Circumstanțele au făcut să răspund din nou la întrebarea: Despre ce scrii pe blog, Dunia?

Întotdeauna am răspuns școlărește. După felul cum rosteam se simțeau și cele două puncte care marchează pauza. Scriu despre: literatură, psihologie, teatru, istorie, relațiile dintre oameni, călătorii etc. Ultima dată am ezitat. Înșiruirea subiectelor de pe blog mi-a părut lipsită de sens.

Scriu despre ceea ce îmi place, am răspuns eu.
Îmi place literatura.
Îmi place teatrul.
Îmi place psihologia.
Îmi place istoria.
Mă fascinează relațiile dintre oameni.
Slăvesc călătoriile.

Plăcerile mele au devenit obișnuințe. Sunt o sumă de obiceiuri. Sunt previzibilă. Prin facultate m-aș fi simțit insultată și furioasă din cauza caracterului previzibil. În prezent trăiesc într-un confort psihic care îmi permite să afirm, cum am procedat sâmbătă într-o discuție cu o doamnă care dorește să colaborăm, sunt stăpână pe mine!

Stăpânirea de sine semnifică acceptare, cunoaștere, limitare. Restrângerea persoanei într-un fel autentic de a fi. Mereu m-a urmărit senzația, în momentele intense sufletește, că mă despic în două, iar avatarul râde și mă batjocorește. Până nu m-am lăsat batjocorită, în realitate am rămas nemișcată și am privit mișcarea din jurul meu, nu am reușit să aprind nici un bec în întunericul emoțiilor nestăpânite.

Aș încerca să simplific ce am scris mai sus, să scap de bombastic, dacă asta e percepția, dar mi-e imposibil. Trasformarea urâtă și chinuitoarea a emoțiilor o duc foarte greu pe picioare.

Dar o duc. Mă apasă, e monstruoasă!

Obișnuințele au produs un fel de fixare. De la plăceri concrete și recunoscute, am făcut un pas înainte. Pot zice că am aprins un bec în întunericul persoanei mele.

Alegerile personale mi-au dat niște rădăcini. Cu ele am reușit să merg înainte în direcția educației. Mi-am descoperit domeniul de activitate, pătrățica cum îmi place mie s-o numesc.

Pe pătrățica mea orice eșec se transformă în bun pe termen lung. Pe oricare altă pătrățică, eșecul nu ar fi personal, ci colectiv. Eficiența oricăruia dintre noi stă în ratări personale. Eroul se împotrivește tatălui.

Am plecat erou de acasă la facultate. M-am opus cum am știut tatălui.

Despre ce scrii pe blog, Dunia?

Despre ce îmi place, iar uneori îmi place nespus de mine.

Foto: Flavius Neamciuc