Tag Archives

  • Home
  • /
  • Tag Archives: "literatura"

SOARE CU DINȚI

De 13 mai, 2026 0 Trăiri afective ale mele , , , , 0

E soare cu dinți afară.

Așa obișnuia mamanu să ne spună când eram copii. M-am oprit din tastat când mi-am dat seama că am folosit pluralul. Să ne spună în loc de să-mi spună. Eu scriu textul, mie să-mi spună. Așa obișnuia mamanu să-mi spună. Dar asta înseamnă s-o exclud pe sora mea și mă simt de parcă aș minți, de parcă i-aș nedreptăți existența. Prostii, firește! Sunt o femeie adultă care scrie de aproape 20 de ani public. Scriu. Mă expun. Plasticizez. Imaginez. Fix ca o zeiță a blogului mărunt, cu trimitere la Arundhati Roy, Dumnezeul lucrurilor mărunte.

Dimineața încă trag cardiganul de lână pe mine. Tare îmi e că zilele următoare o să pornim din nou centrala. Dinții soarelui mușcă din noi. Dar e un frig diferit. Nu mă răcește, mă întărește. Mă simt capabilă să revin asupra cărții cu titlu perfect: Cel dintâi care iartă.

În ciuda lenei și a reprezentării de gospodină, mintea construiește capitolele cărții. Mi-am pus o pereche de pantofi stiletto în picioare. Sunt noi-nouți. I-am comandat în urmă cu o săptămână de la Stuart Weitzman. Derutată de culoare, credeam că am comandat o piele întoarsă roz-pudră, din cutie am scos nuanța vișinelor prea coapte. Cu o pereche de șosete roz bonbon, cu stiletto și pantaloni de trening, m-am așezat pe canapea.

M-am gândit să nu mai înceapă cartea cu capitolul: Bunica. Să înceapă cu capitolul: Fiica. De asemenea mi-e greu să urmăresc ce ticluiesc pe blog legat de roman. Cel mai bine ar fi să reiau lucrul în Word, dar albul acela mă îngrozește. Îmi alungă toate ideile. Fiica. O să conțină informații autobiografice. Nu pot să mă îndepărtez de mine când scriu. Nu mai rămâne nimic de spus. Interesant este că vârsta și experiența îmi permit confundarea atât cu mama, cât și cu fiica. Mustesc în biasuri. Ce-i drept, am așteptat mult să scriu acest roman, anunțat, dar fără structură. Sunt fiică. Sunt mamă. Sper să nu ajung bunică prea curând.

Înainte de a reîncepe munca separat în Word, o să vă las o listă de autori promisă în articolul anterior. Pregătiți-vă sufletele, mințile și dicționarele. Literatura de calitate vă provoacă în întregime. Nu vă relaxează. Vă face conștienți de toți mușchii corpului. Încordați-vă.

1. Virginia Woolf, Valurile
2. Joseph Conrad, Inima întunericului
3. Franz Kafka, Procesul
4. Louis Ferdinand Celine, Călătorie la capătul nopții
5. Samuel Beckett, Așteptându-l pe Godot

Spor!

NU ȘTII, COLEGUL TĂU DE BANCĂ ȘTIE

De 8 mai, 2026 1 Trăiri afective ale mele , , , , 0

Într-o dimineață de septembrie 1990, tata m-a însoțit la Școala Generală Numărul 3. M-a împins în fața învățătoarei ca să-i ofer buchetul de flori, niște garofițe, preferatele mamei. De la căldura de afară și a palmelor, când le-am ridicat, arătau ca sălciile plângătoare de pe malul Dunării.

Prima zi de școală din clasa I am stat cu capul în jos. Cu capul în jos am oferit florile. Cu capul în jos m-am așezat în bancă. Frică. Rușine. Disconfort. Neliniște. Multe amintiri au plonjat în inconștient din perioada aceea. Uitarea s-a instalat.

Situații stânjenitoare, umilitoare, înfricoșătoare adună clasa I. Nu știi, colegul tău de bancă știe! Constituie prima mea evaluare ca elevă. Frică. Rușine. Disconfort. Neliniște. Un debut care m-a marcat și care mi-a prins mintea și atitudinea într-o gheară.

Am fost printre elevii buni ai clasei, dar nici o laudă, nici o apreciere n-au egalat vreodată caracterul vizionar al frazei: Nu știi, colegul tău de bancă știe!

