DUCEȚI GUNOIUL ȘI NU MAI REPREZENTAȚI GUNOIUL

De 10 ian., 2023 1 No tags 0

Duminică dimineață, cât am putut noi de devreme, șase, ne-am pus pe drum. Am pornit spre Austria. Am oprit în benzinării, iar de data aceasta în Germania am văzut cel mai mult gunoi, mormane de gunoi. M-am dat jos din mașină și am privit în jur. M-am mirat și mi-am închis gura singură. Oamenii strică pentru că nu sunt la ei acasă. Afirm fără nici o verificare că nu nemții s-au căcat industrial în locul unde am oprit noi.

Imigranții și muncitorii din țările mai slab dezvoltate produc gunoiul.

Întotdeauna o să fiu deschisă emigrării. N-aș zice nu unui copil, unei femei, bătrânilor și nici bărbaților. Nimeni nu-și părăsește locul nașterii de bine ce îi este. E fix ca la scăldat. Te bălăcești cu prietenii. Pe unul îl prind buruienile de picioare și e tras în jos. Îți întinde o mână. Părul îi acoperă deja ochii, ochii deja se închid și se deschid ritmic. Ce faci? Eu am întins mâna și ne-am dus amândouă la fund. I s-a întâmplat unei prietene. Am ajuns la mal într-un final.

Cu imigranții aș proceda la fel ca persoană și ca reprezentantă a unui popor. Nu putem să le închidem granițele persoanelor în suferință. Ca rasă, culesul și vânatul pentru un trai mai bun au dat naștere abandonării unei bucăți de pământ și stabilirii pe o altă bucată de pământ. Nevoia de hrană în primul rând a mutat populațiile.

În vremurile actuale, nevoia de o clasă politică decentă iscă deplasările oamenilor. Imigranții sunt asemenea copiilor mici abuzați. Fug de acasă pentru că nu mai pot.

Cu toate astea, gunoiul rămas în urma lor nu are justificare. Cei care fug de un sistem opresiv, se scuză purtându-se ca niște victime. Cei care pleacă să muncească în Occident, dau dovadă de un comportament infantil. Nu sunt acasă la mine, nu-mi pasă. Adevărul este că unui nesimțit nu-i pasă oriunde s-ar afla. Căci mormanele de gunoi au fost făcute de niște persoane nesimțite indiferent de cetățenie.

Granițele să rămână deschise pentru oricine, dar imigranții să respecte legea statului respectiv. Cine dorește să trăiască într-un alt stat după regulile statului părăsit, să se întoarcă.

Ai plecat după o viață mai bună, lasă apucăturile barbare și privește în jur. Nici măcar Germania cu criminalul de Hitler nu mai este datoare nimănui. Statele s-au luptat secole de-a rândul. S-au măcelărit. S-au torturat. S-au umilit. În prezent, cu știința și tehnologia, ne putem duce conflictele fără să ne transformă în carne de tun pentru psihopații care se întâmplă să conducă lumea.

Firește, am scris o opinie și mi-am exprimat sentimentele. N-am cuprins esența. Simt. Nici nu mi-am permis o libertate prea mare în exprimare. Să scriu arab sau musulman? Să scriu bulgar, român, rus sau moldovean? Să afirm că unii au niște chipuri cu expresii criminale?

O să-mi las gândurile la modul interogativ. O să vă rog, poate îmi citesc și niște nesimțiți blogul, să vă duceți gunoiul și să renunțați să reprezentați gunoiul. Pământul aparține tuturor, iar planeta e spațiu comun în ciuda minții voastre înguste și îmbibate de o existență materială.

Unii preferăm să fim în lume cât timp e posibil.

1 Comment
  • Paul
    ianuarie 14, 2023

    Pai emigreaza, de ce nu pleci, ce te retine? Le-ai oferi copiilor sansa unui sistem educational net superior.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Solve : *
7 + 17 =