Ați citit Femeia nisipurilor de Abe Kobo? Nu a fost prima mea întâlnire cu absurdul, mărturisesc. M-a marcat însă. Dădeam pagină după pagină și retrăiam episoade absurde din viața de toate zilele.

Șansa la educație mi-a arătat că neînțelegerile dintre oameni țin de multe ori de cultură. Fapte de cultură le numesc absolvenții de la Litere. Pentru mine, înțelegerea acestui fapt a adus bunăvoință față de oameni și față de acțiunile lor.

Îmi pierd uneori compasiunea. Acolo mă izbesc de absurd. Educația și autoeducația mă ajută să identific episoadele absurde din viața obișnuită. Atunci mă dau un pas înapoi. Știu că vorbesc aceeași limbă cu interlocutorul meu, dar semnificațiile se pierd în gândire automată, în conformare și în îndoieli.

O să vă povestesc un episod absurd.

Se întâmplă să fiu posesoarea a două conturi la Banc Post. Într-un cont mă sprijină statul în care m-am născut cu 84 de lei pe lună, alocație pentru copil. Suma fabuloasă o transfer lunar sau nu în contul personal. Ieri am trasferat-o. Aseară după 8 am efectuat o tranzacție în care mutam banii dintr-un cont în altul.

Tot aseară mi-am blocat cardul. Din luna ianuarie când mi s-a spart mașina și mi s-a furat geanta, îmi merge excelent în ghinioane. Am pierdut un inel Oianu, am rămas fără permis, o rochie s-a rătăcit la curățătorie, Ryanair și-a anulat zborurile, am căzut pe scări. Aveți deja o imagine de ansamblu.

În urma blocării cardului, mă prezint azi la ghișeu să scot teribila sumă de 200 de lei. Și tărăboiul s-a pornit.

– Vreți să ridicați 127 de lei?
– Nu sunt 200? Așa ar trebui. Am transferat aseară 80 din. Am povestit cele de mai sus. Două conturi, alocație, uite așa, uite pe dincolo.
– Un moment, vă rog frumos.

Pac, pac, pac. Doamna tastează.
Mie îmi sună telefonul. Resping.

– Nu înțeleg. Ce bani ați transferat? Nu există bani. În 16 s-a efectuat ultima tranzație. Nu ați putut să transferați aseară pentru că nu erau bani.
– Aseară au fost 86 de lei pe cont. Și i-am transferat în contul personal.
– Nu ați făcut asta. Nu vreau să ne contrazicem, să ne certăm, dar nu se poate. Cum să se poată dacă nu există bani?!

Și de aici, fix ca două țațe, fiecare și-a prezentat adevărul. Vorbeam pe rând, vorbeam una peste alta, tăceri scurte, priviri ucigătoare până m-a izbit fapta de cultură. Atunci am tras aer în piept.

– Aveți dreptate, ce vă arată în sistem, așa este. Nu zic că nu aveți dreptate. Dar eu vă spun că aseară aveam 86 de lei în cont și am transferat 80 în contul personal. Cum nu am nici un interes să mint, am venit doar să-mi scot banii mei, vă rog frumos să-mi prezentați o altă presupusă acțiune, nu aceea că eu mint. (Deosebit de importantă această frază pentru mine ca persoană.)

– Dar v-am făcut eu mincinoasă?

– Mi-ați zis că nu am făcut ieri nici o tranzacție. Că fabulez. O să sun la București și o să discut despre. Eu voiam să scot niște bani, nu am acuzat banca de nimic, nu am pretins cei 80 de lei.

Ne-am despărțit cu urări de ziua bună după ce ne-am stricat-o reciproc. Conversația a durat mai mult de 20 de minute. Revolta doamnei și furia mea au avut timp să se desfășoare. Dar și aici v-ați făcut o imagine de ansamblu.

După ce am plecat de la bancă, am sunat la București. Mi-am anunțat furia. Am cerut permisiunea să povestesc pornind de la furtul actelor din luna ianuarie. Doamnul m-a lămurit. A avut loc o tranzacție aseară.

Normal că, asta i-am explicat și eu vacii. Nimic nu mi-a ieșit pe gură. Am ținut în mine ca un pechinez turbat.

Doar că doamna nu vede tot cum văd ei la București, iar banii văzuți de mine nu există pentru că sistemul lor nu s-a actualizat.

Am ascultat și nu m-am abținut.

– Serios? Și doamna de la ghișeu nu beneficiază de aceleași cursuri ca toți angajații? Nu are un răspuns care să nu-l facă pe client mincinos? Să nu-l provoace până la spume la gură? Că sunt furioasă. V-am zis că sunt furioasă?

– Mi-ați spus doamnă. Pot să vă cer scuze în numele colegei mele.

– Nu vreau scuze. O zi bună. La revedere.

Ați fost clienți Banc Post? Nu a prima mea întâlnire cu absurdul.

Foto: Anca Ciobănescu