Fug cuvintele de mine, nu pentru ca mazgalesc intr-o zi de vineri, la o ora a cocosilor adormiti, ci din cauza griului din afara mea. La ora asta constiinta reda niste obisnuinte ale lumii, dar lumea nu se afla la ora infaptuirii lor. E mai multa liniste intrerupta de zgomote, iar constiinta e obisnuita cu zgomote intrerupte de liniste, iar oamenii nu pot calatori cu mintea mai departe de constiinta lor. E o limita zgandarata de filozofi, dar greu, cu pierderea mintilor si a obisnuintei.
Stau in dimineata asta pe linia despartitoare, fizica, metafizica, concret sau depasirea cadrului experientei? Pana apuc sa raspund, timpul muta acele la ceas. La fereastra acelasi gri. In casa, am pierdut deja caldura asternutului si dulceata visului.
Dimineata aduse nostalgia.