Jack Kerouac, Pe drum

De 25 iul., 2012 5 No tags

Vreo două săptămâni am fost tot pe drumuri, așa că atunci când m-am așezat în fața bibliotecii, căutând un titlu care să mă seducă, Pe drum s-a potrivit ca papucul Cenușăresei.
De scriitor știam doar că este american. Am apucat cartea cu zâmbetul pe buze și am vârât-o în geantă. Prima pagină am citit-o în briza mării. Sutele de pagini le-am citit în multe grade celsius.
Dar căldura astrului nu dogorea nici pe departe ca ciuda mea interioară. Lectura a reușit să reducă toate zgomotele de pe plajă, iar eu am putut să călătoresc într-un ritm bezmetic cu niște tineri obsedați de individualitate.
Mai ridicam uneori capul în infinitul mării și oftam. M-aș pune și eu pe drum, mă bate dorul călătoriilor, ma frământă căutările gneseologice.
Valoarea intrinsecă a făpturii mele e dată de o neobosită, dar justificată sete de izvoare, iar izvor se poate citi ca apă rece și buvabilă, dar și ca sursă de cunoaștere. Ce vrei de la viață?
O întrebare pe care o tot pune autorul în romanul Pe drum.
Eu vreau să cunosc, vreau să învăț, vreau să iubesc.
Din aceeași carte, am aflat despre tinerii beat ai anilor 50, de fapt romanul se poate citi și în această notă, a descrierii Americii acelor ani. America anilor 50 a creat circumstanțe favorabile acestor tineri beat, tineri care au țipat prea mult într-o societate închistată de prejudecăți. Și-au urlat la modul bezmetic libertatea individuală, au căutat adevărul în călătorii, sex și droguri. Iar alergătura lor era atât de tristă!
Străbăteau America pe lung sau pe lat cu frenezie și ajungeau descurajați în paturile de acasă, o casă care nu descria un cămin, ci un adăpost deasupra capului.
Povestea tinerilor beat mi-a accentuat toleranța, îngăduința mea a trecut pragurile bunului simț, par uneori să nu-l recunosc, accept zâmbitoare și binevoitoare doar îndemnurile inimii.
Vreau să plec, să mă pun pe drum, să cutreier lumea chiar dacă plec de lângă o soție sau copil. Asta descrie Kerouac, iar eu vă mărturisesc că înțeleg.
Sufletul meu vibrează lângă dorința tatălui și jelește lângă ochii înlăcrimați ai copiilor, dar ochii mei  surâd fiecăruia înțelegător.
Fiecare dintre noi avem doar o viață, iar viața asta nu ne ajunge uneori s-o împărțim cu proprii copii. Și aici ne salvează iubirea, pe mine mă salvează iubirea Marei, căci astfel, mi-aș face o valiză, aș pune-o sub pat, și aș pleca de fiecare dată când mă apucă dorul de ducă.
Dean Moriarty așa făcea, valiza și pe drum.
Pe drum, de Jack Kerouac

5 Comments

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Solve : *
4 + 13 =