Am povestit pe blog că i-am adresat o întrebare lui Dan Puric la un eveniment la care a fost invitat să vorbească despre dragoste?
Și dacă am povestit, și dacă nu am povestit, să vă spun ce întrebare am formulat.
De ce, domnule Puric, promovați cu intenție inactivitatea și pasivitatea intelectualului român față de problemele cu care se confruntă societatea românească?
Înainte de întrebarea propriu zisă am menționat de Lucian Blaga, de Trilogia culturii, de teoria lui conform căreia românul s-a opus întotdeauna cotropitorilor prin inactivitate. Trec sub tăcere bâlbăiala mea, faptul că am încurcat titlul cărții, roșeața din obraji, gluma lui Dan Puric care s-a prefăcut că părăsește scena și răsetele din sală.
Mai amintesc întoarcerea lui în sala, privirea cu care m-a fixat și m-a întrebat:
Așadar, domnișoară, dumneavostră sunteți de părere că sunt inactiv?
Asta s-a întâmplat anul trecut, parcă. Între timp, tot mai des, am meditat, dar am și conversat pe tema: identitate românească, spirit românesc.
Ce înseamnă să fii român?
Ce înseamnă să fii profund ortodox?
Uite aici mă pierd cu firea. Aș vrea să fiu capabilă să răspund la prima întrebare, dar la a doua refuz cu încăpățânare să mă gândesc. Profund ortodox mi se pare doar o formulare emfatică a unor duhovnici nerespectabili.
La prima întrebare.
Ce înseamnă să fii român?
Când mă gândesc la esența românului îmi apar instant numele următoare: Constantin Noica, Lucian Blaga, Tudor Gheorghe. Pe primii i-am simțit români când i-am citit, pe Tudor Gheorghe când l-am ascultat.
Să fii român înseamnă, printre altele, un spirit puternic creator. Polemicile din jurul culturii minore, culturii majore constituie un subiect separat. E un joc pe care românul actual îl refuză: jocul cu realitatea lui istorică, cu trecutul.
Pentru a te înțelege azi, ai nevoie să-l cunoști pe cel de ieri. Românul, în istorie, cel mai mult s-a apărat. S-a apărat, nu a cucerit. Poziția, fie economică, fie politică, fie geografică l-a obligat spre o anume adaptabilitate. Însușirea de a te adapta ține de supraviețuire. În istorie am supraviețuit. De la Blaga, știu că românul când s-a confruntat cu oricare dintre cotropitori s-a opus rămânând inactiv, nu a permis să fie asimilat, dar s-a lăsat influențat.
E adevărat, influențele ne-au pierdut poate mai mult ca un întreg proces de asimilare. Personal consider că turcii și rușii nu ne-au făcut nici un favor, părți din țara asta mă ajută să demonstrez că simt corect.
Adoptând inactivitatea, căci am acceptat teoria blagiană, românul a continuat să se exprime. Aleg exemplul bordeielor. Bordei, dar un bordei pitoresc, orice încăpere a țăranului atrăgea atenția prin pânze țesute și colorate. Românul și-a decorat sărăcia.
Întorcându-mă din nou la întrebare, ce înseamnă să fii român, lansez o altă întrebare: înainte de a dobândi o cetățenie europeană, cum se intenționează, nu ar fi de preferat să cunoaștem ce înseamnă cu adevărat să fim români?
Să fim români și abia apoi europeni, cred eu. Identitate în diversitate, asta a promovat Comunitatea Europeană, nu abandonul propriei identități în favoarea unei identități europene. Aici, pe continentul ăsta, popoarele s-au format asemenea aluatului de cozonac, au stat mult timp la dospit, nu e ca la americani unde poporul e copt parcă în foetaj. Nu emit acum o judecată, doar împărtășesc părerea că extracția unei măsele e mai dureroasă ca a unui dinte de lapte.
Ce înseamnă să fii român?
Să reîncepem să ne jucăm cu istoria, cu trecutul, să aprofundăm ceea ce înseamnă românesc, să cercetăm adânc, până în abis pentru a înțelege motivele românului de ieri pentru a putea corecta românul de azi.
Mi-ar părea rău să fiu acuzată de idealism și naivitate, a-ți cunoaște propria istorie ține de aceeași însușire de a fi adaptabil și nu manipulat.
Azi românul e manipulat. Mâine poate să probeze trezirea și luciditatea.
Desteaptă-te române, așa e imul nostru, nu?