Așa se face că n-am învățat ca să acumulez cunoștințe, ci ca să-mi ajung sau să-mi depășesc colegul de bancă. După examenul de admitere în liceu m-am apucat să descompun în bucăți moștenirea lăsată de învățătoare dedicându-i disprețul meu. Inclusiv acum când scriu mă schimonisesc. M-am simțit nedreptățită la vârsta de 7 ani. Mă cred nedreptățită la aproape 43, în ciuda capacității de a gândi critic.

La liceu m-am dedicat exclusiv materiilor care îmi aduceau bucurie. Literaturile română, franceză și engleză au devenit principalii furnizori de autori și titluri. Cu Iliada lui Homer mi-am asigurat moștenirea. Nu ai citit, Dunia e singura care a citit. Devenită peste noapte cititoare celebră, liceul l-am terminat devorând cam tot ce mi-a picat în mână. Romain Rolland mi-a dăruit un crez: Viața nu e tristă, are doar ore triste.

Nu știi, colegul tău de bancă știe. Nu ai citit, Dunia e singura care a citit. Viața mi-a pendulat între cele două moșteniri, între frică și curaj, între rușine și îndrăzneală, între disconfort și confort, între neliniște și împăcare.

În toate îndrăznelile mele mi-a fost frică. Rareori am putut să-i dau nume sau formă fricii. Luni dimineață m-am plimbat pe malul Begăi cu direcția: Cartierul Freidorf. La calea ferată, în loc să păstrez linia Splaiului Sofocle, am traversat podul și m-am luat după aleea cu maci. Așa se face că m-am trezit pe câmp și am tresărit la fiecare zgomot, fâlfâit de aripi, plonjări de batracieni. Și tot timpul m-am întrebat: Dacă o să mă atace câinii? Dacă o să dau peste un violator? O femeie de 43 de ani mai e expusă violului? Natura m-a liniștit cu iarba. Păsările m-au distras cu trilurile. Lui Făt Frumos i-am trimis locația în timp real. M-am așezat la umbră pe malul apei și am citit câteva capitole din cartea Obiecte, ființe, himere de Ciprian Vălcan. Vocea naratorului confundată cu vocea copilului a slăbit strângerea gherească de la inimă. Literatura m-a salvat din nou și nu orice literatură, ci literatura de calitate, cum și-a început discursul Mircea Mihăieș la lansarea cărții lui Ciprian Vălcan de la Cărturești.

Voi recunoașteți literatura de calitate? V-ar ajuta o listă?

Foto: Bogdan Mosorescu

Nu sunteți automat deosebiți și inteligenți dacă citiți

De 7 feb., 2020 0 Trăiri afective ale mele , , , , 0

M-am înhămat, de câțiva ani, să citesc literatură cu adolescenții. V-ați gândit la un animal de la verbul a înhăma?! V-ați imaginat, pentru o secundă, o Dunia în hamuri? Să revenim. Citesc cu adolescenții un anumit tip de literatură: literatura obligatorie.

Ion, Ana, Vasile, Herdelea, Felix, Otilia, Ștefan, Ela și cu mine alcătuim un grup. Suntem forțați să le impunem adolescenților un patrimoniu cultural. În imaginarul elevilor mei selecți, atât personajele, cât și persoana îi agasează. Dar de ce să caracterizez un personaj? Dar de ce să memorez personaje, ani, titluri și scriitori?

Las deoparte discursul meu. Am recurs pe alocuri la retorică. Am înfrumusețat. Am exagerat. M-am folosit de teoria lui Dostoievski. În viitor preferi să devii o persoană deosebită sau una comună? O să trăiești pentru chirie și mâncare sau pentru chirie, mâncare și altceva?

Pentru o oră petrecută cu un adolescent, am reluat capitole din Teoria literaturii. După cum vezi, și eu învăț pentru orele cu tine. Hai să vedem ce ne facem cu Camil Petrescu! Interesul personal m-a determinat să recitesc despre mecanismul de înțelegere a unui text literar. Reprezentarea de Joiană în fața porții nu mi-a surâs. Mi-am suflecat mânecile și am reluat teoria. Îh, teoria! Nu m-am dat în vânt după ea.

