Râsul, decența și Parisul

După textul abscons de ieri, azi aș vrea să simplific puțin și las în subsidiar psihologia. Atenție, nu mă lepăd de ea, o folosesc doar în completare. Din nou întrerup poveștile din Europa. Nu se poate trece atât de repede peste Olanda.
Mâine o să plecăm la Bruxelles, dar azi o să construiesc într-o altă direcție. Aș vrea să povestesc, să discut pe marginea poveștii, două obiective, scopul ar fi să înțeleg o anumită reacție, a mea, a celorlalți nu aș putea să o înțeleg, căci îmi lipsesc materialele pentru interpretare.
Chiar fusei întrebată azi de ce caut să înțeleg pe toată lumea. Răspunsul, după gestul ridicării din umeri l-am formulat ca un copil de 3 ani: pentru că așa vreau eu.
Acum pot spune că fac acest lucru dintr-o nevoie personală de a-mi controla primitivismul, adică înțelegerea mă oprește din a judeca și a critica într-o manieră răutăcioasă.
Anul trecut, la o terasă de la Severin, eu și o prietenă am fost rugate să râdem mai încet, râsul deranjând clienții.
Anul acesta, în metrou, la Roma, un domn italian a fost foarte deranjat de râsul meu, cerându-mi foarte clar să mă opresc.
Săptămâna trecută, la o altă terasă de la Severin, mi s-a spus că sunt lipsită de decență deoarece râd, iar un bebeluș nu poate să doarmă.
Am povestit.
Pe marginea poveștii, aduc câteva observații.
1. Râsul irită oamenii.
2. Râsul, ca alegere de exprimare a fericirii sau a unei stări de bine, enervează oamenii.
3. Râsul meu provoacă variate reacții. Altora.
Eu râd zgomotos de când îmi amintesc de mine manifestându-mi bucuria. Nu pot râde altfel sincer. Mărturisesc că râsul acesta mi-a creat diverse conflicte, mi-a provocat dispute cu sinele, mi-a adus priviri admirative. Ca și copil, a trebuit să-i fac față într-o mentalitate care impune râsului mitocănia și proasta creștere.
Râsul mai poate fi și o formă de apărare, ca în cazul meu, iar râsul nu duce niciodată la mitocănie, râsul aparține unei categorii de oameni inteligenți. Tot ce am scris aici, mi-am repetat ani de zile în care am râs în multe situații în care nu se cuvine.
Ca și situația de la terasă, nu se cuvine să râzi când un cuplu încearcă să-și adoarmă copilul, iar la sugestia mea de a părăsi terasă să-și culce odrasla, mama a constatat că se vede pe mine cât de lipsită de decență sunt. În prezența acelor primitivi, de duminică, Jung m-a luminat, mi-a oferit un cuvânt pentru toți oamenii care refuză să gândească abstract, și anume primitivi, am făcut o observație. Atât. După ce am părăsit terasa, am mers și am plâns.
De ce am plâns?
De nervi.
Dintr-un sentiment de vinovăție, când cineva mă insultă, insulta lor se pierde într-o educație generală a mea despre sine. Nu m-am simțit vinovată la terasă că am râs, dar s-au activat instant în memorie toate frustrările și angoasele mele. Cumva ochii celor doi primitivi mă priveau goală, mă simțeam goală.
Am plâns dintr-o cauză evidentă: dezechilibru emoțional.
Ca soluție, am pus mâna pe o carte, întotdeauna când am sufletul nenorocit mă întorc spre cărți. Duminică l-am devorat pe Jung. M-a ajutat, dar cât de puțin!
Într-o împrejurare asemănătoare, am doar 30 de ani, multe locuri publice se vor umple de râsul meu, reacția mea va fi aceeași, cu toată știința mea. Îmi cunosc atât de bine problemele, dar nu găsesc o soluție sau este una singură, să mă mut la Paris.
Parisul este o soluție, căci primitivii sunt veșnici.

4 Comments
  • Rbk
    august 15, 2013

    de tulburarea linistii publice ai auzit? aia faci tu cand te dezechibrezi emotional si te aperi prin ras isteric !
    si daca ai impresia ca la Paris tulburarea linistii publice nu constituie contraventie si nu este taxata de catre nefericitii din preajma ta, apoi sa stii ca primitivii chiar sunt vesnici si ca singurul sanctuar pe o sa-l gasesti va fi campul cu gastele, curcile si caprele care ti-au marcat copilaria !

    • dunia
      august 15, 2013

      Măi, eu cu am fost cu vacile și caprele, cu gâștele și curcile nu. Dar sunt de acord, primitivi există, îi răspund unuia.
      La terasă nu se culcă pruncii, iar liniștea publică nu stă într-un râs, chiar și isteric ca al meu.
      Iar la Paris am râs de câteva ori, fără să mi se ofere nici un fel de atenție.

  • Rbk
    august 21, 2013

    fii antena la urmatoarea chestiune: unii nu au posibilitatea si / sau nu-i lasa sufletul sa-si sclavuiasca parintii (asa cum se pare ca o faci tu – chestia asta nu e primitiva, ci machiavelica – urat in orice caz! ) carora sa le lase odrasla in grija. unii nu au parinti deloc, poate nici chiar rude la indemana.
    asta ce inseamna: sa nu mai iasa nicaieri in lume cu copilul ?
    si a adormit saracu copil, iar pe tine te-a durut la popo !
    asta ce inseamna: ca aia sunt primitivi pentru ca-si iubesc copilul, iar tu esti evoluata pentru ca te iubesti pe tine? ei sunt primitivi pentru ca au indraznit sa te urecheze nitelus, iar tu esti emancipata si mare feminista pentru ca i-ai pus la punct pe saracii oamenii ca si-au permis, in mojicia lor, sa-ti reproseze o asemenea nesimtire?
    la Paris nu ti-au dat aia atentie pentru ca ei chiar sunt emancipati si trateaza cu respect persoanele cu dizabilitati mentale 🙂
    convinsa ca iar plangi in pumni si ca o sa fii prea distrusa ca te mai obosesti sa si raspunzi (nu ca ai avea ce, doar asa de amorul artei), iti urez o zi minunata si fara excese de ilaritate, nu de alta, dar nu stii pe cine poti supara ! de ce sa risti?

    • dunia
      august 22, 2013

      Rbk, nu meriți nici acest deranj de 2 secunde. Întotdeauna risc. 🙂

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Solve : *
15 + 17 =