Viața mea merge mai departe.
Am căzut, am un ligament parțial rupt. Mi s-a spart un dinte. Am suportat o extracție. A venit războiul la vecini. Am suportat, am suportat, n-am mai suportat și m-au năpădit ore întregi de groază. Nu mi-e frică de o posibilă invadare a României. Mi-e frică de lipsa de capacitate a omului actual. În prezent, un conducător al lumii își rezolvă conflictul ca bătăușul din curtea școlii. Putin dă cu pumnul. Lovește. Durere.

În primele zile după atac, copleșită de rușine, abia m-am mișcat. Mișcarea corpului mi se părea o impertinență. Au murit copii în timp ce eu îmi turnam apă caldă în cană pentru ceaiul verde. S-au zvârcolit oameni în timp ce am postat o poză pe social media. Paralizată psihic, mi-am suportat zilele urmărind în stare de șoc imagini cu ceea ce se întâmplă aproape de noi.

Am plâns pentru ruși și ucraineni. Mi-am privit copiii și aproape m-am aruncat ca o bocitoare pe jos. Tineri ruși și ucraineni răpuși din cauza puterii. Puterea ia mințile. Puterea i-a luat mințile lui Putin și toți asemenea lui. Putin nu e singur. Mulți nu recunosc și nu se recunosc. Putin există în fiecare dintre noi.

Am născut în 25 februarie anul trecut. M-a durut. Actul nașterii e barbar. Suferința fizică devine suportabilă când îți strângi copilul la piept. Mara în cazul meu. Mateiu în cazul meu. Dacă Mateiu ar fi major în Rusia sau Ucraina, un conducător cu drepturi depline, mi-ar trimite copilul să lupte. Pentru ce anume să lupte?

Avem hrană. Avem acoperiș deasupra capului. Avem apă. Planeta ne mai suportă. De ce ne mai ucidem între noi? Lipsa hranei a provocat războaie. Religia cu zeii și dumnezeii a provocat războaie. De ce continuăm să ne curmăm violent viețile? O fi ceva în genomul uman? Jocurile video s-au inspirat din războaiele oamenilor. Să tragi cu arma. Să zbori creierii. Să împroști sânge. Să vomiți. În realitate, un trup sfârtecat îți întoarce mațele pe dos.

Realitatea îți întoarce mațele pe jos. Stau la căldură, cocoțată într-un așternut impecabil și mâzgălesc pe blog. Familia mea e în siguranță. În alte locuri ale lumii, Africa, Asia, Europa, oamenii sunt în agonie. Micimea ființei ne îndrăcește. Avea tata o vorbă, pielea pulii. Suntem pielea pulii în universul ăsta și asta nu ne oprește să ne provocăm cele mai cumplite dureri.

O să mă opresc. Nimic din ce scriu nu are vreo importanță. Merg să mă spăl pe cap și să-mi duc viața cu superficialitățile caracteristice mie.

Foto: Evgeniy Maloletka