Schimonosită la chip, mi-au picat ochii pe citim literatură de pură plăcere sau de plictiseală. Și m-am înfuriat. Detest această categorie de cititori. Cititori care nu sunt capabili să priceapă că un personaj evidențiază o tipologie. Aud și ascult gogomănii rostite cu emfază. Cum a putut să se umilească? Dar ce femeie lipsită de mândrie! N-am reușit să trec de pagina 50. M-am înfiorat. Și-a sodomizat fiul.

Literatura presupune un pact cu ficțiunea. Un personaj are potențial de semnificații. Lipsa mândriei este un element într-o construcție. Mă opresc. Mi-am pierdut toți cititorii. Nu vă mai pot aduce înapoi. Subiectul plictisește și nu vă interesează. Înțeleg. Și pe mine mă agasează discuțiile despre telefoane, netflix, temele pruncilor etc!

Concluzie

Nu sunteți automat deosebiți și inteligenți dacă citiți. La fel cum nu faceți parte din clasa socială cu mari privilegii dacă vă cumpărați haine și genți Chanel.

Mă opresc.

Foto: Bogdan Mosorescu

26 octombrie. Provoc femeile să-și accepte imperfecțiunile

De 26 nov., 2019 0 Trăiri afective ale mele , , , , 0

Sâmbătă și duminică o să fiu la Artisans Bazaar. Zaza găzduiește și ediția de iarnă. Mă bucur. Îmi place locul. Dă bine la ochi. Frumosul atrage. Spațiul generos sprijină organizatorii să asigure vizibilitatea fiecărui expozant. E esențial, în negustorie, să fii la vedere.

La ediția din toamnă, Tricoul a fost o absență. Sper din suflet, pentru prețuire și afacere, că n-a trecut neobservată lipsa femeii cu defecte. Reprezint femeia cu defecte. Tricoul e doar un mijloc de exprimare.

În 26 octombrie am organizat un eveniment privat la Casa cu Iederă. O colecție exclusivă dedicată Virginiei Woolf mi-a ocupat zilele de toamnă. În timp ce mă spălam pe cap, mi-a venit o idee. Ce-ar fi dacă?! De patru ani refuz să particip cu Tricoul la prezentări de modă. Eu nu creez haine. Eu provoc cu hainele. Provoc femeile să-și accepte imperfecțiunile. Să le transforme în puncte tari. Să le fixeze în ceilalți ca note distinctive.

Ce-ar fi dacă, mă spălam pe cap, aș organiza o prezentare? Nu o simplă prezentare, ci un fel de eveniment alcătuit din câteva momente, un fel de teatru vag. Teatru vag, un titlu de Matei Vișniec. Primul lucru făcut a fost să o sun pe Romina Faur. Romina a înjghebat un plan. În timp ce eu mă jucam cu Draga, fetița ei, Romina mi-a lăsat în excel întreg evenimentul atât de lăudat de invitații mei.

Invitații mei au fost primiți de Leonard, Virginia sau Mary. Pe fundal, se auzea jazz. Într-o cameră, fetele sporovăiau. Șapte femei splendide, femei impresionante în atitudine, așteptau să se prezinte oaspeților în ținutele gândite de Ana Băcilă. A gândit mult femeia asta. I-am răpit somnul și liniștea vreo două săptămâni. A făcut o treabă extraordinară și o să-i rămân recunoscătoare.

Leonard, Virginia și Mary, după ce au primit invitații, și-au ocupat locurile într-un colț al încăperii. Didascalii. Ștefan, adică Leonard, tu ai sarcina să fii afectuos cu Virginia, să retrăiești o seară domestică din anul 1940. Să zicem 1940. Înțelegi tu. Virginia, adică Anca Radulea, tu o să citești din prima conferință susținută vreodată de o femeie la universitate. Înțelegi tu. Mary, adică Mădă Toderaș, tu o s-o iubești pe Virginia. Înțelegi tu.

Înainte de începerea evenimentului, Romina Popescu tot mai muta, aranja și îndrepta obiectele prin încăperi, Ștefan, Anca și Mădă stăteau cu foile pe genunchi. Atunci mi-au citit ei sinopsisul. Vinul deja curgea în pahare, vin alb, roșu sau roze de la Aurelia Vișinescu. Domnul Prospero desăvârșea spațiul cu alimente fine. Când o persoană se lipește de specialitățile culinare și uită să se îndepărteze, brutarul și-a făcut treaba. Timișoara are un brutar tare de treabă.

