Încep să înțeleg sadismul, dar prefer ciocolata, sexul și vinul

Prefer, de vreo câțiva ani, să-mi petrec ziua de naștere departe de casă. Să existe un drum de făcut, să am posibilitatea să postez pe Facebook și Instagram cu hashtag-ul #pedrum. La 30 de ani mi-am adunat pentru ultima dată toți prietenii. O masă lungă, o cină cu taină, cu persoane dragi mi-a înțepenit zâmbetul. Trupul înlemnește când este în pericol. Când întâlnim un șarpe, creierul automat comandă înmărmurirea.

Tocmai mi-am comparat prietenii cu șerpii. Așa ați presupune, dar. Îmi iubesc prietenii. Nu ei reprezintă șerpii. Situația, o masă lungă alcătuită din persoane cu care m-am însoțit de-a lungul anilor, dar care nu s-au însoțit și între ei, nu mi s-a mai potrivit. Am simțit că nu mai era vorba despre buna mea dispoziție, ci despre buna lor dispoziție. De ziua mea doresc să fie vorba despre mine. Am fost în pericol să mă aliniez, să mă conformez convențiilor.

Am început să călătoresc de ziua mea de atunci. Vârsta s-a transformat într-o porțiune. Atena reprezintă o vârstă, 32. Sarmizegetusa o altă vârstă, 33. Firește, nu m-am putut ține de plan. A intervenit Mara, bugetul, responsabilitățile. În 2018 mi-am propus să ajung la Berlin, la Filarmonică. Nu s-a întâmplat. Mi-am lins rănile, știu să. Cu demnitate și atitudine care contrariază, mi-am corectat cadoul. Mi-am albit dinții. Anul acesta, cu o călătorie planificată în 1 iulie, 21 iunie a rămas fără buget. Din nou mi-am corectat cadoul. M-am epilat definitiv pe picioare.

Aud țipetele din curtea școlii. Zâmbesc. Intrasem într-o anumită stare, iar gălăgia m-a readus în sufragerie, pe canapea, cu pătura pe picioare. Motan doarme lângă mine.

Am recitit ce am scris. Zgomotele au năvălit. O motocicletă. Claxoane. Freamătul din curtea școlii s-a intensificat. Gheorghe Lazăr e aglomerat.

Tot ce am povestit până acum ține de introducere. Voiam să ajung la epilarea definitivă. Pentru cine nu a făcut, vă comunic de la început că doare. Suportabil, desigur! Ultima dată durerea m-a provocat intelectual. Mi-am reamintit bătăile din copilărie, am revăzut Auschwitzul. Asta în timp ce primul picior suporta intervenția. Între primul picior și al doilea, am avut un răgaz. Corpul s-a relaxat. Am simțit destinderea sub forma unui val de căldură. Mușchii se relaxează. Mi-am zis. Ceva plăcut m-a făcut să tresar. M-am mișcat pe masă și mi-am privit corpul lungit. Carne, material, obiect. Eu nu eram acel trup. Vă puteți imagina un copil într-un colț de cameră goală ascuns după perdea. Eu eram acel copil. Complet separată de trup, m-a îngrețoșat plăcerea cărnii.

Familia de țigani români de la Auschwitz, distracția doctorului Mengele, oare așa se simțea? Am alungat gândul. Ce importanță are o familie când în lagăr se aflau atâtea persoane?! Nici nu e vorba despre oameni, ci despre senzație. Plăcerea și calmul de după aplicarea violenței. La al doilea picior timpul a trecut mai repede. Obișnuința. La final, calm, plăcere și o minte împăienjenită.

Este o anumită plăcere în amorțeala corpului după agresare. S-a terminat. De aici vine calmul. Dar e mai mult de atât. E bucurie. Presupun că hormonii ne înșală. Satisfacția este mare că s-a sfârșit. Sunt eliberați hormonii fericirii. Încep să înțeleg sadismul, dar prefer ciocolata, sexul și vinul.

Copiii au intrat la ore. Este liniște. Mașinile trec civilizat. Eu am terminat.

No Comments Yet.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *