Fermecarea lumii cu Michael Jackson și Tricoul Inteligent Dunia

De-a lungul timpului am suportat mai multe influențe. Citeam o carte care mă impresiona? Orice scriam după cuprindea atingeri ale scriitorului. Ca fata, și mai târziu ca femeie, m-au inspirat mama, o prietenă din copilărie și două profesoare.

De fiecare dată am fost lucidă. Nu am preluat nimic cu inconștiență. Am știu ce anume am împrumutat în orice situație. Nu mi-am permis niciodată asimilarea. La început dintr-o mândrie prost înțeleasă preluată de la sora mea care îmi făcea educație fără să aibă habar cât de mult o admir eu cu gura căscată ca soră mai mică cu 3 ani. Diferența asta e monstruoasă între două surori când una are 12 ani și alta 15 ani.

Așadar, nu mi-am permis asimilarea dintr-o mândrie prost înțeleasă. Apoi m-am frânat dintr-o frică de a nu fi eu însămi. Habar n-am de unde m-am pricopsit, dar am suferit mult timp din cauza asta. În copilărie și adolescență rar admiram persoane. Excepție făceau profesorii și personalitățile decedate. Prietenii din jur râdeau de multe ori dacă verbalizam un compliment pentru o persoană sau alta. Poate v-ați confruntat cu atitudinea asta: exprimi o admirație și o cunoștință sau două sar imediat și critică persoana menționată.

Într-un așa context m-am dezvoltat eu emoțional. Am refuzat să admir, să mă dedic sau să mă pierd în încântare pentru cineva. Există o excepție. M-a cuprins o febră cu Elvis Presley. Prin asociere, de la rege la rege, mă uitam cu interes și la videoclipurile lui Michael Jackson.

Trăirilor trecute le datorez azi cea mai nouă campanie pentru Tricoul Inteligent Dunia. Mi-a picat fisa într-o zi, așa cum se întâmplă la nașterea ideilor mărețe, cum mi-ar plăcea să mă prezint în fața dumneavoastră cu Tricoul meu.

Atenție!

Ies în față. Fac o plecăciune. Rostesc o indicație.

Campania Tricoului Inteligent este inspirată din videoclipul Cry al lui Michael Jackson. Pe urmele ideii lui, vă tachinez cu inteligența cu care atât defilez. Îmi permit să vă reamintesc sau să vă spun: putem să ne naștem inteligenți, dar o inteligență nehrănită se anulează. Premiile de la școala generală? Nule. Coronița din liceu? Lipsită de valoare. Diploma de facultate? Zero.

Mintea nu-și permite lipsa de activitate. Creierul nu se pensionează decât în boală, iar atunci ne reducem viața la supraviețuire.

Timpul petrecut în saloane de înfrumusețare, în săli de sport, la filme provoacă neglijabil creierul. Poartă o carte este de asemenea o campanie personală, dar semnificația ține de sănătate și frumusețe psihică. Cartea reprezintă spa-ul minții. Muzeele, vernisajele, teatrele alcătuiesc mijloacele de întreținere.

Tricoul e un mijloc de comunicare cu literatura, cu valoarea. Avem nevoie de valori în viață pentru a putea să scădem. Dacă modelele sunt mediocre, scăderea devine imposibilă. Picăm în regresie, în subinvoluție.

Nu vă este frică de primitivism? Să vă fie!

Până una alta încerc să acționez cu Tricoul ca mijloc. Dinamitez barierele. Inteligența și frumusețea se conțin în orice aspect al vieții noastre.

Cu Romina Faur și Flavius Neamciuc încerc să vă farmec pe fiecare cu datoria de a ne face educație.

Doamnelor!

Domnișoarelor!

Tricoul Inteligent Dunia.

De la îmbujorare la aspect de accident vascular cerebral

Mara a început din toamnă clasa 0. Am potrivit alarma la 6 jumate pentru mine și la 7 pentru ea. Mă ridic și îi pregătesc laptele. După ce îl bea, mă strecor în pat. Ne giugiulim puțin, mai mult eu pe ea. Mara caută să se încălzească la picioare și se lipește toată de mine.

Facem asta în aproape fiecare dimineață. Există excepții, firește!

