Adaptabilitatea la November Notes in Social Media

15049920_1357420364268114_1678267946_nÎn ultimul an am ajuns la concluzia că nu sunt atât de deșteaptă pentru modestie. Am nevoie să ies în față. Am purtat în mine o imagine romantică a ceea ce presupune meseria de scriitor. Am crezut, nu știu de unde mi s-a fixat părerea fermă, că o să fiu descoperită ca talent. Dacă ar fi să ghicesc, aș merge pe literatură. Din cărți am preluat convingerea că un scriitor are datoria morală de a rămâne pasiv în lumea celor care dau din coate.

În ultimul an am făcut câteva descoperiri. Nu sunt atât de deșteaptă pentru modestie. Nu sunt o persoană morală. Mă adaptez greu. În lume supraviețuiesc aceia care se adaptează. Nu indivizii puternici, nici măcar cei mai inteligenți.

Am hotărât să fac un pas spre adaptare. Am renunțat la visul romantic de scriitoare. În 2007 când am publicat prima dată pe blog a fost primul pas, doar că nu am fost conștientă. Mi-au trebuit ani să devin lucidă. Asemenea evoluției, realizez extrem de greu.

Mi-am împăcat dorința cu realitatea prin nume, Paula Dunia, blogger scriitor.

Cu un plan nedefinit, dar existent, am participat vineri la conferința November Notes in Social Media. Când fetele de la organizare, Teodora și Andra, au întrebat despre motivul participării, am răspuns sincer: din curiozitate.

Sunt o persoană curioasă. Curiozitatea m-a ținut cu nasul în cărți, curiozitatea m-a împins spre psihanaliză, spre călătorii și scormonirea prin amintirile copilăriei și viață sexuală.

Vineri am mers la Conferință fără să aștept ceva. M-am setat pe ascultare. Au vorbit în fața sălii șase persoane. Am mâzgălit pe program, în dreptul fiecăruia, plusuri, minusuri, fețe zâmbitoare, diagrame. Înainte să înceapă conferința m-am drogat natural cu ciocolată de la Leonidas, un sponsor dulce al evenimentului. Mi-am asigurat bunăvoința, știu ce cal negru sunt câteodată.

Mi-am impus să văd și să ascult niște oameni care s-au adaptat, niște supraviețuitori. La Amalia Gaiță am desenat o diagramă, reprezentarea grafică a succesului, produs, concept, personal. La Alexandra Giula am ascultat ca la orele de matematică din școala generală. În fiecare săptămână îmi promiteam că o să mă pun să învăț. Așa am procedat și la discursul ei. O să-mi intre până la urmă în cap semnificațiile Plugins sau Bulk Edit. La Cristian Manafu am notat trend, am adăugat semnul egal și am scris Nevoi. În pauză l-am întrebat dacă un blogger poate câștiga premiul Nobel.

Următoarea sesiune, conferința s-a împărțit în două sesiuni, am realizat câte goluri de social media am. De la Călin Coman am păstrat cuvântul emoții, la Toma Grozăveascu am trăit cu impresia că vorbește în limba klingoniană, iar cu Deea Petrica mi-am fixat justețea acțiunii de a oferi înainte de a cere.

Cel mai intens moment al serii a fost când am câștigat un voucher la Arsenal Park. Eu nu câștig niciodată. Enunțul a devenit fals, sunt câștigătoarea unui document de călătorie. Bucuria mi-e mare, dar uimirea, exprimată într-o secundă sinceră, mi-e imposibil s-o descriu.

O să sfârșesc acest text cu menționarea sponsorilor, un soi de regulă, iar eu aprob regulile.

Fetele, Teodora și Andra, au avut sprijinul celor de la: Senneville, Swiss Solution, translation agency, West City Radio, Charme lingerie, Leonidas, Hotel Timișoara, Adaconi, Violette, Zi.studio, Cloud Berries. Sper că nu am uitat pe nimeni.

