Tag Archives

  • Home
  • /
  • Tag Archives: "cotidian"

SOARE CU DINȚI

De 13 mai, 2026 0 Trăiri afective ale mele , , , , 0

E soare cu dinți afară.

Așa obișnuia mamanu să ne spună când eram copii. M-am oprit din tastat când mi-am dat seama că am folosit pluralul. Să ne spună în loc de să-mi spună. Eu scriu textul, mie să-mi spună. Așa obișnuia mamanu să-mi spună. Dar asta înseamnă s-o exclud pe sora mea și mă simt de parcă aș minți, de parcă i-aș nedreptăți existența. Prostii, firește! Sunt o femeie adultă care scrie de aproape 20 de ani public. Scriu. Mă expun. Plasticizez. Imaginez. Fix ca o zeiță a blogului mărunt, cu trimitere la Arundhati Roy, Dumnezeul lucrurilor mărunte.

Dimineața încă trag cardiganul de lână pe mine. Tare îmi e că zilele următoare o să pornim din nou centrala. Dinții soarelui mușcă din noi. Dar e un frig diferit. Nu mă răcește, mă întărește. Mă simt capabilă să revin asupra cărții cu titlu perfect: Cel dintâi care iartă.

În ciuda lenei și a reprezentării de gospodină, mintea construiește capitolele cărții. Mi-am pus o pereche de pantofi stiletto în picioare. Sunt noi-nouți. I-am comandat în urmă cu o săptămână de la Stuart Weitzman. Derutată de culoare, credeam că am comandat o piele întoarsă roz-pudră, din cutie am scos nuanța vișinelor prea coapte. Cu o pereche de șosete roz bonbon, cu stiletto și pantaloni de trening, m-am așezat pe canapea.

M-am gândit să nu mai înceapă cartea cu capitolul: Bunica. Să înceapă cu capitolul: Fiica. De asemenea mi-e greu să urmăresc ce ticluiesc pe blog legat de roman. Cel mai bine ar fi să reiau lucrul în Word, dar albul acela mă îngrozește. Îmi alungă toate ideile. Fiica. O să conțină informații autobiografice. Nu pot să mă îndepărtez de mine când scriu. Nu mai rămâne nimic de spus. Interesant este că vârsta și experiența îmi permit confundarea atât cu mama, cât și cu fiica. Mustesc în biasuri. Ce-i drept, am așteptat mult să scriu acest roman, anunțat, dar fără structură. Sunt fiică. Sunt mamă. Sper să nu ajung bunică prea curând.

Înainte de a reîncepe munca separat în Word, o să vă las o listă de autori promisă în articolul anterior. Pregătiți-vă sufletele, mințile și dicționarele. Literatura de calitate vă provoacă în întregime. Nu vă relaxează. Vă face conștienți de toți mușchii corpului. Încordați-vă.

1. Virginia Woolf, Valurile
2. Joseph Conrad, Inima întunericului
3. Franz Kafka, Procesul
4. Louis Ferdinand Celine, Călătorie la capătul nopții
5. Samuel Beckett, Așteptându-l pe Godot

Spor!

CARTIERUL SOARELUI

De 6 mai, 2026 0 Trăiri afective ale mele , , , , 0

Dacă mă iau după hartă, și mă iau pentru acuratețe, locuiesc în Cartierul Soarelui. Aprob. Mă gândesc la Regele Soare și asta îmi dă un sentiment de privilegiată.

De un deceniu locuiesc pe Ioan Mureșan. Înainte să devin proprietara unui apartament într-un bloc comunist, am locuit cu tatăl Marei pe strada Eneas. De la Eneas, fiu al zeiței Afrodita, la Mureșan, un chirurg emerit, am început să experimentez lumea adulților din apartamentul 4. Pot să fiu adult! Mă încurajez în fiecare zi.

De 13 ani construiesc trasee în acest spațiu restrâns. Am condus pe străzi care peste noapte au devenit cu sens unic. De fiecare dată mi-a scăpat imensul cerc roșu cu un dreptunghi alb în mijloc. Copiii au mers, Mateiu încă mai merge, la grădinița de pe strada Brâncoveanu.

În fiecare dimineață pornim de pe Mureșan, dreapta pe Salcâmilor, stânga pe Rebreanu până la liniile de tramvai. Dreapta pe Drubeta, stânga pe Eneas până pe Brâncoveanu, urmat de dreapta și iar dreapta pe Glad cu oprire. Drumul spre grădiniță a adus o singură surpriză: strada Alexandru Macedonski devenită cu sens unic. Drumul înapoi spre casă a adus surprize în mod repetat: strada Cozia devenită peste noapte cu sens unic, strada Feldioara de asemenea. De aproape un an revin acasă pe Glad, dreapta pe Ulpia Traiana, stânga pe Rebreanu până la Calea Martirilor deoarece o altă stradă a devenit cu sens unic, strada Cosminului.

Drumul de întoarcere spre casă s-a schimbat prin restrângere. Restrângere în spațiu, micșorare în timp. Puține trasee, puțin timp de trăit. Poate fi o pregătire, o repetiție pentru moarte. Nu mă deranjează să învăț să mor. Găsesc repelent contingentul. Să-mi cadă o cărămidă în cap. Nu.

În urma unui accident la schi într-o stațiune austriacă, am modificat traseul din prima parte a zilei. De la grădiniță nu mai pornesc spre Soarelui, ci spre Dâmbovița. Unde se intersectează Bulevardul Dâmbovița cu Splaiul Sofocle, opresc mașina. Este acolo un mic golf al râului Bega. Mă plimb pe malul râului spre cartierul Freidorf sau spre cartierul Iosefin, depinde de dispoziția mea: de maci sau de cafea zilele astea. Luni am pornit spre Freidorf și m-am bucurat de maci și de natură. Azi am pornit spre Iosefin și m-am zgâit la excavatoarele care demolează Podul Iuliu Maniu și am savurat o cafea la Mimosa.

Splendoarea și tragicul vieții mele particulare: viața merge înainte.