Noi știm cum stau lucrurile în general. În izolare nu e nimic general

Am stat în fața laptop-ului. Nimic. În special propoziția de început fuge de mine. Mi-am lăsat capul pe spate. Am privit pe fereastră. Cer albastru. Cumulus. Zborul unei păsări. Ce frumos! Fereastra m-a trimis cu gândul la Hannibal. Am reluat filmele cu doctorul Hannibal Lecter zilele acestea. În Tăcerea mieilor cere o fereastră să privească cerul. Poate dacă o ordonanță ne-ar lua și ferestrele, și grădinile, am fi mai fericiți în izolare. Dar nu suntem fericiți în izolare. Nu apreciem neapărat ce avem. Sănătate în primul rând, iar apoi un acoperiș deasupra capului.

Omul e curios. Curiozitatea a făcut posibilă evoluția, apoi civilizația. Imaginați-vă o lume fără curiorizatea englezilor. Ce ar mai binecuvânta Dumnezeu în America și în ce limbă? Nici un new York, doar vechiul York. Citiți istorie. Vă domolește pornirile sociale.

Când am fost cu toții trimiși la casele noastre, am năvălit în magazine. A dispărut făina. S-a epuizat drojdia. A ieșit brusc de pe rafturi dezinfectantul. Am uitat rapid de mall și de ispitele lui. Omul prima dată mănâncă, apoi se acoperă. Oricum majoritatea dintre noi avem prea multe obiecte-mofturi. Aceste obiecte-mofturi, haine, genți, pantofi, bijuterii, țin acum de o altă lume. Lumea în care trăiam laolaltă pentru a ne prezenta îmbrăcămintea. Haina îl face pe om și îl face mai ales în ochii celuilalt.

Port de o lună de zile trei perechi de pantaloni de trening și cinci tricouri. Am început să fiu atentă la șosete. Să se potrivească cu lungimea pantalonului. Cochetăria nu dispare, se reinterpretează. M-am gândit mult la haine, la pantofi, la genți, la ce reprezintă. M-am hotărât să notez despre, dar fără să critic. O să fie greu, dar mă scuz prin acuzație. Iubesc rochiile, pantofii, gențile și bijuteriile.

Totuși. Atrag atenția asupra felului cum aceste obiecte-moft ne-au modificat comportamentul. Azi existăm în lume, dar nu suntem în lume. Ceva ce luăm ca de la sine înțeles, faptul că suntem în lume, ne derutează în prezent. Unde anume suntem și cine e acest suntem? E ușor să fim de jos până sus o etichetă. Rochie de la, geantă de la, pantofi de la. În izolare am ajuns să fim, o simplă prezență. Fără de la. Nu recunoaștem nimic, nu ne recunoaștem fără etichetă. Noi știm cum stau lucrurile în general. În izolare nu e nimic general. Lipsesc ochii celorlalți, lipsesc determinările date de societate, lipsesc comportamentele automate care ne liniștesc. Nu mai executăm. Nu ne mai fudulim pentru nimeni. Nu mai cumpărăm mofturi. Mâncăm. Un virus ne-a retrimis la baza piramidei.

Până la urmă viața simplă cu strictul necesar nu ne face fericiți. Nici timpul petrecut cu familia nu ne face fericiți. Nici înainte nu eram fericiți. Ce înseamnă asta?

Înseamnă că fericirea ține de dispoziție și de prezent. Proiectarea în viitor, atitudinea adulților, nu aduce fericire. Fericirea aduce mult cu cererea pruncului. Vreau să mă joc acum. Nu mâine, nu peste o lună, acum. Acum sunt fericit.

Așa vă spun și eu. Acum sunteți fericiți. Lăsați planurile. Flecăriți despre asta într-o atitudine relaxată. Nu mai e necesar să ai o haină de la. Până revenim la vechile obiceiuri, o să revenim negreșit, doar fiți. E un privilegiu chiar și în izolare.

0 Comments

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Solve : *
2 + 27 =