Sufar de un tipar, acela de a ma cocota pe tocuri si de a-mi purta cele mai splendide rochii si accesorii la teatru. Extravaganta mi-am ingaduit-o la serate cu preocupari intelectuale.
Marti seara, am pasit febril in incinta teatrului din Timisoara. Starea infrigurata mi se tragea de la o curiozitate. Nu-l mai vazusem niciodata pe Stefan Banica Junior pe o scena de teatru.
Ei bine, bifez acum o casuta imaginara in capul meu. L-am vazut. Am fost atenta la piesa, am apreciat jocul actorilor, am admirat silueta lui Banica, m-am cam plictisit.
Piesa, Descult in parc, este foarte lunga si s-a jucat intr-un singur act. Pardon, la un moment dat am simtit ca ma desprind de scaun si ma vedeam fugind afara. Dar am sezut cuminte, iar finalul castiga spectatorul. Piesa, fara a fi exceptionala cum este prezentata, devine pasabila si delicioasa cand personajul lui Banica se pierde cu firea.

Joi seara, am mers sa-i vad pe fostii Deko, actualii Vio, Costel si Teo. Si aici, la fel de indoita ca la teatru, am apreciat, aplaudat si ras cu o minima energie din partea mea. Nu ma deranjeaza vulgaritatea baietilor, persiflarea si mistocareala lor despre mirobolantele fapturi asemanatoare mie, doar ca rasul in spectacolele lor tine si de o anumita apreciere, iar lipsa lui ar trebui sa-i preocupe pe ei, nu pe doamnele sau domnisoarele prezente. Dar m-am simtit bine, iar pe alocuri, hohote mi-au impodobit chipul.

Duminica seara, reusii sa astern si impresiile incaltate sau descaltate ale celor doua spectacole.