O drumeție cu Mara

Marți seară, îndreptându-mă spre casă cu Mara, i-am spus, ca în fiecare zi după ce o iau de la grădiniță, că mi-a fost dor de ea. Marți seară am primit un altfel de răspuns. De obicei îmi vine înapoi: știu, mama, știu. În minutul acela, Mara s-a oprit, m-a privit, a ridicat umerii și mâinile și m-a întrebat: atunci de ce mă duci la grădiniță?
Mi-am revenit repede și i-am dat toate motivele, pentru prietenii ei de la grădiniță, pentru materialele Montessori, pentru excursiile pe care le fac, serile de creație.
Mi-a dat dreptate și ne-am continuat drumul, dar eu am hotărât atunci că am nevoie de o ieșire cu ea, eu și ea în natură, fără timp, libere să împărtășim și să vorbim.
Joi dimineață ne-am trezit, am pregătit un rucsac, un schimb de haine, fructe, biscuiți, apă, sendvici și am pornit spre Nădrag. Pe drum am vorbit prea puțin, uneori Mara dorește doar să privească pe geam. Fiecare cu gândurile ei, am ajuns în comuna Nădrag. Ne-am îmbrăcat, am schimbat câteva vorbe cu o localnică și am pornit spre cascada Cornet, un traseu ușor, extraordinar pentru copii mici.
Am o mărturisire de făcut. Noaptea nu m-am odihnit deloc, am visat mult, sărind din vis în coșmar, apoi iar vis. Faptul că urma să plec singură într-o excursie cu Mara nu le-a permis grijilor să se retragă pentru odihna mea. Scenarii peste scenarii, dintre cele mai negre, o mamă și o fetiță singure, m-au făcut să mă zvârcolesc ore în așternut. Da, am vizionat Minți criminale, am aprofundat comportamentul uman cu studii, știu foarte bine de ce pot fi oamenii capabili.
Dimineață însă, în timp ce ne îmbrăcam lângă mașină, privind în jurul meu, am tras aer în piept, am închis ochii și m-am asigurat că o să fie bine. Nu a ieși bine, a ieșit extraordinar.
Mara și-a burduși buzunarele cu conuri, s-a tăvălit în frunze, a ascultat ciripitul păsărilor, a studiat gâze, fluturi, a devenit atentă la susurul apei.
Jumătate de excursie mi-a vorbit despre tata, despre prietena ei de la grădiniță. Atât cât am urcat, Mara și-a tot lăudat tatăl și și-a exprimat dorința să fi fost acolo. Nu a lăsat deoparte, în discursul ei, nici rochiile. La coborâre însă, a vrut să stea la umbră sub copac, să-și savureze cele două felii de pâine și mi-a atras mie atenția asupra ciripitului din jur.
Am luat apoi mașina și am pornit pe un drum forestier, a învățat și Mara, e drumul bun, mama? E drum forestier, Mara. Aha, forestier. Am mers cu geamurile jos. Nici o voce nu m-a deranjat, răcește fata, e curent, mai pune-i un pulovăr.
Doar eu și ea, și încrederea dintre noi.
Mama, îmi deschizi și mie geamul?
Mama, poți închide geamul meu, vreau să-mi încălzesc mâinile.
Mama, poți traversa podul acela?
Nu, Mara, podul acela e exclusiv pentru oameni.
Și am mers o oră pe drum forestier, dar nu am găsit nici o cabană, căutam cabana Căprioara. M-am întors cu ciudă, dar plină de peisaje frumoase, de aer curat, de promisiuni, de o stare euforică.
La întoarcere, Mara a dormit tot drumul, iar eu m-am tot întrebat: de ce nu facem asta mai des? De ce?
Eh! Un răspuns deja există în text, poltroneria oamenilor. Să ies doar eu cu Mara pe trasee lungi, da, mi-e teamă.
Să ies cu alți oameni cu care nu mă potrivesc, iar nu-mi surâde. Dar ca întotdeauna, găsește mama o soluție și împacă și capra, și varza.
Pentru natură, orice.

19 Comments
  • arakelian
    martie 14, 2014

    Mara mea are si ea aceeasi replica: „STIU MAMI, STIU”. Semn ca ma repet prea des?

    Eu am inceput de ceva timp sa nu ii mai spun ca mi-a fost dor de ea. Ci ca ma bucur ca suntem impreuna. Imi place cum suna, mi se pare ca accentueaza perioada prezenta, nu trecutul.

    • Dan
      martie 18, 2014

      Cât stai tu departe de Mara ta?

