Miros de ger pe nasucuri nesimtite. Iarna, bineinteles! Fulgii, omatul- musthave-ul anotimpului, gheata sireata pana la sezuturi rupte determina constient-inconstient fuga spre caldurica. Cauti afectiunea,si o adulmeci, ca pe un miros puternic de scortisoara, cu primul pas pus in ceea ce numim casa, sau, daca esti in strada, imbratisezi aburul greu al unei masini galbene.
Taxiul meu dintr-o seara anume caraghioasa pana la inchipuire, reprezenta un mijloc de deplasare intr-un fel amuzant si neobisnuit. Inainte de a urca, am fost instiintate, nu eram singura, ca este o problema. Prin definitie, pricina celor care transporta umilele noastre trupuri rescrie in gand remuneratia. Socoteala a fost de data aceasta alta. Urcand pe partea soferului, am intampinat dificultati de asezare. Nu dispuneam de loc. Cele doua scaune ale vehiculului, cel din fata si bancheta, nu se distingeau separat, ci ca un mare corp negru si hidos. M-am rasucit, m-am indesat avand o singura preocupare: caldura. Dar distanta fiind maricica, m-am dezvelit de fular, mi-am impins curiozitatea printr-o intrebare zambitoare. Vrejul de fasole personificat ca sofer de taxi avea 2 metri si era novice in bransa. Agreabil ca prezenta, nostim ca persoana si-a meritat bunavointa de la finalul cursei.
Din acelasi serial galben amintesc de un domn Mos Craciun (par alb pe un cap mare, pometii bine subliniati si rosii, barba imaculata, vocea moale). Acolo se derula copilaria mea, si s-a intamplat s-o recuperez pe bancheta unui taxi, prezent nostalgic al reminiscentelor copilului care continui sa fiu.