De zece ani am urmărit, în online, viața construită de Catrinel Chiriac la Richiș, un sat în apropiere de Sibiu. Pe Catrinel am cunoscut-o datorită designerului Adrian Oianu. Îndrăgostită iremediabil de culorile și simbolurile costumului popular românesc, reinterpretarea lui Oianu mi-a permis modernitatea și funcționalitatea în tricou românesc. Ia mereu m-a incomodat și stânjenit din cauza șnururilor.

Într-un noiembrie al unui an îndepărtat, Catrinel mi-a înmânat, pe treptele Ateneului, o fustă Oianu. Îmbrăcată cu fusta a doua seară, mi-am selectat deja dispoziția. Am stat dreaptă, mândră, roșie în obraji și m-am îndrăgostit, de data aceasta, de Marius Manole care a jucat la Godot spectacolul Marea iubire a lui Sebastian.

Aceste începuturi simțite magice au continuat la dezvoltarea impresiei de familiar între mine și Catrinel. Ca observator pasiv de la Timișoara, am asistat la nunta ei cu Paul, la mutarea la Richiș, la drumețiile bezmetice de pe dealurile patriei sau din lumea largă.

Anul acesta, din observator pasiv am devenit un observator activ. Am pornit cu familia spre Richiș joi dimineață. Seara i-am bătut în poartă lui Catrinel. E greșit să spun că ne-am cazat. Ne-am așezat lucrurile în camere și am pornit la pas pe uliță să ne hrănească, pe mic și pe mare, Anca.

Toți am călcat pentru prima dată pământul Richișului, dar oriunde am mers și cu oricine am intrat în contact, am simțit o legătură. A părut o reîntoarcere. Ne-am reîntors într-adevăr în trecutul sașilor cu poveștile lui Catrinel și Paul care reușesc cu strășnicie să țină vii niște reprezentări de viață de demult.

Copii și adulți, ne-am jucat cu Noah și Rita, câinii familiei, sau cu Noel, felina jucăușă. Copii și adulți am ascultat freamătul pădurii și cântecul păsărilor. Am încetinit ritmul turbat al orașului cu micul dejun savuros, cu plimbările pe dealuri, cu cină savurată într-o biserică fortificată la Alma Vii.

Catrinel ne-a introdus într-o comunitate a zonei într-un mod imperceptibil. Utilizarea numelor ne-a scăpat de grija rezervărilor. N-am avut nici o rezervare, dar în fiecare seară ne-a așteptat cineva la masă. Anca ne-a așteptat în prima seară, urmată de Alexandra și Simona. Catrinel ne-a răsfățat în fiecare dimineață cu produse locale, iar special pentru mine un ceainic plin, acoperit cu un șervețel brodat sau cu o farfuriuța metalică.

Eu nu vă recomand Casa Noah unde sunt gazdă Catrinel și Paul. Eu vă îndemn să-i vizitați. O să plătiți mult cu sufletul deoarece nu întrețin o afacere, ci perpetuează traiul decent și tainic. E greu și frumos la sat. E chinuitor și satisfăcător. E primitiv și contemporan. Băile sunt în casă și au hârtie igienică. Când o o să plecați de la ei, să vă pregătiți de dor. O să le duceți dorul. Noi am revenit ieri și deja mi-e dor de Catrinel, de Paul, de Lenuța, de Noah, de Rita, de Noel.

Cu siguranță nu este pentru oricine o asemenea vizită. Dar cine își dorește să primească stări sufletești, pariez că despre aceleași stări povestește Constantin Noica, să le bată în poartă lui Catrinel și Paul. Ei doi sunt paznicii. Păzesc o lume simplă, tainică, respectuoasă.

Cioc-cioc!