S-a sfârșit Gaudeamusul. Mi-e dor de Gaudeamus, de ceea ce a ajuns să semnifice pentru mine. În fiecare an, din 2008 începând, luna noiembrie a însemnat un fel de buclă în spațiul și timpul meu. O realitate puțin altfel cuprinsă în 4 zile.
Pentru început, am stabilit că această ieșire va fi destinată fetelor. Doar prietenele mele și cu mine ne punem la drum. Drumul are și el importanța lui, face și desface stări, construiește sau demolează teorii, stă cumva în slujba bucuriei de a ne detașa de propriile vieții și a râde pur și simplu.
La București, imediat după cazare, de obicei un apartament în regim hotelier pe bulevardul Corneliu Coposu, ieșim la teatru. Atât ne permite prima zi, drumul, cazarea, o piesă de teatru, iar apoi cina. Anul acesta am cinat la Lacrimi și sfinți.
Așadar, joi seară am ajuns la Odeon la piesa joi.megaJoy. Decadență, decadență, decadență!
Te-ai curvit la bătrânețe, recuperezi din tinerețe.
O mică observație despre teatru, căci nu o să dezvolt; piesele actuale din teatrul românesc, deși provoacă hohote de râs, sunt deosebit de triste în mesajul subliminal.
Mai departe, nu o să dau detalii despre nici o piesă pe care am văzut-o, nici despre joi.megaJoy, nici despre Noi4 cu Marius Manole, Lia Bugnar, Maria Obretin și Ilinca Manolache, o să înșir activitățile și o să mă opresc asupra unui singur episod.
La București, datorită Târgului Internațional de carte Gaudeamus, prietenele mele și cu mine avem o agendă foarte încărcată, teatru, cum am mai scris, participarea la târg; în cadrul târgului lansări de cărți, cafenele, seară muzicală la Ateneul Român, întâlniri cu diferite persoane. Anul acesta am avut șansa s-o cunosc pe Claudia Gican.
Succint, acestea au fost activitățile. Episodul de care am amintit îl are ca subiect pe Marius Manole. Este o presupunere, dar nu cred că mai există un cititor al acestui blog care să nu aibă habar despre admirația pe care i-o port și i-o declar lui Marius Manole.
După ce vineri seară l-am admirat jucând în Noi4 la Godot, sâmbătă, printr-un extraordinar melanj de situații, alegeri, noroc și edituri, i-am auzit numele rostit chiar când lăsam în urmă editura Nemira și mă pregăteam să părăsesc Târgul. M-am întors la editură, am căutat programul și am citit numele lui pe afiș. Le-am sunat pe fete să vină la editura Nemira și m-am așezat frumos să aștept lectura lui Marius Manole. Când au venit fetele, eu deja priveam foarte atentă mulțimea. Una dintre ele mi l-a arătat și am început să discutăm agitate sau mai corect spus, agitată și entuziasmată eu, fetele doar amuzate, despre o acțiune a mea de a-i cere să facem o fotografie împreună. Eu am refuzat, verbal și gestual. În toate vorbele și gesturile, Marius Manole s-a apropiat și a rostit:
Ce este cu toată agitația asta, fetelor? Facem o poză, sigur că facem.
Dar eu i-am zis că fotografia cu mine s-o facă. Am vorbit puțin în acest timp. I-am mărturisit că sunt mai mult o groupie.
Probabil vă întrebați, și eu mă întreb, de ce am scos asemenea gogomănie pe gură. Mai târziu am desfăcut semantic cuvântul. Oare ce i-am zis eu lui Marius Manole? În curtea de la Mănăstirea Stavropoles, fetele, Bogdan Mosorescu și cu mine încercam să stabilim sensul exact al acelui groupie. Am abandonat analiza, și morfologică și sintactică, și ne-am îndreptat spre apartament, urma seara de la Ateneu și trebuia să scăpăm de adidași și UGG-uri. Rochiile, fandacsiile și tocurile au înlocuit chiar și preocupările semantice.
Acest episod am ținut să-l povestesc, cu următoarele revin.
Gaudeamus 2014.
