Să desfacem zilele în felii de tort

11269795_989803561029798_6550662637413209041_nAm ajuns săptămâna trecută în cel mai fericit loc de pe pământ. Așa am auzit, eu am cu totul altă părere. Am vizitat Disneyland, Paris.

Mărturisesc fără rușine, Disneyland, într-o porție prea mare, să desfacem zilele în felii de tort, după prima felie mă apucă greața de la atâta zahăr sau fericire.

Doar chipul Marei neatins de reprezentările urâte ale lumii, însuflețit și jovial m-a determinat să las atmosfera aceea să mă cuprindă. Am furat nasuri, am scos limba, m-am lăsat plimbată în cărucior de Mara, am consumat sucuri acidulate și am mâncat cartofi prăjiți. Fericirea ține de o plăcere pe care corpul o experimentează, dar căreia nu-i poate prezice riscurile.

După prima felie de tort, o zi întreagă în parc, a doua zi am luat trenul spre Paris. Destinația: Rue Montorgueil, stația Chatelet Les Halles. M-am întâlnit acolo cu o fostă colegă de facultate și Sorin Oncu. Pe tren am călătorit cu Simone de Beauvoir, Memoriile unei fete cuminți. Dau mai departe din paginile citite pe tren: iubirea să motiveze, nu să mărginească. Acesta este sublimul după felul meu de a fi.

Am ieșit din stația de metrou, după o scurtă plimbare subterană, și înainte de întâlnirea cu subiecții umani m-am întâlnit cu soarele și vântul, o adiere ușoară de mai care mi-a lipit cămașa plină de mustăți desenate de piele. Am o piele exagerat de sensibilă. M-am înfiorat de atingere și de agitația străzii. Am tras aer în piept și am încercat să cuprind cu ochii o imagine care să poată acum să-mi provoace o stare.

Descriu o stare. Suspin după viața de la Paris. Nu mă interesează arhitectura, sistemul sanitar sau cel de învățământ, ci istoria oamenirii cum s-a scris acolo. Ce subiecți umani, ce diversitate!

Ne-am așezat la o terasă în plin soare. Mi l-am dorit mult, deși de vreo câteva ori i-am refuzat atingerea căutând umbra. Am făcut cunoștință colegilor mei și i-am recomandat: Sorin Oncu, foarte cinic, și Daniela Bădău, aproape pariziancă, mistică.

Am avut la Paris, pe strada rue Montorgueil, apoi sus pe terasa Pompidou, o foarte spumoasă conversație. Daniela a observat la un moment dat agreabilul acelei după amiezi. I-a atras atenția un cuvânt folosit de mine: îndoielnic.
Ah! Ce frumos sună, îndoielnic. Nu am mai vorbit de mult timp atât de mult în limba română, ce zi agreabilă am petrecut și ce companie!

Am aprobat-o cu o pasiune nestăpânită. Da, compania și subiectele au provocat o stare cu efecte savuroase. I-am sorbit pe amândoi din priviri și le-am fost recunoscătoare pentru desăvârșirea pe care și-o doresc și propun ca ființe umane. Pe Sorin l-am anunțat răzând că dacă o să-mi scriu vreodată autobiografia el o să apară la influențe. Influența lui asupra mea e binefăcătoare. Întotdeauna îmi arată și alt unghi, și altă percepție. Ne-am despărțit la apusul soarelui, Sorin s-a pierdut în mulțime, eu și Daniela într-o gaură neagră de metrou.

Am fost sau nu în cel mai fericit loc de pe pământ, nu știu, dar am experiența unor ore strălucitoare datorate minții umane.

Disneyland, Mara, Paris, desăvârșire!

2 Comments
  • arakelian
    mai 28, 2015

    Am fost in acelasi timp la Disney 🙂 – si la mine prima data. Radeam ca daca vreau sa scriu un tratat despre Occidentul decadent: acolo il voi scrie; scump si scump si totul vandut cu zambet pe buze. Dar cata fericire pe copii, cate chiuituri, aplauze, si tzipete de incantare, cata energie si entuziasm pentru fiecare zana/personaj aparut.

    Cica in timpul saptamanii e mai liber (asta a fost weekend foarte aglomerat, fiind rusaliile locale luni si liber si multa lume a profitat de asta).

  • Daniela
    mai 28, 2015

    Minunat! Multumesc, Paula. O singura dorinta : nu se poate sa inlocuim „superstitioasa” cu „mistica”? Ca sa nu fiu banuita ca nu mi-e teama de fantome. In rest totul a fost intocmai cum spui. Multumesc!

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Solve : *
19 − 18 =