Mi-am făcut o cafea. Mă așez la scris.

În casă e liniște. Mateiu doarme. În casă e cald. Mateiu transpiră. Ferestrele le-am închis. Felul cum se îndoaie copacul vecinilor anunță furtuna. Să vină. Să curețe. Să răcorească. Poate și poate. Să spulbere. Să nimicească. Poate și poate, dar nu-mi doresc. Calamitățile naturale provoacă suferință. Ieri, pe Ioan Mureșan, stradă cu sens unic, venea în viteză o mașină pe interzis. Am traversat ușor strada prin fața mașinii. Am încercat să stabilesc un contact vizual cu șoferul, dar șoferul nu a avut chef de sclavii societății în care își duce zilele de zeu. Am privit în urma lui și i-am simțit nervozitatea.

Nu am întrebări. Mă refer la întrebări de genul: Cine l-a crescut? Ce l-a apucat? De ce nu respectă semnele de circulație? Nu l-am înjurat nici la mine în gând. Cunosc aproximativ răspunsurile. Nu este vorba numai despre mama lui sau despre biologie, tinerii riscă monstruos neavând cortexul în totalitate dezvoltat. Este vorba despre societatea românească, un cancer care se răspândește într-un mod alarmant.

Cine crede că nu este așa, să iasă câteva secunde din bula lui. În țara asta trăim în bule. Afară din bule, în mizerie, nesimțire, insalubritate, venalitate, umilințe și burți goale se ridică România. Inginerii de bule nu recunosc apropierea imediată. Se orbesc. Se surzesc. Își doresc din suflet să iubească România. Toți iubim România, educați și mai puțin educați. Noi, românii, nu ne suportăm între noi.

Unii au avut noroc de mame care i-au îngrijit și i-au educat. Cei mai mulți au avut mame care i-au adus pe lume. Societatea românească e alcătuită din fii și fiice lipsiți de mângâieri, încurajări, îmbrățișări. În primii ani de viață copiii se iubesc, se răsfață, se sărută. Următorii ani stau pe lângă tată să învețe să acționeze. Iar apoi revin comunității, iar comunitatea le oferă șoferi care merg pe interzis, doctori care cer mită, profesori care umilesc, cetățeni care jignesc ușor pe stradă, colegi dezorientați și violenți, prințese și șmecheri. Ce fel de adult să devii în România?

Citiți-le copiilor. Informația găsită pe toate gardurile nu înseamnă cunoaștere. Verificați. Cereți să vă spună ceea ce simt și ceea ce gândesc în legătură cu o situație. Pe lângă că nu fac diferența, unii nu reușesc să exprime nici o emoție.

O societate intrată în putrefacție ca a noastră are nevoie de mame, apoi de învățători, profesori și doctori. Investiți în educație. Investiți în cunoaștere. Salvați viitorii cetățeni ai României!

Foto: Bogdan Mosorescu