Suntem în online. Offline rezistăm

Tot gogoloiul, din cauza unui virus, a trăit povestea Aurorei. A dormit.
Oamenii au închis ușile. Au lăsat în urmă copacii goi. Oamenii au deschis ușile. Au găsit copacii înverziți.
Am trecut de la stare de urgență, la stare de alarmă. Este o perioadă neclară. Ceva a trecut. Ceva urmează să se întâmple. E ca săptămâna dintre Crăciun și Anul Nou. Trăim niște zile care nu ne interesează neapărat. Le așteptăm pe cele care vin după. După derutează. Nu poți să pui degetul pe. Când o să ne reluăm activitățile și obișnuințele? Cândva.

Adultul își petrece viața în propriul coșmar alcătuit minuțios și respectat cu sfințenie. Fac referire la momentul oportun. Momentul oportun nu aparține prezentului. Nu. Aparține viitorului. CÂND o să, ATUNCI o să. Când termină facultatea. Când se angajează. Când cumpără o casă. Când face un copil. Atunci o să fie fericit. Adultul lasă pe altă dată fericirea. Copilul nu amână niciodată. Copilul îl respinge pe CÂND. El vrea ACUM. Copilul e fericit.

Suportăm greu aceste zile. Suport greu aceste zile. M-am străduit să scap de apucăturile adultului de a-și fixa fericirea într-un viitor presupus cunoscut. Să fiu prezentă. Să fiu laolaltă. Să fiu în preajmă. Să fiu. Asta mi-am propus. A fi e suspendat. Suntem în online. Offline rezistăm.

Poate viitorul aparține online-ului. Arta, un mijloc de exprimare preferat de mine, continuă în online. Filarmonicile au difuzat spectacole. La fel teatrele și operele. Marius Manole, un actor desăvârșit al vremurilor noastre, are emisiune cu Ilona Brezoianu în online. Nu m-am bucurat. Am fost incapabilă. Sunt incapabilă. Obișnunța! Mi-am zis. Arta vine cu obiceiul de a te zgâi. Holbezi ochii la o pânză. Privești lung un gest al lui Manole. Te uiți cu ochi mari la piciorul unei balerine. Te schimonosești de la melisme. Online-ul te lipsește de posibilitatea de a te bucura. E ca sexul cu prezervativ.

Nu scap de senzația că trăim în povești. Un ochi râde, unul plânge. Literatura nu ne delectează, ne împresoară. Un ochi râde. Arta supraviețuiește, se adaptează. Un ochi plânge. Nu mă impresionează nimic. Rămân nepăsătoare. Ghid de supraviețuire în format aseptic nu avem. Unii nici nu-l doresc. Eu una nu știu dacă vreau să mi-l însușesc. Coșmarul e comun. Ochii sunt îndreptați spre viitor. Când o să, atunci o să.

No Comments Yet.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Solve : *
24 + 14 =