Poate omul să trăiască fără minciună? Ce fel de viață?

Mai am câteva pagini de citit din cartea lui Florin Alexandru, Magia despărțirii. Sâmbătă o să discut puțin cu autorul, pornind de la carte, despre despărțirea mea de tatăl Marei. Nu știu ce o să mai povestesc. În șase ani m-am curățat de toate emoțiile separării.

Când nu citesc sau trebăluiesc, vasele se adună în continuare, praful se depune, lenjeria se boțește, fac planuri pentru blog și Tricou. Încerc o disciplinare, dar mă strâmb la acest cuvânt. Poate nu am înțeles eu bine. Se întâmplă. Dar din Foucault am priceput că disciplina duce la control, la supraveghere. Cine ne controlează, cine ne supraveghează? Părinții, partenerii, prietenii, statul. Râd de aceste gânduri. Mi se par caraghioase în contextul în care Mateiu râgâie pe mine.

Ieri am lucrat prea puțin pentru Tricou. Pentru decor am mers vreo 90 de kilometri. La întoarcere, în apusul melancolic de primăvară, soarele imens picat între copaci, mi-am reamintit de filmul Leto. L-ați văzut? Nu l-ați văzut? Nu o să povestesc despre. Mie mi-a reținut atenția ieri minciuna. Poate omul să trăiască fără minciună?

În film se iubesc un el și o ea. Ea se simte la un moment dat atrasă de un alt el. El îi permite să-și onoreze atracția. Alt eu nu prea înțelege aranjamentul dintre cei doi. El stă în fața clădirii, privește fereasta și pândește. M-a marcat scena. Rememorarea mi-a produs o emoție intensă ca la vizionare. Mereu m-au umplut de penibil aceste situații. Nu-mi pot controla emoția și nu o pot numi. Ce anume simt? Stinghereală. Durere. Agitație. Fascinație pentru atitudinea unor persoane. Bucurie pentru depășirea limitelor, pentru puterea omului de înțelegere. Nu știu exact ce simt, dar m-am pus în locul lui El. Să stau lângă bloc, să privesc fereastra lui Făt Frumos, iar sus să se onoreze o atracție. N-aș putea. Atunci prefer minciuna? Nu prefer minciuna. Cultiv sinceritatea. Atunci? Cum facem față atracției în cuplu? Prin disciplină. Ne disciplinăm emoțiile. Le permitem, dar nu le onorăm. Adunăm frustrări? Da și nu. Frustrarea aparține exclusiv trupului. Mintea și inima nu se simt private de o plăcere. Mintea și inima sporesc plăcerea de a construi un parteneriat. Vorbe. Vorbărie. Nu am experiența lui El din filmul Leto. Nu știu cum aș reacționa, dar mai ales cât de intes aș simți durerea.

Are cineva o asemenea experiență și dorește să împărtășească?
Și din nou întreb, poate omul să trăiască fără minciună? Ce fel de viață?

1 Comment
  • Stiusieu
    septembrie 4, 2021

    Simplu.
    El este un caracter atat de slab, incat nu poate intelege ca relatia cu ea s-a terminat.
    Si e dispus sa-i permita ei orice, doar ca sa nu o piarda.
    Nu e iubire, e depdenta. Viciu.
    Ca atunci cand stai dupa colt, sa dai in cap la cineva, sa-i iei portmoneul ca sa-ti mai cumperi o doza. Nu conteaza ca facand gestul respectiv te pasc anumite consecinte, ca decazi ca om. Nu, satisfactia personala e mai importanta, senzatia iluzurie data de substanta primeaza in fata realitatii.
    Asta inseamna sa traiesti in minciuna.
    Sa faci ceea ce oricine poate recunoaste ca e gresit dar tu sa-ti spui ca este corect.
    Sigur, si dependetul poate spune ca ceilalti nu au voie sa-l judece. Ca doar el stie de ce a ajuns aici, ca ceilalti nu au trecut prin ceea ce a trecut el ca sa ajunga acolo.
    Si ea poate spune la fel. Ca nu e curva, doar neintelasa.
    Dar faptele sunt fapte,

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Solve : *
4 + 2 =