologie, să mă observ mai mult prin comparație cu fetița mea. De când sunt mamă, sunt mai atentă la mine.
Sunt olteancă și trăiesc în Banat, și puțin îmi pasă de această realitate imediată. Îmi pasă în schimb de oameni, de mine, de ceea ce pot să devin. Îmi pare rău că nu pot să plec în orășelul meu să trăiesc acolo, aș pleca fericită, dar aici nu mă ține Timișoara, ci tot ce manifestă ea, viață culturală, spirit, unii oameni, o anume desăvârșire a mea.
Sunt olteancă, nu sunt olteancă, îmi pasă, nu-mi pasă, cui îi pasă? Nu invit pe toată lumea să mă cunoască, dar cunoașteți individul sau obiectul înainte să-i trântiți o etichetă, eticheta nu înseamnă cunoaștere, eticheta e la îndemâna omului comod. Nu-mi plac oamenii comozi.
Truism, un alt oltean în Banat.

2 Comments
  • Dan
    aprilie 16, 2013

    Frumos Duduca…
    Gândeste-te ca dupa „un oltean în Banat” urmeaza „un oltean în Senat”! Sa nu-ti fie cu banat…
    Tu crezi ca eu sunt fratuz? Merde!!!

    • dunia
      aprilie 16, 2013

      Urmează? Sunt ei destul de bine așezați și în Senat, și sunt așezați aceia cu cele mai alese caractere, a se citi caractere într-o notă foarte negativă.

      Ești și franțuz, dar nu îți permit ei să te placi franțuz. 🙂

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Solve : *
18 + 28 =