26 octombrie a însemnat literatură, jazz, vin, alimente fine și haine modeste. Bogdan Mosorescu a surprins tot pe aparatul foto. Plecarea am evidențiat-o cu o carte semnată Virginia Woolf și șervețele de la dm. Sunt ambasador dm. Răspândesc literatură și produse de curățenie de calitate.

Ce-ar fi dacă?!

Ar fi muncă, situații neprevăzute, alergătură, plăți, lipsă de somn, bucurie, satisfacție la final și un interviu acordat Danielei Rațiu.
Ar fi plănuirea unui eveniment viitor.

Am lipsit la ediția de toamnă cu Tricoul, dar ultimele bucăți, puține, recunosc, o să le mai descoperiți sâmbătă și duminică la Artisans Bazaar, la Zaza Resto Pub.

Ne vedem la târg.

Ne-am văzut în 26 octombrie. Mulțumesc. Reverențe.

3 note distinctive la Dunia: munca locală, manifestarea literaturii și femeia cu defecte

De 26 iun., 2019 0 Trăiri afective ale mele , , , , 0

Îmi bate Lisabona la ușă. Imediat o să mă pun pe drum. O să reiau postările cu pe drum și pe urmele lui. Ieri mi-am petrecut câteva ore ascultând fado și căutând bilete spre Portimao. Muzica a reușit să mă seducă. Site-ul unde am căutat cel mai avantajos mijloc de transport pentru mine m-a iritat. Mi-am prins urechile.

M-am concentrat pe Tricou. Înainte de Portugalia, sâmbătă și duminică, o să mă găsiți la Zaza cu ocazia Timișoara Design Summer Edition. Mai în glumă, dar cel mai mult în serios, afirm că eu muncesc pentru cele două ateliere cu care colaborez: croitorie și imprimat. În urmă cu trei ani am decis că Tricoul meu va fi lucrat cap-coadă și nu voi achiziționa de nicăieri un produs finit. Trei ani mai târziu, la o șuetă, cineva mi-a sugerat că tocmai acest lucru reprezintă o unealtă de marketing. Nu o să afirm că am priceput exact, dar știu ce a vrut să spună. Muncesc local, susțin micii afaceriști ai orașului, iar banii rămân în țară.

Fac asta, da. N-am intenționat să mă expun patriotic, ci am ales cu o intuiție bazată pe afecțiune ca de fiecare dată. Toate alegerile din viața mea în această notă s-au concretizat. Asta nu mă face un om de afaceri redutabil, dar vă asigur că sunt un om de afaceri serios. Tricoul este un cerc deschis: depozit, croitorie, imprimat. De la capăt. Depozit, croitorie, imprimat. De la capăt. Calea e anevoioasă, dar personală.

Hainele de la Tricou, modeste cum le spun eu, sunt purtate de femeie ca o experiență ieșită din comun. Chanel a afirmat că ar fi trist să trebuiască să te îmbraci de la Chanel ca să fii elegantă. Și atât de limitativ. Clientele mele poartă o idee. Cumpără de la o femeie care s-a pus în slujba literaturii, a simplității, a eleganței în comportament.

Nu m-am oprit niciodată din a mă educata, din a scormoni în cotloanele sufletului, din a da mai departe ceea ce citesc. Femeia cu defecte a apărut dintr-o privire lungă în oglindă. Sunt eu, dar nu sunt eu. Sunt eu, dar nu mă simt eu, mă cunosc și sunt o străină, mă iubesc și învăt șă mă iubesc.

Stau pe piață de trei ani datorită acestot trei elemente: muncesc local, manifest literatură, sunt eu, o femeie cu defecte care își continuă educația pentru a fi excepțională.

Curând o să apelez la serviciile unei agenții care să mă ajute să fac și profit. Cu aceste trei elemente o să doresc să lucreze intens la imaginea mea. De 13 ani muncesc aproape singură. Niciodată nu ești singur cuc. Exagerarea cu am muncit singur sau am construit singur un imperiu e doar o expresie.

Sâmbătă și duminică ne vedem la Zaza. Cărțile sunt pregătite, azi merg cu rochiile și tricourile la imprimat. Țineți minte, Nu rochia trebuie să poarte femeia, ci femeia trebuie să poarte rochia. Chanel.

