Când rămâi însărcinată și știi la ce să te aștepți. Eu am știut. M-a pregătit Mara. Dar Mara m-a pregătit pentru grețuri, mișcări ridicole de hipopotam, o neliniște turbată și nejustificată, mâini și picioare umflate, un nas de două ori mai mare. Mara nu m-a pregătit să fac față geloziei și vinovăției. Mara e geloasă. Eu mă simt vinovată.
La un an după despărțirea mea de tatăl ei, Mara a insistat că mai dorește o soră sau un frate. Săptămânal duceam discuții despre. Dorința ei a durat o vreme. N-am scăpat de sâcâială. Am deschis ușor o poartă. Tatăl ei îmi destăinuise că în relația lui se pregătesc pentru un copil. I-am sugerat Marei să ceară un frate sau o soră de la tatăl ei. A refuzat. Nu i-am înțeles refuzul. Bla, bla, lu, lu, de ce, ce se întâmplă? Nimic, mama. Să facă tata un copil, dar să creadă copilul că partenera este mama lui?! Nu știu cum se ascund părinții să nu râdă de copiii lor! Pentru mine, ascunderea amuzamentului m-a solicitat enorm. Eu nu râd de Mara, de problemele ei, de raționamentele ei. Nu uit că-i datorez revenirea la o gândire primară. În momentul acela am reușit să-i abat atenția cu un câine. Ne aflam pe stradă. La felul cum a judecat ea chestiunea, i-am promis că o să vedem ce putem face anul viitor ca să primească un frate sau o soră.
Și Mara a primit doi verișori și un frate în următorii ani. Tatăl ei mi-a ignorat sfatul. Mara are nevoie să fie pregătită pentru ceea ce urmează. I-am zis. L-am asigurat. Am citat surse. Dar eu vorbesc din cărți scrise de specialiști. Așa că a procedat ca de obicei. A pus-o pe Mara în fața faptului împlinit. Cu discuții, cu povești, cu blândețe și cu o imensă răbdare, am trecut și de acest episod cu Mara acceptând. Și-a acceptat verișorii și fratele. Îi iubește. Firește! Anul trecut am început să fac trimiteri către o viitoare soră sau un viitor frate. Nu! Ea nu mai vrea nici o soră și nici un frate. Toate asigurările primite în trecut, că nu o să se schimbe nimic cu venirea unui nou născut, nu s-au dovedit adevărate. I-am ascultat plângerile și consolarea Am avut dreptate nu m-a încurajat. La rândul meu, m-am plâns la tatăl ei. Uite ce ai făcut! Bla, bla, lu, lu acuzațiile și reprosurile nu demonstrează nici o utilitate. Parcă nici cărțile nu mi-au venit în sprijin.
Mara e geloasă. Eu mă simt vinovată. Ea știe că atenția mea va fi împărțită. Eu știu că ea suferă, dar decizia, a mai aduce sau nu pe lume un copil îmi aparține în ciuda durerii ei. Grețurile de dimineață au fost nimic prin comparație cu privirile Marei. Vestea i-am dat-o după ce am aflat și sexul fătului. Înainte de analizele cu pricina, Mara m-a împuns cu degetul în burtă. Încă o face. Mama, ești grasă sau ești gravidă? Nu știu, Mara. Am programare la doctor. Bine. Să mergi mâine. Și sper să fii grasă.
S-a dovedit că nu sunt grasă. A plâns. A refuzat. M-a respins. Am plâns. Am stat lângă ea. I-am suportat îndurerată mânuțele care mă împingeau. Între timp s-a potolit. A probat diverse purtări. Mai ascultătoare. Mai furioasă. Mai respingătoare. Mai detașată. Și excursiile noastre împreună, mama? Și Gaudeamus-ul? Și drumețiile? Și. Și. Și. Toate or să rămână, Mara, o să le reducem durata în primul an, dar ieșirile noastre or să rămână ieșirile noastre.
Mă descurc cumva. Mă poticnesc. Îmi crește burta. Îmi crește iubirea pentru ea dacă așa ceva mai este posibil. Oricum nu e ușor. Habar n-am ce mă așteaptă.
Foto: Bogdan Mosorescu
