Mă întreb: Ce anume îi unește pe români? În 2025 să ne identificăm doar cu etnia și cu religia nu mai este suficient. Cu ce am putea să ne mai identificăm?

Suntem români.
Suntem ortodocși.
Și mai suntem ce?

Dacă mă iau, și mă iau, după Fukuyama, atunci suntem cu toții ființe în căutarea demnității. Pot crede asta. Pot crede că votanții lui Dan, dar și votanții lui Simion caută demnitatea. Am pe cineva anume în cap când mă gândesc la un votant Simion. Pe lângă experiența trăită în orașul de pe Bega, mai port în mine experiența trăită în malul Dunării la Drobeta Turnu Severin. Am urmărit din curiozitate traiectoria votanților lui Simion în orașul în care m-am născut. Faptul că îi cunosc personal pe unii votanți, actuali susținători ai lui Simion, m-a intrigat. Mi-e imposibil să-i resping atât intelectual, cât și sufletește.

Când cineva te ajută când ai nevoie, atunci rămâi îndatorat sufletește. Cu sufletul nu te descurci rațional. Așa că m-am apucat să cercetez cu sufletul. Citind la Fukuyama despre crezul unui națiuni, despre schimbarea constantă adusă de modernizare, despre thymosul lui Platon m-am oprit o secundă să cuget la opțiunile pe care le au cetățenii din orașele mici ca Severinul. Nu prea au opțiuni cetățenii.

Severinul este acaparat imobiliar de câteva familii. Indiferent cine conduce România de la Cotroceni, realitatea cetățenilor de la Severin nu se schimbă. România nu este scindată în două, educați și mai puțin educați, România de împarte între orașele mari și restul. Restul au concluzionat că nu contează pentru conducătorul lor. Ce știe Dan despre ce se petrece în primăria și consiliul de la Severin?

În orașele mici lupta se dă pentru fiecare felie de putere între cei care o duc bine deoarece stilul lor de viață este amenințat. Cei sărmani muncesc la fel ca întotdeauna cu grijă pentru ziua de mâine, pentru educația copiilor, pentru viitorul nepoților. Muncesc sărmanii, dar muncesc cu conștiința demnității. Nu le-o recunoaște nimeni. Nu le-a recunoscut-o nimeni. Partidul AUR, populism de manual, îi bagă în seamă.

Țara asta înseamnă mai mult decât București, Cluj, Craiova, Iași, Timișoara. Țara asta înseamnă și fiecare oraș mic lăsat pe seama câtorva familii care se îngrijesc de buzunarul lor. Găsesc tristă și îngrijorătoare situația politică din orașele mici. Cinci ani trec cât ai bate din palme. Pe cine or să voteze atunci românii dacă între timp nu or să fie convinși de propria lor importanță?!

Mi-e frică să mă gândesc. Refuz să mă gândesc. Sper să o facă cei de la conducerea țării.

Foto: CRM