Foto: Bogdan Mosorescu

Doar un fel autentic de a fi celebrează viața. Tricoul Inteligent

De 22 apr., 2019 0 Trăiri afective ale mele , , , , 0

Revenită de la Târgul Primăverii, ultimele patru zile am văzut soarele coborând cu melancolie pe A1, mi-am propus un exercițiu. Să fiu blogger și pentru Tricoul meu. Să mă promovez într-un editorial cum fac cu multe alte produse și servicii agreate de mine. Pentru claritate, nu o să pledez pentru mine, o să mă ridic la o demnitate a femeii de afaceri care-și plătește reclama. Știm cu toții, cititorii și eu însămi, că meritele Tricoului le-am exprimat în fel și chip în cei trei ani de existență!

Ca blogger puternic, dețin o comunitate în jurul meu, cu o educație săvârșită la Universitatea de Vest, o să vă protejez auzul de calamitatea vocabularului inexpresiv. Stilul sărăcăcios izvorăște din ignoranță, iar eu m-am trezit de vreo câțiva ani. De atunci am realizat că sunt bolnavă de Eu, dar mă tratez.

Cel mai drăguț tricou nu o să găsiți la mine. De altfel, nici cea mai frumoasă rochiță. Unii bloggeri se îndepărtează de ei, de produsul promovat prin alegeri gramaticale imbecile. Superlativele și diminutivele demonstrează dezinteresul, inautenticitatea, plictisul.

Un produs promovat, urât sau frumos, cine decide?, necesită să-l simți. Îngăduința ține de faptul că am citit mult. E ușor să spui despre o haină că e urâtă. Nici un efort sentimental, nici o minte muncită de elementele care alcătuiesc bunul material rezultat. Da, mi-e mintea plină de Baudelaire, dar domnul acesta m-a fascinat cu eseurile lui.

În spatele Tricoului Inteligent, o afacere pornită pentru pâinea cea de toate zilele, stă o tânără doamnă. Stau eu. A imprimat trei tricouri în 2015. Am imprimat. Pasionată de literatură, declară ca literatura este o problemă personală, da, declar, manifestă fără dubii acest stil de viață. Manifest!

Conversațiile mă sprijină în afacerea mea. Copilul vede totul ca noutate; e beat în permanență, scrie Baudelaire. Fiecare tricou imprimat e nou. Fixez cu ochii materialul și mesajul cu o stupoare mentală. Viața exterioară îmi înflăcărează viața interioară. Cărțile îmi cântă în strună și mă asigură că doar un fel de a fi autentic celebrează viața. Auziți peste tot acest cuvânt, autentic, autentic, autentic! Ce înseamnă să fii autentic?

A fi autentic înseamnă a gândi pentru tine, a te onora ca persoană, a-ți munci mintea, a învăța să renunți la manipularea socială. Un așa om de lume se remarcă oriunde. Privește fix sau afișează nepăsarea, vorbește mult sau ignoră publicul, dar scopul lui nu e decât unul: să urmărească fericirea.

Fericirea are multe fețe. Uneori se ivește sub forma unui Tricou Inteligent, alteori într-o cafea delicioasă. Depinde!

Tricoul Inteligent stă în slujba literaturii. Fără literatură, fără Frumos în orice manifestare a lui, suntem doar niște maimuțe serioase de care nu are cine să râdă pentru că omenirea nu există. Râsul ne dovedește existența. Tot din Baudelaire am desprins și această idee. E adevărată, doar gândiți-vă! Ce altă rasă mai râde? Râsul începe cu omenirea și tot cu ea se sfârșește.

Tricourile conțin mesaje din cărți sau crochiuri cu personalități marcante. Cât de curând un crochiu cu Baudelaire! Doamna preferă să imprime culoare pe culoare. Prefer! Armonia culorilor provoacă o simfonie în mine, Pastorala lui Beethoven, Rapsodia lui Enescu, Sărbătoarea primăverii de Stravinsky.

Fiecare Tricou cumpărat vine cu o carte, o carte cadou consider că reprezintă elementul etern din care e alcătuit Frumosul. Circumstanțial ajungeți să purtați un tricou, o rochie, un sfeter.

Îmi ard obrajii ca într-un delir oniric. Mă opresc.

Râdeți înainte de toate!

