Am indoit pagini, gest care nu mi-a completat contextul cititoarei pana acum. Scrisori catre fiul meu m-a imbogatit si cu o reteta: jimbalaya.

L-am regasit pe Liiceanu in mama. Pierderea lucrurilor puse bine m-a scos de foarte multe ori din sarite, uneori si azi.

Am propriul Hans Castorp.

Cel mai greu este sa-ti amintesti sa iubesti omul de langa tine.

Intr-adevar azi o vazui pe mamanu, nu apelativul, fiinta. In brate cu basmul tineretei mele, in mangaieri si zambete imprumutate de la mine, conturai o icoana pentru suflet, pentru absenta viitoare a femeii micute, pentru pierderea sugarului.

Maine plec la Lisabona, dupa doua veri la umbra, sper sa ma iubesc cu soarele pe toata intinderea pielii mele.

Urmatoarele texte vor fi aurii.