M-am așezat să scriu azi. După ce mi-am băut ceaiul cu Motan și Alfred Doblin, m-am mutat pe canapea. Am citit cuibărită în pat. La scris scormonesc după seriozitate. Părăsesc patul cu un aer serios. Din seriozitate mi-am comandat și birou. Își face uneori Mara lecțiile. Biroul meu rămâne canapeaua. Am deschis blogul. Am apăsat pe articol nou. Dintr-un motiv sau altul, lenea, alarma unei mașini, niște țipete, n-am putut scrie. M-am așezat. N-am scris.

M-am așezat să scriu după ce am luat-o pe Mara de la școală. A început să răcnească bormașina. O aud chiar acum. Dar am subiectul în cap. Vreau să-l vomit. Asta e atitudinea în scris, îmi vărs gândurile și nu mai revin asupra lor. Mara a ieșit din cameră stupefiată. Ce se aude, mama? Probabil burghiul e în apropiere de camera ei. Sunetul discordant a zăpăcit-o. E bormașina, mama, nu recunoști?

Am sorbit ultima gură de cafea. Îmi place să-mi las pe fundul ceștii puțină cafea. Ceașca am așezat-o tacticos pe Mari gânditori politici. Astă seară o să mă întovărășesc cu Toma de Aquino. Înainte să plonjez în politică, vă atrag spre un subiect preferat de mine: viața de cuplu. Situația în lume seamănă izbitor cu starea de urgență din martie. Partenerii or să fie din nou forțați să petreacă mai mult timp împreună. Eu, cu burta tot mai lubeniță cu fiecare zi, visez la lenjerie neagră, la ciorapi cu adeziv, la unele nopți, la o noapte din Lisabona. Ca femeie cu defecte, imaginea mea în ultimii doi ani, mi-am construit o relație de cuplu după plăceri și neplăceri trecute și prezente.

Am avut totul: partener, casă, copil, excursii cu familia, aventuri în doi în Africa. Cu tatăl Marei o să am întotdeauna Africa. Ne-am despărțit în Cabo Verde, un arhipeleag pe coastele Africii de Vest. Trec tot acolo despărțirea. Nu mi-a asigurat o viață fericită rețeta pretinsă de societate. Nu ne-am mai plăcut la un moment dat. Să iubești, dar să nu-ți mai placă persoana de lângă tine, iată o situație netratabilă nici măcar de specialiști. Cu Făt Frumos mă asigur zilnic că îmi place de el. E important pentru mine să-mi placă persoana lui și nu e ușor. De aceea, ca orice femeie, mereu deschid discuții. Și ca orice bărbat, nu are chef de ele de cele mai multe ori. Mă ascultă mai atent de când îmi crește burta. Chinuitor pentru el, observ și râd! Transformările din cuplu după apariția unui copil nu-mi sunt străine. Caut cumva să mă asigur, deși recunosc neghiobia, că bărbatul și femeia nu or să cedeze în fața mamei și a tatălui. Iubesc deja un tată. În viitor vreau să iubesc și un bărbat. Nu mă neliniștește că el sau eu ne vom plictisi reciproc. Am stabilit că nu mai suntem ceva nou unul pentru celălalt. N-am teama că nu mai sunt ca înainte, înainte de Mara, înainte de minunea din burtă. Nu mă dau în vânt după cum am fost. Ah, dilemele, reacțiile, luptele în a demonstra ceva, nesiguranța, sugestibilitatea! Mă plac în prezent. Dovedesc o nesimțire decentă și sănătoasă. Mi-e frică de mă paralizează lipsa pasiunii din viața mea. Nu vreau să conviețuiesc fără pasiune, fără nopți portugheze sau alte nopți nenumite.

Unii știți despre ce vorbesc. Alții nu aveți habar. Mulți ignorați. Dar mai sunt persoane și ca mine, cu gura mare, cu examinări sufletești, cu disponibilitate pentru instincte. Mă opresc.

Foto: Bogdan Mosorescu