Dupa 50 de ani, orice amintire are un an. Mai tii minte in 70… Sa fi fost ianuarie 83… Parca era vara lui 87… Prin 89…
Am participat duminica la un gratar festiv pe un santier din Munchen. Un santier se termina, iar echipa mai aduna un an in amintiri.
In mijlocul oamenilor jumatati de secol inca nu stiu cum sa ma port. Sunt copilul lor in amintire, desi azi stau femeie in fata lor.
Printre oamenii astia, cu amintiri in cifre, cu mare placere am descoperit un Zorba. Un barbat fara varsta, fara cifre, fara grimasa prejudecatii.
Un om cu bucurie in glas, in ochi si in suflet cu tot cu nenorocirile pe care le duce in spate. In preajma lui, tineretea mea nu se forteaza, ci se imprastie molcom si neobservat prin amintirile metaforice.
Transformarea asta in personaj sper sa nu-l incomodeze, dar i-am schitat literele ce deschid, contin si inchid cuvantul personaj de la primele lui povesti impartasite la gratar.
Pe romanul Zorba il cheama Nicu…