Foto: Zenobia Lazarovici

Autori pufoși, literatură la kilogram, cărți care contează

De 23 mai, 2018 0 Trăiri afective ale mele , , , , 0

La 6 dimineața, indiferent de ora la care am pus geană pe geană, mă trezesc. Stau cu ochii în tavan, trag cu urechea la Mara dacă este cu mine și nu cu tatăl ei, caut cu mâna după telefon. Mă ridic. Merg la baie. Ziua începe.

În timp ce aștept să se încălzească apa pentru ceai, același ceai verde cu iasomie de ani de zile, verific pagina de facebook. Pentru mine este un fel de ziarul de dimineață. Ceva asemănător cu scena din serialul Downton Abbey când unul dintre servitori calcă ziarul înainte de a-l duce stăpânului la micul dejun.

Azi la micul dejun am aflat că Philip Roth a murit. Nu-i nimic dacă unii dintre dumneavoastră nu știți cine este. Învățăm cât trăim, greșește cel care se oprește din. O să las deoparte informațiile despre scriitor. Google răspunde repede la întrebări. Notez că am citit o singură carte semnată de autor: Animal pe moarte. Cum aleg să se exprime flușturaticii literaturii? M-a prins cartea. Limbajul e simplu. O recomand.

Eu nu sunt o flușturatică în literatură. Profit de tristul eveniment, dispariția lui Philip Roth, și îmi permit să reacționez. Trag o răfuială cu unii cititori. Și categoria asta de oameni numără parașutele ei. Mulți defilează cu această activitate a lor, lectura, și cât îi deosebește pe ei de vulg.

Dumnezeule cât sunt de speciali și câte cărți au citit ei! Nu de puține ori m-am îngrețoșat. Ah, Greața lui Sartre! Sau Rabenthal, văzut de curând la TESZT în regia lui Radu Afrim. În literatură, ca în oricare alt aspect al vieții, contează și CE-ul. Nu mai vorbesc de CUM-ul.

Ce citești și cum citești sunt esențiale. La Litere, nu neapărat o școală pentru căprioare și ursuleți cum tind politehniștii sau mediciniștii să creadă, ți se pun niște autori pe tablă. Și apar nume ca: Tolstoi, Dostoievski, Marquez, Goethe. Vă asigur, jur cu mâna pe diploma de filolog cu o notă măruntă, 8, dar muncită, că nu vă legitimează nimic aroganța unei persoane speciale. Literatura la kilogram, fără să aveți măcar doi autori citiți din cei numiți mai sus, nu justifică atitudinea superioară.

Adevărul e că literatura bună îți dă o stare de greață. Tocește coate, creioane, te izbește de limite și convenții, te provoacă s-o abandonezi, te plictisește, te subjugă, te schimbă. La final îți dă o reprezentare de Ginghis Han, ai cucerit.

Nu o să cuceriți nici o stare metafizică cu cărți la kilogram. Aș da câteva titluri, dar sunt educată să nu disprețuiesc munca nimănui, ci să o selectez. Nici n-ar fi nevoie să părăsesc plaiul mioritic. E plin de exemple de autori pufoși.

Pentru claritate, reiau exclamativ.

Nu ai citit Tolstoi, taci! Cele 300 de cărți se reduc considerabil.
Nu ți-a venit niciodată să vomiți citind un autor? Mda! Cărțile de dezvoltare personală te ating duios ca o pereche de pinguini la grădina zoologică.
Nu citești cărțile care contează, nu ești special!

Cam asta am vrut să spun. M-aș bucura să am cele mai multe distribuiri la acest articol. Îmi doresc să scutur câțiva speciali.

Vă jur! Chiar nu sunteți speciali.

TESZT – Euroregional Theatre Festival Timișoara, 20-27 mai 2018.

Foto: Diana Bodea 

Octavian Soviany a împărțit stări de spirit la Timișoara

De 13 feb., 2018 1 Trăiri afective ale mele , , , , 0

Săptămâna care a trecut a fost intensă. În primul rând nu au contat zilele. Am muncit luni, am muncit sâmbătă. Fără diferențierea – zile lucrătoare/weekend – am înțeles învățătura creștină. Să ne amintim de ziua a șaptea și să ne odihnim.

Tot săptămâna trecută, am participat la două evenimente literare. În 6 februarie l-am ascultat pe Mihail Vakulovski la Ce mai faci, scriitorule?. În 8 februarie l-am ascultat pe Octavian Soviany. A lansat o nouă carte, Casa din Strada Sirenelor.

