– Vii la Dunăre?
– Cine mai merge? Nu am chef de sclifosita de soră ta.
La umbra dudului, două fete, două prietene, împărțeau o țigară și o sticlă de Cola. O creangă se îndepărtase de coroană și atingea pământul. O foloseau copiii să se dea pe ea până ieșea bunica Cristinei și îi alunga cu mătura.
Cristina sorbea din sticla de Cola și pândea poarta. Dacă or să iasă vreunul din casă afară? Totul era încremenit în curte și pe stradă. Găinile se retrăseseră și ele în locuri ferite de căldura dogoritoare.
– Mai taci, lasă râsul, ești nebună?! Iese bu la noi și nu știu pe unde o să scoatem cămașa. Nu mai fuma.
– Iese bu afară, iese bu afară! Buuu! Buuu!
– Alinaaa! Nesuferito!
Cristina șuiera printre dinți și privea cu disperare ușa casei. Alina râdea ținându-se cu mâinile de burtă. Îi picară ochii pe creanga de dud.
– Ia te uită, și noi făceam asta când eram mici.
– Ce făceam? Cristina se concentra la ușa casei. Vopseaua se scorojea. Ce trist! Griul nu a mai suportat ușa. Nu te mai suport, plec. Vorbește vopseaua? Port un dialog cu o culoare?
– Uța! Uța!
Alina prinsese între mâini creanga, o așezase între picioare și se balansa acum lovind cu piciorul în trunchi și împingându-se înapoi spre Cristina.
– Uța! Uța!
– Alina, Alina lasă creanga, ești prea grea, ce naiba?! Vrei să cazi?
Trosc! Creanga a cedat. Din fund, Alina se prăpădea de râs. Cristina a sărit lângă ea și a lovit-o în umăr. A început și ea să râdă, iar undeva în fundal, bu, care se ivise la poartă, ridicase vocea.
– Ce-i cu voi, ucigă-vă toaca să vă ucigă!
Fetele au fugit la biciclete, le așezaseră la umbra dudului și au pornit în viteză spre Dunăre lăsând-o pe bu în poartă. La Dunăre s-au așezat departe de oameni. S-au așezat pe prosop, și-au sprijinit frunțile una de alta și vorbeau în șoaptă.
– Te-ai hotărât la ce facultate mergi?
– Cristina a oftat lung și și-a sărutat pe nas prietena.
– Te gândești la Iacob? Că tu pleci și nu o să te aștepte să te întorci?
Cristina a oftat lung. Din nou a sărutat-o pe nas.
– O să te aștepte. Poate o să te aștepte sau poate o să-l uiți. Hai să facem o baie.
Alina a sărit în picioare, dar Cristina a tras-o înapoi.
– Nu! Prima dată băgăm doar picioarele. Ești conștientă că vorbim tot în șoaptă? Încă nu a trecut efectul. Vrei să ne înecăm?
– Mi-e foame. Mai sunt corcodușe în gradină la nenea Vali?

Două luni mai târziu.

Alina îndeasă hainele în bagaj când intră tatăl său. Ținea în mâini un plic alb pe care-l lasă pentru a o ajuta cu geamantanul.

– Ce am primit?
– O invitație la nuntă. Cristina se mărită.
– Cristina se mărită? Cu Iacob?! Și eu care i-am zis că o să-l uite.