JOS CU RELIGIA, SUS CU BINELE COMUN

De 13 nov., 2023 6 No tags 0

În fiecare dimineață, de aproape un deceniu, ascultăm, Mara și cu mine, Radio Cultural. Drumul până la școală nu e lung, dar aglomerația favorizează ascultarea știrilor din lume. Așa s-a întâmplat și în dimineața asta. Bombardamente în Ucraina, bombardamente în Siria, război, război, iar apoi răzmerițe la Londra și Paris.

Trăim vremuri de încremenire intelectuală și amorțeală sufletească. Războaiele se desfășoară. Asistăm. Comentăm. Dăm din umeri. Ignorăm. Indiferent de poziția adoptată se evidențiază laissez-faire-ul. Ne abținem să rostim ce gândim, ne abținem să acționăm, cum am putea acționa? Ce putem, ca cetățeni ai lumii, să facem în fața invaziei arabilor? Recunosc și mărturisesc că mi-e frică de islam. Am rostit și public la Cărturești cu ocazia vernisajului de fotografie semnat Marius Chivu. Marius a răspuns că este firesc să-mi fie frică de ceea ce nu cunosc. Are dreptate. Nu cunosc islamul, iar din ce a ajuns la mine, nici nu-mi doresc.

Dacă m-aș lua după capul meu, atunci aș desființa RELIGIA. Religia distruge monstruos când nu-și exercită funcția de ridicare spirituală și protecție parentală. Școlile, tot după capul meu, ar conține în programă ISTORIA RELIGIILOR.

M-am apucat de Supunere de Houellebecq. Înaintez neașteptat de greu și asta datorită unor fragmente, care în contextul actual, războiul dintre Israel și Palestina, mă umplu de groază. … pentru Frăția Musulmană, fiecare copil francez trebuie să aibă posibilitatea să beneficieze, la începutul și la sfârșitul școlarității, de un învățământ islamic. După fraza asta mi-am pierdut calmul. Respirația a devenit dureroasă. Supunere este un roman, dar ficțiunea a mai anticipat prin Orwell și Huxley.

Mi-au picat azi ochii pe un panou publicitar, Jabri Residence. M-au trecut fiorii. Magazine alimentare, case de schimb, amanet, saloane de coafură, iar acum Jabri există ca dezvoltator imobiliar. În câțiva ani un fotoliu în primărie nu ar mira pe nimeni. Peste alți ani, s-ar șoca cineva dacă s-ar propune lege nouă în învățământ, toate fetele acoperite?

Cum să evit formularea n-am nimic cu arabii, dar?! Nu o evit. Cad în capcană. N-am nimic cu arabii, dar prefer legile propuse, dezbătute și luate de ONU. Gândesc, și ca mine gândesc mulți, că orice om din lumea asta are dreptul să se stabilească unde îi este bine, dar rezidența înseamnă respectarea legilor de pe acel teritoriu. Cunosc și istorie. Știu ce au făcut englezii, francezii, olandezii, spaniolii. Au colonizat și și-au impus propriile legi. Nici atunci băștinașii nu au acceptat. Au luptat, iar luptele au dus la exterminarea sau împuținarea lor. Dar au luptat. Noi nu luptăm. Asistăm într-o stare de transă. Nu ni se poate întâmpla. Chiar nu ni se poate întâmpla?

Recunosc. Mi-e frică de legile arabe și contrar afirmației lui Marius Chivu, mi-e mai frică de ceea ce cunosc decât de ceea ce nu cunosc. Există posibilitatea ca arabii să lupte cu femeile. În fond, noi pierdem cel mai mult. Comunitatea din MMTCG s-ar putea să considere lupta inutilă, reîntoarcerea la maternitate și menaj fiind visul ei.

Cele care visează să iasă cu fustă mini pe stradă, să bea alcool în baruri, să citească istorie și politică, să-și așeze bărbatul gol pe marginea patului și să-l cuprindă cu coapsele, să nu se mărite, să nu se reproducă, ce soartă vor avea aceste femei? Ce soartă aș avea eu și fata pe care o cresc?!

Oricum ar fi, islamul e cea mai dăunătoare dintre religii. Jos cu religia, sus cu binele comun!

Foto: Bogdan Mosorescu

6 Comments
  • Nico
    noiembrie 15, 2023

    Ai distruge religia pentru ca nu cunosti ceea ce Iisus a incercat sa ne invete, acum mai bine de 2000 de ani. Pun pariu ca n-ai citit nici macar cele 4 Evanghelii, ca inima ta ar fi fost altfel acum.
    Daca nu-ti place ortodoxia, incearca sa vezi care e treaba pe la protestanti (penticostali, baptisti). S-ar putea sa ti se ridice vãlul din fata ochilor.

    • Dunia
      noiembrie 15, 2023

      Ai dreptate, Nico, am citit 2 evanghelii. Nu le-am apreciat.
      Îmi prefer inima așa cum este deoarece refuz să iubesc, să admir sau să detest oamenii după religie. Caracterul și personalitatea au întâietate. Mulțumesc de mesaj.

      • Nico
        noiembrie 16, 2023

        Nu despre asta a vorbit Isus. Si inima nu ti-e data de la sine putere, ci de la Creatorul tau, pe care il renegi in numele religiei. Nu despre religie este vorba, ci despre spiritualitate, care presupune din start relatia om-Creator. Este in regula sa respingi dogmele religioase, dar sa-ti renegi complet partea spirituala denota un egocentrism al carui absurd il vei intelege (probabil) la batranete. Incearca sa recitesti Evangheliile, insa detasata de dogmele religioase.

        • Dunia
          noiembrie 19, 2023

          Egocentrism este să-mi spui că tu cunoști singura cale adevărată în viață.
          Mulțumesc pentru recomandări. Refuz politicos.

          • Nico
            noiembrie 20, 2023

            Mda, n-ai inteles nimic din ce am spus. Nici nu ma mira ca majoritatea oamenilor din jurul nostru sunt carcase goale din punct de vedere spiritual, incrancenati in negarea eternului divin. Singurul prin care cunosti calea, adevarul si viata este Isus, si doar prin El ajungi la Creatorul tau. Nu ai fost creata din neant si nu te duci in neant, cand corpul ti se va duce in pamant. Esti seaca spiritual. Pacat!

  • Dunia
    noiembrie 22, 2023

    🙂

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Solve : *
2 + 20 =