Cele două evenimente s-au petrecut puțin altfel pentru mine. L-am avut însoțitor pe adolescentul meu despre care am mai povestit. Marțea și joia îndeplinesc funcția de mijlocitor între un adolescent și sinele lui. L-am întrebat politicos dacă dorește să facă schimbul. În loc de o oră clasică de pregătire, să mergem la aceste evenimente. M-a refuzat. Atunci am renunțat la politețe. L-am anunțat că ne vedem la Cărturești. Mi-a cerut explicații pentru. Cu atitudinea de adult zeu l-am anunțat că eu știu mai bine.

Marți am mers împreună spre librăria Cărturești. Pe drum mi-a cerut numele scriitorului, iar mai departe a aplicat activitatea generației lui: a căutat pe google. La librărie a ascultat. Uneori l-am privit cu colțul ochiului. Cu el însoțitor, mi s-a schimbat și mie perspectiva. Mă simțeam responsabilă, dar mai ales îmi doream să-i placă, să nu se plictisească.

Pe drum înapoi am pornit dialogul.

– Ți-a plăcut?
– M-am plictisit, dacă vrei să știi.
– E în regulă, și eu m-am plictisit puțin. Faptul că iubesc literatura nu-mi asigură nici mie satisfacții garantate la asemenea adunări. Dar ai cunoscut un scriitor.
– A fost și un cuvânt în poezia aia ultima…
– Pașii taților noștri?
– Da, aia. De ce l-a folosit?
– Data viitoare poți să întrebi.

Joi seară ne-am văzut la librărie. A întârziat. Nu m-am jucat cum sunt sigur că presupui, m-am uitat la un episod din Mentalistul.
Multă lume s-a înghesuit la librărie să-l vadă și să-l asculte pe Octavian Soviany. Eu, însoțită din nou de adolescent, mă simțeam la fel ca marți seară: responsabilă și ușor neliniștită. Oare o să-i placă? Oare o să se plictisească?
La un moment dat m-a rugat să-i fac o poză cu scriitorii din față și m-a întrebat numele lor. Toți sunt scriitori? Adică el a fost și marți, sigur este. Da, Robert Șerban, poet, Octavian Soviany, pentru care am venit aici, Andrei Ruse, a scris Zaraza și Daniel Vighi, scriitor de aici de la Timișoara.
Informațiile mele au fost expediate imediat pe o mică ferestră de whatsapp. Cât pot să utilizez privirea periferică, am zărit un răspuns primit de adolescent: nu am citit.

Indiscreția mea mi-a smuls un zâmbet și m-a relaxat. Măcar vorbește despre ce se întâmplă aici. Mi-am retras orice atenție de la el și m-am lăsat vrăjită de dialogul celor din fața noastră. Mi-am dat seama de ceva. Un motiv pentru care particip și am participat la asemenea întâlniri este râsul. Râd cu poftă la glumele scriitorilor. Există și o selecție. Dar umorul de la asemenea evenimente, ca să vă fac să înțelegeți, poate fi comparat cu serialul Seinfeld. Sunt persoane care râd la Las Fierbinți și sunt persoane care râd la Seinfeld. Nu cred că e un public migrator. Ori râzi într-un loc, ori râzi în altul.

Fără îndoială apreciez mai mult publicul de la serialul Seinfeld. Joi am fost vrăjită de tot ce s-a întâmplat la librărie. Am simțit cum mi s-a schimbat dispoziția, am realizat că sunt sedusă în timp ce se întâmpla asta, am râs cu poftă, am savurat vocea lui Vighi și am sorbit fiecare cuvânt scos de Soviany pe gură.

Stări de spirit, asta trebuie dat românilor. Scria undeva Constantin Noica. Octavian Soviany a împărțit cu generozitate stări la Timișoara.

Le mulțumesc și eu celor de la Hyperliteratura, ei au prilejuit întâlnirea.

La final mărturisesc că sunt mândră de mine. Nu am renunțat să vânez stări de spirit excepționale.

– Ți-a plăcut?
– Mai mult ca data trecută.
– Și ai învățat un cuvânt nou.
– Da, l-am uitat.
– Eu nu. Deschide DEX-ul, caută: elucubrație.

Foto: Simona Nuțu

Concurs, vorbiți cu mine!

