Sâmbătă și duminică am participat cu Tricoul Inteligent Dunia, mica mea afacere, la târgul Artisans Bazaar, prilej bun și pentru taifas cu prietenii. O prietenă mi-a comunicat la un moment dat: Ai văzut că au ieșit din nou prietenii tăi în stradă, la maternitate?!

De prietenii mei de la maternitate mă despart principiile. Ei susțin viața acolo unde nu este treaba lor – în trupul femeii. Eu susțin viața prin educația sexuală în școli. Anul trecut am fost ucisă simbolic pentru că nu dezaprob avortul. Am fost cât am putut de provocatoare prin titlul ales pentru articol, Vă rog frumos, lăsați-mă să avortez.

Mi-am zis că aș putea să mă strecor printre ei cu o bucată mare de carton cu următorul mesaj: Să-i învățăm pe adolescenți să facă sex protejat. Dar mi-e frică de creierul mulțimii. Acolo nu mai funcționează indivizi. Iar unde individualitatea este suprimată, generalul se manifestă monstruos.

Așa că o să scriu pe blog. Să nu creadă judecătorii mei de anul trecut că m-au pus la punct. În continuare susțin educația sexuală în școli și dreptul femeii de a face ce vrea cu corpul ei, inclusiv sex cu o pasiune devastatoare.

S-au simțit mulți datori și îndreptățiți anul trecut să mă jignească. Unii au crezut chiar că o să ascult. Mă uimește atitudinea asta. Am observat-o și în situații mai puțin grave. De exemplu, o duduie de pe facebook mi-a scris să nu-mi mai alint fetița mica bestie, iar când a revăzut dezmierdarea m-a dojenit ușor.

Înțeleg atitudinea asta la mama. Tot așteaptă de ani de zile să mă supun convențiilor. Așa merg lucrurile de când lumea, dar trebuie să fii tu mai cu moț! Mama m-a născut. E mai firesc să aștepte și să aibă pretenții de la mine. Dar străinii habar nu am de ce așteaptă.

Am 34 de ani. Am un copil de opt ani și încerc să trec într-o nouă etapă profesională. Dificultatea ține acum de particular. Știu oarecum cine sunt. Mai mult cunosc cine nu sunt. Direcția în viață aparține de zona culturală. Pătrățica mea conține literatura, arta, scrisul, blogul, moda, călătoriile. Aici duc lupte, aici mă angajez, aici îmi dau drumul furiilor.

Ceilalți îmi îngreunează acțiunile, reacțiile lor la părerile mele rostite cu voce tare. Faptul că nu folosesc împotriva lor arta persuasiunii îmi strică de multe ori dispoziția. O să vă dau un exemplu. Femeile când se întâlnesc încep imediat să se complimenteze. Trei din cinci fac asta. Ce frumoasă ești, pui! Și pui imediat zâmbește și își dă simpatia. Complimentele, chiar și false, sunt apreciate și acceptate. Există studii care au demonstrat. Puteți citi despre în Robert B. Cialdini, Psihologia manipulării.

Nu e greu să ne descoperim drumul în viață, ci să rămânem pe acel drum. O să fim frecvent uciși simbolic fără o judecată de către mulțime. Fiecare luptă câștigă niște drepturi. Pe la 50 de ani cred că devine mai ușor. Nu am de unde să știu, la vârsta mea mă aflu în bătaia puștii.

Cu un nou text despre avort, sunt în câmp deschis.

Nu uitați să trageți, aș fi dezamăgită altfel.

Foc!