Ca de fiecare dată, fără excepție, am pierdut fraza de început. De câteva luni scriu și rescriu la mine în cap începutul unui roman. Într-o seară cuvintele s-au așezat perfect. Nu m-am ridicat să notez. Am repetat în gând și m-am asigurat, ca de fiecare dată, că o să-mi amintesc la trezire.
Nu mi-am amintit.
De cele mai multe ori au câștigat moleșeala, căldura plăcută și oboseala când m-aș fi bucurat să izbutească spiritul meu creator.
Nici să mă așez la scris pentru blog n-am mai reușit. Timpul liber oferit de somnul lui Mateiu l-am petrecut citind. În aceste zile prefer compania cărților. Mă însoțesc cu Erich Fromm de săptămâna trecută. Bunul simț abundă în prelegerile lui.

Mă gândeam, gândesc mult în poziția drepți luată la chiuvetă când spăl vasele, că literatura, arta, teatrul nu îi sunt necesare omului. Literatura, arta, teatrul țin de căutarea de frumos, de emoție, de dramă a omului. Toți căutăm ceva mai presus de casă și de masă. Literatura satisface în mine această căutare. Nu mai am nevoie de religie sau de proiecția lui Dumnezeu. M-a numit cineva de curând seacă spiritual. Nu m-am supărat. Nu ne-am înțeles cum să strigăm dumnezeu. Eu strig literatură, artă, teatru. Cineva strigă Dumnezeu cu D mare. Dar și cineva, și eu căutăm frumosul, bunătatea, rațiunea, drama din viață. Drumurile diferă, dar destinația seamănă. Prefer să subliniez asemănările și să nu atac cu diferențele.

Erich Fromm merită atenția voastră. Nu aveți nimic de pierdut, ci doar de câștigat.

O să trag concluzia. Când vine inspirația, atunci acționați.

Ce vă inspiră în aceste zile?