Românul și-a decorat sărăcia

Am povestit pe blog că i-am adresat o întrebare lui Dan Puric la un eveniment la care a fost invitat să vorbească despre dragoste?
Și dacă am povestit, și dacă nu am povestit, să vă spun ce întrebare am formulat.
De ce, domnule Puric, promovați cu intenție inactivitatea și pasivitatea intelectualului român față de problemele cu care se confruntă societatea românească?
Înainte de întrebarea propriu zisă am menționat de Lucian Blaga, de Trilogia culturii, de teoria lui conform căreia românul s-a opus întotdeauna cotropitorilor prin inactivitate. Trec sub tăcere bâlbăiala mea, faptul că am încurcat titlul cărții, roșeața din obraji, gluma lui Dan Puric care s-a prefăcut că părăsește scena și răsetele din sală.
Mai amintesc întoarcerea lui în sala, privirea cu care m-a fixat și m-a întrebat:
Așadar, domnișoară, dumneavostră sunteți de părere că sunt inactiv?
Asta s-a întâmplat anul trecut, parcă. Între timp, tot mai des, am meditat, dar am și conversat pe tema: identitate românească, spirit românesc.
Ce înseamnă să fii român?
Ce înseamnă să fii profund ortodox?
Uite aici mă pierd cu firea. Aș vrea să fiu capabilă să răspund la prima întrebare, dar la a doua refuz cu încăpățânare să mă gândesc. Profund ortodox mi se pare doar o formulare emfatică a unor duhovnici nerespectabili.
La prima întrebare.
Ce înseamnă să fii român?
Când mă gândesc la esența românului îmi apar instant numele următoare: Constantin Noica, Lucian Blaga, Tudor Gheorghe. Pe primii i-am simțit români când i-am citit, pe Tudor Gheorghe când l-am ascultat.
Să fii român înseamnă, printre altele, un spirit puternic creator. Polemicile din jurul culturii minore, culturii majore constituie un subiect separat. E un joc pe care românul actual îl refuză: jocul cu realitatea lui istorică, cu trecutul.
Pentru a te înțelege azi, ai nevoie să-l cunoști pe cel de ieri. Românul, în istorie, cel mai mult s-a apărat. S-a apărat, nu a cucerit. Poziția, fie economică, fie politică, fie geografică l-a obligat spre o anume adaptabilitate. Însușirea de a te adapta ține de supraviețuire. În istorie am supraviețuit. De la Blaga, știu că românul când s-a confruntat cu oricare dintre cotropitori s-a opus rămânând inactiv, nu a permis să fie asimilat, dar s-a lăsat influențat.
E adevărat, influențele ne-au pierdut poate mai mult ca un întreg proces de asimilare. Personal consider că turcii și rușii nu ne-au făcut nici un favor, părți din țara asta mă ajută să demonstrez că simt corect.
Adoptând inactivitatea, căci am acceptat teoria blagiană, românul a continuat să se exprime. Aleg exemplul bordeielor. Bordei, dar un bordei pitoresc, orice încăpere a țăranului atrăgea atenția prin pânze țesute și colorate. Românul și-a decorat sărăcia.
Întorcându-mă din nou la întrebare, ce înseamnă să fii român, lansez o altă întrebare: înainte de a dobândi o cetățenie europeană, cum se intenționează, nu ar fi de preferat să cunoaștem ce înseamnă cu adevărat să fim români?
Să fim români și abia apoi europeni, cred eu. Identitate în diversitate, asta a promovat Comunitatea Europeană, nu abandonul propriei identități în favoarea unei identități europene. Aici, pe continentul ăsta, popoarele s-au format asemenea aluatului de cozonac, au stat mult timp la dospit, nu e ca la americani unde poporul e copt parcă în foetaj. Nu emit acum o judecată, doar împărtășesc părerea că extracția unei măsele e mai dureroasă ca a unui dinte de lapte.
Ce înseamnă să fii român?
Să reîncepem să ne jucăm cu istoria, cu trecutul, să aprofundăm ceea ce înseamnă românesc, să cercetăm adânc, până în abis pentru a înțelege motivele românului de ieri pentru a putea corecta românul de azi.
Mi-ar părea rău să fiu acuzată de idealism și naivitate, a-ți cunoaște propria istorie ține de aceeași însușire de a fi adaptabil și nu manipulat.
Azi românul e manipulat. Mâine poate să probeze trezirea și luciditatea.
Desteaptă-te române, așa e imul nostru, nu?