De 26 oct., 2017 4 Trăiri afective ale mele , , , 0

Ultimele două zile le-am petrecut în meditație. Sunt puțin speriată. Iată ce am găsit pe o pagina din cartea lui Jung, Două scrieri despre psihologia analitică:

Există uneori persoane aparent normale care nu prezintă simptome nevrotice speciale […], pe deasupra au opinii și deprinderi de viață absolut normale, dar a căror normalitate este o compensare artificială a unei psihoze latente (ascunse). Respectivele persoane nu-și intuiesc cu nimic starea. Intuiția lor se exprimă poate indirect doar prin faptul că se interesează în mod special de psihologie și psihiatrie și sunt atrași de astfel de lucruri, precum fluturele de lumină.

Mă interesez. Sunt atrasă precum. De exemplu aseară la Festivalul de Literatură mi s-au schimbat sentimentele când am descoperit în prezentarea invitaților de anul acesta studiile lui Ion Vianu. Domnul Vianu este scriitor și medic psihiatru. Nu am citit nici o carte semnată de. O să corectez cât mai repede cu putință.

Nu-mi este frică de cele descoperite în cartea lui Jung. Mereu m-am suspectat. Oricum ar fi, diagnostic nu am. Merg înainte și fac ceea ce este corect.

Am două bilete de oferit la teatru pentru mâine seară. Spectacolul se cheamă Vorbește cu mine. Nu cer nimic, aștept doar comentariile. Diseară anunț și câtigătorul.

Vorbiți cu mine!

Foto: Simona Nuțu

De la individ la persoană unică cu Tricoul Inteligent

De 27 iul., 2016 0 Trăiri afective ale mele , , , , 0

IMG_3798Vine luna august. Anul trecut, în august, am imprimat primele trei tricouri Dunia. În luna iulie sunam la croitorii, ateliere de imprimat, căutam disperată să-mi facă cineva tipare. Am găsit o prietenă care mi-a permis să o bat la cap cu bunăvoință.

Cu tiparele am mers la un atelier de croitorie. Madame de la croitorie și-a exprimat nemulțumirea. Nu-i sunt bune tiparele. Le-a corectat ea, a făcut altele, iar după vreo 40 de zile, lungi ca postul, mi-a pus în brațe trei tricouri.

Am venit acasă cu ele și am continuat să dau telefoane. Unde le imprim? Am descoperit până la urmă un atelier. Mi-au cerut mesajele și informații despre tricou. Mesajele le-am livrat instant, cu datele despre tricou am tărăgănat.

Am încercat să fiu clară.

Tricoul este o continuare a blogului. Păstrez numele. Îi adaug Tricoul Inteligent. Îmi place cum sună.

Acesta e materialul pe care s-au sprijinit fetele de la grafică. Am deschis blogul, au analizat așezarea în pagină, caracterul grafic utilizat, și au mutat Dunia pe bumbac. După câteva ore au ieșit tricourile. După două luni de așteptare, a fost o naștere grea, cu complicații, a apărut Tricoul Inteligent.

Le-am privit mult, lung, cu drag și satisfacție.

Nu a existat niciodată un plan sau un buget alocat Tricoului. Mi-am folosit buzunarul. M-am întrebat ce doresc de la Tricou. Am considerat că am deslușit un mijloc de a apropia literatura de oameni. M-am folosit de nevoia vestimentară pentru a atrage atenția asupra gândirii. Eleganța unei rochii se prăpădește în rostirea agramată.

Am pornit la drum fără o destinație. Abia acum, după un an de zile, observ o imagine. Am adăugat Tricoului rochii de vară. Fiecare rochie poartă numele unei personalități. Îmi dau seama că mă amuză să instig la cultură. Îmi dă o satisfacție de nedescris să scutur clișee, stereotipii, prejudecăți. Cu tricourile și rochiile, printr-o trecere prin nevoia fashion, ajung la gândirea amorțită a indivizilor. Îi scot din masă, dintr-o gândire colectivă, și le reamintesc și le confirm unicitatea persoanei.

Asta fac eu cu Tricoul. Mă amuz, instig, schimb statutul oamenilor de la indivizi la persoane unice. Muncesc cu drag, cu nervi, cu tărăgănări, cu felicitări, cu încredere. Tricoul sunt eu. Blogul sunt eu, iar acum ies în lume cu ce am devenit.

Am devenit.