      • arakelian
        martie 18, 2014

        10 ore pe zi.
        In rest, anul trecut am iesit fara ea de 5 ori. O data cu Ddunia 🙂

  • dunia
    martie 14, 2014

    Repetăm noi, și repetăm. 🙂

    Să știi că faci bine ce faci. Ai reformulat excelent. Țin minte și aplic. Săru mâna.

  • Claudia
    martie 14, 2014

    Cum ti-am zis deja, iesirile in natura vor crea amintiri frumoase. Nu in parc, ci in natura. Senzatia de libertate e nepretuita si potrivita si parintilor – cred ca mai ales lor.

    Am chiar o vorba (ca adultul fara copil ce se pricepe sa dea sfaturi, sic!) si e deja vorba ca am tot zis-o mai multor mame-prietene ce se plangeau de hiper-energia celor mici: consuma energia copilului si da-i drumul pe camp sa se joace, sa alerge, sa descopere, sa scurme in pamant, sa vada ce-i sub frunze si lemne, sa se tavaleasca/rostogoleasca, sa se murdareasca.

    p.s. si eu ma uit la serial… vaai, ce ma bucur ca societatea romaneasca si chiar europeana produce prea putin astfel de criminali in serie si nu ma mira ca ei sunt in America de nord (chiar si in realitate, nu doar in film, ca doar citesc ziarele…) atata vreme cat educatia lor presupune si multa spalare de creier, realitatea este negata in spiritul „sa fim relaxati, totul e bine si frumos”, iar cand individul se loveste de greutati are un adevarat soc. Nu mai spun ca individul sensibil percepe diferenta dintre superficialitatea propagata in juru-i si realitate, iar balansul lui intre cele doua perceptii se traduce prin… dezechilibru si „luat razna”.

  • drstoica
    martie 15, 2014

    Uh, ce frumos! Am văzut totul ca într-un tablou în care totul e în mișcare. Nu e film. E tablou, e artă. 🙂
    Bravo vouă!

  • dunia
    martie 17, 2014

    @Claudia

    Exact, senzația de libertate e neprețuită. Și se adună amintiri, nu orice de amintiri. Curiozitatea e pusă și ea la încercare, dezgustul se dezvoltă târziu, de fapt cred că te educi în direcția asta, iar Mara atinge tot, gâze la care eu strâmb din nas, fără să mă vadă, bineînțeles.

    @drstoica

    Iar mă lauzi prea mult. Săru mâna.

  • Dan
    martie 18, 2014

    „Nici o voce nu m-a deranjat, răcește fata, e curent, mai pune-i un pulovăr.”.

    Duduca, esti pe drumul bun!

  • dunia
    martie 18, 2014

    Cel mai mult am stat două săptămâni fără ea și dorul a fost greu. Suport dorul, dar e greu.

  • Dan
    martie 18, 2014

    Cu nimeni nu creste fata mai bine decât cu mama ei…

    • dunia
      martie 18, 2014

      Dar știi că nu toți spun asta, nu? Internatele și școlile înalte dau startul în viață. Sunt cinică, știu.

  • dunia
    martie 18, 2014

    Am răspuns eu la întrebarea pe care i-ai adresat-o lui Arakelian. Nu-i nimic, nu-i nimic. 🙂

  • dunia
    martie 19, 2014

    Da, Arakelian, o dată cu mine, iar atunci Dunia a descoperit berea cu cireșe parcă. 🙂

  • Rbk
    martie 19, 2014

    copilul se dezvolta armonios cu ambii parinti !

    • arakelian
      martie 19, 2014

      Copilul se dezvolta armonios intr-o armosfera armonioasa.
      Fie ca e vorba despre familii monoparentale, familii extinse, cu ambii parinti lucrand, sau cu ambii parinti acasa etc.

  • Rbk
    martie 21, 2014

    cu ambii parinti acasa si care nu lucreaza? se dezvolta armonios?

    • arakelian
      martie 21, 2014

      da, evident. Cunosc familii independente financiare implicate in ONG-uri/activitati de voluntariat, sau care ofera cateva ore pe zi consultanta, si care sunt disponibile 100% pt copil. Sunt cele mai fericite familii care le cunosc: fac ceea ce vor.

      • dunia
        martie 21, 2014

        Arakelian, te-aș ruga să nu-i acorzi o prea mare atenție lui Rbk. O persoană care nu îndrăznește să scrie cu propria identitate, nu știu de ce îndrăznește să ceară explicații de la alții. I-am permis comentariile pe blog, căci acum a avut bunul simț să scrie fără să jignească sau mai bine zis să mă jignească.
        Dar te rog, nu-i da atenție.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Solve : *
26 − 6 =