Fericirea personală e o muncă

Am terminat de citit Magia despărțirii de Florin Alexandru. Sâmbătă am discutat cu Florin despre carte. Ne puteți auzi aici. În timpul lecturii am început să mă gândesc serios la frică. Mie în permanență îmi este frică de pierdere. Știu exact ce nu vreau să pierd. Știu exact pe cine nu vreau să pierd.
Cel mai frică îmi este de starea de bine, de ceea ce numim fericire. Ori de câte ori descriu fericirea, o senzație similară fiorului pe spate mă avertizează că s-ar putea întâmpla ceva neplăcut. De fiecare dată, același scenariu, stare de bine, fior pe spate. La fel cum mamanu nu renunță să-mi atragă atenția asupra capului gol la Mateiu sau asupra spatelui gol la Mara. Ceva rău o să se întâmple. Copiii or să răcească, eu nu o să mai fiu fericită. Dar de ce? De ce simt asta?

Am scormonit în copilărie. Asta fac de fiecare dată. Pot să numesc un episod și să indic o reacție. Mamanu a plecat în concediu cu sora mea și pe mine m-au lăsat acasă. Seara mi-am pus și eu haine în valiză. Mamanu mi-a permis. Dimineața m-am trezit fără ele. Ce nenorocită și trădată m-am simțit! Am plâns până am adormit la tata în brațe care a promis că mă ia cu el. M-am trezit fără el câteva ore mai târziu la bunică mea. Trădată de două ori într-o zi. Am supraviețuit, dar m-a marcat.

Soră mea mă paraliza de fiecare dată când o refuzam dacă rostea printre dinți: Bine! La mine ajungea acest bine altfel. Presupuneam că nu mai vrea să vorbească cu mine, să fie prietena mea, să se joace cu mine, să mă iubească. De foarte multe ori am onorat cererile ei doar ca să nu rostească bine. Are legătură cu episodul cu mamanu și valiza? Nu știu.

Episodul cu valiza și faptul că soră mea rostea bine când o refuzam au legătură cu frica mea actuală când descriu fericirea? Nu știu. Știu ce simt, nu știu de ce și de când simt. Dar sunt sătulă de frica asta care îmi strică mulțumirea sufletească. În prezent am mai multe motive de fericire decât de mâhnire, iar gândirea mea rațională e îngenunchetă de un aspect al intuiției. Intuiția presupune o multitudine de aspecte. Unilateritatea mă scoate din sărite. Asta dacă mă iau după Bertrand Russell. Și mă iau în detrimentul filozofiilor roz care au succes în viața cetățenilor actuali.

Mai scormonesc, mai caut. Vreau să mă bucur de viața mea fără frica de pierdere. Fericirea personală nu e o boală, o insultă, o mândrie. Fericirea personală e o muncă. Am muncit. Muncesc. Răsplata mi se cuvine.

Foto: Bogdan Mosorescu

No Comments Yet.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Solve : *
15 + 24 =