Când eram eu copil, diminețile se desfășurau altfel. Mă trezea zgomotul făcut de mama la bucătărie. Când deschideam ochii, de cele mai multe ori îi zăream părul. Se pieptăna. Mi-e atât de familiar scârțăitul pieptănului. Își netezea părul lung și negru în grabă apoi ieșea pe ușă. În liniștea aceea și cu un sentiment urât de abandon, mă ridicam din pat.

Mama e prima persoană pe care am admirat-o. Au urmat nașii mei, profesoara de engleză, profesorul de filozofie și domnul diriginte.

Nu eram conștientă atunci de admirația mea, dar sentimentul de încântare din preajma lor era viu și autentic. Am realizat de-a lungul timpului că mă bucură să-mi dăruiesc admirația. Sistemul de valori mi-a redus strașnic numărul de persoane prețuite. Există profesorii din viața mea. Numele lor s-au repetat pe blog: Adriana Babeți, Gabriela Glăvan, Ilie Gyurcsik, Cornel Ungureanu, Pompiliu Crăciunescu, Ciprian Vălcan, Dumitru Tucan.

Îl admir sincer și cu o afecțiune construită din pagini de carte pe Freud. Recunoștința pe care i-o port se datorează în întregime comportamentului uman. Am înțeles atât de multe. În limbajul unora, ceea ce simt și ceea ce gândesc acum își are corespondent în acțiunea de a ierta.
M-am întrebat de multe ori ce impact ar avea asupra mea, dacă ar fi cu putință, o întâlnire cu Freud?! Mă joc uneori cu asemenea scenarii. Nu am încercat să ghicesc.

O să vă povestesc despre o întâlnire cu Lucian Boia la Bookfest-ul de anul acesta de la Timișoara. Istoricul este una dintre persoanele pe care le admir și le citesc cu interes. A lansat cea mai nouă carte cu prilejul târgului, Un joc fără reguli. La final, m-am așezat la coadă pentru autograf. Mai aveam unul luat la București. Acum am două. Mi-a păsat prea puțin de semnătură, am mers pur și simplu pentru a privi în față un om care mă încântă.
Am întins cartea, alta decât cea lansată în ziua aceea. Am profitat de scurta privire directă și i-am zis că asta aveam în geantă. Mereu port o carte în geantă și în cea mai mare parte cărțile dumnealui.
Să înțeleg că ați citit mai multe?
Multe.
Ce studiați?
Am simțit cum ușoara îmbujorare face loc unui aspect de accident vascular cerebral.
Am studiat Literele, dar mă interesează istoria.
Mi-a întins cartea și mi-a zâmbit. Eu am ținut piept cu mândrie reacției mele nesuferite. Am apucat cartea cu nonșalanță și m-am îndepărtat.

Așa m-am manifestat eu, cu modificări ale activităților în organism. Mi-e nesuferită reacția, dar am învățat să trăiesc cu ea. Nu că aș fi putut alege o altă variantă.

Dialogul dintre mine și Lucian Boia nu are nici o importanță, doar întrebări șablon, dar semnifică monstruos pentru mine ca persoană. Mi-am exersat admirația. M-am bucurat de prilej. Mi-am creat o amintire.

Mă construiesc în fiecare zi. Și am grijă să folosesc tot ce e mai bun pentru a mă deosebi de mediocritate. Îndrăzniți fiecare să vă luați la trântă cu obscuritatea. E posibil, pe cuvânt că e!

Foto: Flavius Neamciuc

Jocul de-a admirația

O să pară că mă fălesc în următoarele câteva rânduri. O femeie, două femei, trei femei, până am pierdut numărătoarea, mi-au spus că mă admiră, că le inspir, că sunt deosebită.

Prima dată, țin minte că m-am fâstâcit. Mi-am privit botul pantofilor și nu îndăzneam să ridic ochii. Rânjeam și nu puteam să mă controlez. Caut să rămân nepăsătoare la complimente. Am renunțat la a contrazice persoana și la a respinge atitudinea prietenească. Oricare ar fi intenția, mai mult sau mai puțin amicală, timpul deslușește și deconspiră, accept amabilitatea, uneori cu reverețe.

E nepoliticos și imatur să susții contrariul celor spuse de cineva. Dacă e sincer? Oamenii mai probează sinceritatea, iar unii o practică și o cultivă. Subliniez acest aspect pentru persoanele incapabile să accepte un compliment.

