– Ați auzit?
Forfotă pe malul Begăi, chiar înainte de podul metalic pietonal. Două femei, poate mamă și fiică, poate prietenă cu prietenă, și o fetiță în jur de 11, 12 ani se uită în gura unei altei femei. Această altă femeie gesticulează, iar brațul întins aproape îmi atinge nasul când trec pe lângă ele.
– Îmi cer scuze. Își cere scuze din obișnuință. O secundă mă privește, apoi revine către micul grup gură-cască.
– Ce se vinde? întreabă fetița răsucindu-și poalele rochiei pe degetul mare.
– Se vând euri. Mi-am luat și eu unul.
– Un eu? Și cum l-ai plătit?
– Am avut noroc. Se putea plăti cu Revolut.
– Chiar ai avut. La piață nu prea poți să plătești cu Revolut.
– Dar nu în piață.
– Dar unde?
– La colțul pieții. Cum intri, în partea dreaptă.
Atât am prins din discuție. N-am stat locului. N-am tras cu urechea. M-am îndepărtat cu un zâmbet pe buze și curioasă. O femeie și-a cumpărat un eu de la intrarea în piața Iosefin, cum intri, pe dreapta. De când s-au pus în vânzare euri? Cine le produce? Sau cine renunță la ele? Vin din fabrică? S-au desprins de indivizi cu un CNP?
Piciorul stâng, cel care mă scoate forțat din casă, ligamentul rupt nu ține cont de anotimp și dispoziții, a luat-o spre piața Iosefin. Clocotesc de nervi. Mă irită căldura, o vecină și contul bancar. Nu am suficient să-mi cumpăr un eu. Dar am nevoie de unul? Cum știi dacă ai unul? Cum descoperi dacă îți lipsește?
De la mama știu că te naști cu unul.
Trec pe lângă magazinul Femadar. Are o ușă mică albă de termopan. Este murdară, iar prin geam nu se vede aproape nimic. O să intru să cumpăr niște cotlet. Mai înaintez câțiva pași. Un boschetar răspândește un miros dulceag și grețos de urină și tutun. Îmi întorc capul. Îmi rețin eructația.
La intrarea în piață, în partea dreaptă, o sexagenară stă întinsă pe jos.
– Ajută-mă să mă ridic, fata mea. Am căzut și nu e nimeni să mă ajute. O privesc mirată, cu părere de rău și îngrețoșată. Miroase ca boschetarul. Îmi împing ochelarii de soare pe nas. Pică. Bag telefonul în buzunarul pantalonilor scurți. Trec în spatele capului ei și încerc s-o ridic.
– Auuuuuu!
O las. Se întinde la loc pe trotuarul fierbinte. O geantă neagră de umăr, pare piele, și un cărucior de cumpărături stau răsturnate lângă bătrână.
– Ridică-mă!
O apuc de sub brațe. E grea ca un pietroi și pute. Reușesc să o ridic, apoi mă îndepărtez. Mă simt murdară și tot ce vreau este să mă îndepărtez. Abia în malul Begăi îmi reamintesc de eurile puse în vânzare. Nu mă mai întorc oricât aș fi de curioasă.
Mă mulțumesc cu al meu.

Foto: Bogdan Mosorescu