Dacă l-aș fi citit pe Freud mai repede, atunci aș fi scăpat mai repede de sentimentul de vinovăție. Dacă l-aș fi citit pe Peterson mai repede, atunci aș fi avut o confirmare. Să spui ce gândești e întotdeauna calea corectă.

Lectura lui Freud mi-a ordonat gândirea. Uneori, datorită imaginației bogate și colorate, aveam impresia că-mi vorbește. M-a eliberat de superstiții. O pisică neagră putea să-mi strice ziua. O pisică neagră traversează strada. Uneori o pisică roșcată traversează strada. Pisicile traversează strada, iar importanța scade sau urcă în funcție de educație.

În ultimele două săptămâni am experimentat din nou senzația, în timp ce-l citeam pe Peterson, că purtăm de fapt o conversație. M-a bătut pe umăr cu bunăvoință și înțelegere. N-ai greșit (m-am învinovățit uneori) spunând ce gândești. Ai greșit că ai țipat și că ai jignit. De acord, a spune adevărul despre ceea ce simți și despre ceea ce gândești nu justifică urletele și jignirile. Poate cineva mă urmărește, dar în a mă lăsa uneori prada furiei îmi dă un sentiment de eliberare. Firește, rațional am susținut că am acționat corect. Emoțional nu am fost așa sigură de mine. De aceea am tras concluzia că o lectură a lui Peterson mi-ar fi dat un veritabil aliat.

M-ar fi scutit de dispreț. Am disprețuit persoanele care îmi fluturau pe la nas presupusa lor diplomație. Cu ce te-a ajutat să-i spui ce gândești bunicii Marei? Cu ce te-a ajutat să te cerți cu toată lumea? Cu ce te-a ajutat conflictul? Vă răspund. Să fiu sinceră cu mine. Să-mi fiu loială. Să nu mă pierd pe mine de frica unui conflict. N-am ținut mizeriile în mine, n-am crescut nici un dragon cum ar zice Peterson. Acesta e ajutorul.

Multă energie am pierdut luptând să fiu. Prea multă dacă mă uit în urmă. Să adopți atitudinea omului care acționează fără prefăcătorie provoacă pierderi și tristețe. Mai ales când am probat minciuna, nestatornicia în sentimente, ezitarea de a nu pierde prieteni, ajutor financiar, siguranță. Mereu am căutat să mă pun în siguranță, să fiu în siguranță. Am crescut fără nici un plan. Am luat zilele cum s-au nimerit. Am învățat greu și pe pielea mea că o viață bine și corect trăită începe cu respectul de sine. Cel mai greu mi-a venit să-mi respect gura mare. S-o onorez. Să las deoparte devalorizarea. S-o numesc sinceritate, pozitiv, și nu logoree, negativ.

Unii prieteni m-au desconsiderat pentru haosul generat prin ceartă și m-au făcut să mă îndoiesc de mine. Aproape m-au convins că a fi eu e greșit și rușinos. Eu spun ce gândesc. Nimeni nu o face. Eu țip. Eu jignesc. Am abandonat țipetele și jignirile. O perioada a fost și mai chinuitor. Din arțăgoasă am devenit insensibilă, monstru, închipuită. M-a alinat Freud. M-am refugiat în cărți. Mai mult nu cred că am plâns deoarece plâng de când mă știu. Plâng și-n prezent doar că reacționez mai puțin intens. Fericirea ajută, iar în timp am devenit ceea ce oamenii numesc o femeie fericită. Mi-am numărat părțile de viață bună și am întors spatele părților de viață supărătoare.

Am scris prea mult, v-am plictisit. Detest să plictisesc cititorii. Pentru cei curioși de Peterson, găsiți cartea aici.

Foto: Carmen Vulpea boemă