Am zis că prima dată m-am fâstâcit. A doua oară am râs. A treia oară am povestit plină de entuziasm unei prietene. La un moment dat, potop de adolescente, tinere femei, femei mature mi-au făcut cunoscută admirația.

M-am pierdut și am exclamat: își bat joc de mine? Așa multe femei să mă placă pe mine? NU.

Nu știu voi, dragile mele femei, dar pe mine când mă place o femeie intru în alertă. Simțurile o iau razna, alternez în atitudine, mă apăr, atac, păstrez neutralitatea. Descriu zăpăceala și nu știu încotro s-o apuc.

Încotro? Ce să fac, cum să fac, jocul de-a admirația mă responsabilizează, mă cenzurează, îmi ia o măsură din libertate.

Mi-e frică să nu dezamăgesc. Mi-e frică de admirația care o să mă determine să mă joc de-a identitatea în loc să fiu. Realizez uneori când mă transform în Paula Dunia. Nu sunt. Mă simt că nu sunt Paula Dunia, ci o joc pe Paula Dunia.

Mă întristez și încep să-mi refuz prezența altora. Mă simt excelent în spatele cuvintelor. Mă simt fantastic și cu mine, doar să nu mă joc prea mult cu măștile.

Cer îngăduință de la cei cu pretenții deosebite.

Mulțumesc.

Foto: Flavius Neamciuc

Atelier: Atelier Bobar

Leon Dănăilă, 18 brevete de inventator și 10 de inovator

646x404Oricât de neplăcute și plictisitoare găsesc manifestările bruște de pe facebook, le recunosc utilitatea. Am aflat despre medicul specialist neurochirurg Leon Dănăilă. O să las link la nume. V-aș da și timp, dacă ar fi cu putință, să citiți tot ce scrie.

Prima dată l-am zărit într-o fotografie în metrou cu un titlu țintind senzaționalul. Mi-e lehamite de senzațional, iar apucătura oamenilor de a stârni compasiune pentru un interes propriu, de deificare, mă îngrețoșează.

Un om merge cu metroul. O persoană alege ca mijloc de transport trenul subteran pentru a se reîntoarce acasă. Au considerat unii specialiști în probleme de morală, lumea întreagă e plină de ei, că nu se cuvine ca o personalitate asemenea doctorului Dănăilă să călătorească cu metroul, iar nu știu care alde, să dețină mașini scumpe și grețos de scumpe.

E firesc să alegi metroul ca mijloc de transport. În epoca noastră e rapid. Când am ajuns în marile orașe europene, Paris, Londra, Roma, Viena, Barcelona, Moscova, și am coborât la subteran, m-a încercat admirația și recunoștința pentru realizările societății actuale. Rar experimentez gratitudinea pentru colectivitatea în care mi-au fost date zilele. Metroul din Moscova a devenit punct de atracție, se vizitează ca oricare altă atracție turistică.

Dacă aș crea poezie, m-aș avânta să fac o odă metroului.

Lipsită de sensibilitatea poetului, la mine se impune o potrivire între concept și imagine, notez că metroul reprezintă un apogeu și mă bucur să profit de fiecare dată când am ocazia de înfăptuirea unor proiecte elaborate.

Alegerea doctorului Dănăilă dovedește spirit practic, inteligență, bun simt și o opțiune personală, evident nerespectată de părerea masei dornică să compătimească pentru a avea motive de ură.

Cu facebook-ul, cu puseul de femeie la menopauză datorat utilizatorilor, a ajuns și la mine numele doctorului și mă declar mulțumită. Mi-ar plăcea să-i citesc o carte sau două, cât îmi permite mintea mea. Întru respectul personalității și realizărilor doctorului Leon Dănăilă, deține 18 brevete de inventator și 10 de inovator, și este autor a 39 cărți de specialitate, lăsați mila și aruncați-vă ochii pe cărțile lui. Mila poate și să ofenseze, mai ales când nu există motive, ci percepții și false percepții ale vieții.

Eu aș alege Psihoneurologie, Sculptură în creier sau Chirurgia Psihiatrică. Rămâne de văzut dacă o să ajung în posesia lor.

Leon Dănăilă, de citit și admirat.