Cum spăl geamurile, cum se pune ploaia, parcă e un făcut! Un nor nu era pe cer de dimineață. Mai bine mă apuc de dulapul de haine. Vremea e bună. Aș face rocada la haine, am avut un aprilie călduros. Merg să-mi iau niște saci de gunoi de la bucătărie.
Fata asta tot nu s-a trezit! Am auzit-o când a venit azi noapte. Uite cum a lăsat bicicleta. Degeaba și-a construit în casă, pe perete, un suport special pentru bicicletă, tot în picioarele mele o așază. Unde plecasem? Ah! La bucătărie. Dar nu mai știu pentru ce. Mă duc înapoi în dormitor, o să-mi amintesc când ajung în cameră, parcă e un făcut.
Cu ce să încep? Cu sertarele pline de lenjerie sau cu hainele de pe umerașe? Uite rochia neagră de la petrecerea de 40 de ani a lui Adrian. Îmi place cusătura. Nu se mai face așa ceva. Am achiziționat-o pe sub mână. O cunoștință care făcea sârbii. Ce vremuri!
Saci de gunoi, de asta plecasem la bucătărie. Să mai țin rochia? Ia să văd dacă mă mai cuprinde. M-am cam îngrășat. Uite că intră, sug puțin burta, cupele îmi ridică sânii. Ce mi-a plăcut în tinerețe să port decoltat. Cât am îmbătrânit, ce piele plină de cute! Nu mă simt deloc bătrână. La petrecerea lui Adrian m-am simțit extraordinar, admirată deopotrivă de femei și de bărbați. Când am revenit acasă ne-am iubit cu pasiune. Ultima noapte de pasiune, iar apoi vestea bolii lui.
Mă duc să iau saci de gunoi. Arunc rochia asta. Fata avea dreptate, trăiesc prea mult în trecut. Să-mi torn și un pahar de vin. Cât e ceasul? Nouă treizeci. Fata ar zice că e prea de dimineață. Eh! E zaibăr. Bun, bun! Îl spăl, îl pun la loc. S-a trezit fata. Parcă e un făcut.
Uite-o, deschide ușa, eu caut după pungile de gunoi.
– Ce faci, ma?
– Ordine în dulap. Caut pungile de gunoi.
Îmi pune pugile de gunoi în mână. Așa este, le-am scos înainte să-mi torn paharul de vin și le-am lăsat pe masă.
– Ma, ce ai băut?
– Să beau? Tu nu ești zdravănă la minte.
– Ma!!!!
– Spune tu, ce să beau, spune! Nu e nimic în casă. Nu ai minte deloc. Iar ai lăsat bicicleta în mijlocul casei.
Mă duc în dormitor. Parcă e un făcut.
Leave a Reply