Textul de ieri nu s-a încheiat la punct. Am pus punct, dar ieri, toată ziua, am simțit un fel de agitație emoțională.
Am încercat să-mi amintesc ce am citit eu pe filele Jurnalului lui Mihail Sebastian în facultate. Memoria mi-a redat imaginile unei săli de seminar, ale unui profesor, dar nu mi-a înapoiat nici un conținut cu transmitere de informații.
Parca n-aș fi citit cartea, de ieri mă simt o falsificatoare de lectură. O carte citită, dar cu povestea uitată mai poate fi socotită ca luată la cunoștință?
Azi consider cartea necitită.
Ieri, după ce am stabilit un nou statut pentru Jurnal, am căutat să citesc despre Leni Caler. Am găsit material pe internet și mi-a plăcut duduia. Mi-a părut și rău de ea, dar părerea de rău ar fi bine să se citească într-o notă de empatie.
Sunt, ce e drept, capricioasă, cochetă și frivolă. Dar n-am făcut niciodată ceva numai din cochetărie, capriciu, frivolitate.
Empatia se oprește la frivol, eu niciodată nu am umblat după plăceri ușoare.
Leni Caler a fost o actriță și o cântăreață care a fascinat în perioada interbelică. Fascinația publicului s-a confirmat și prin pasiunea stârnită de Leni unor personalități ale momentului, Tudor Arghezi, Camil Petrescu, Mihail Sebastian.
Camil Petrescu este acela care a sculptat-o intelectual, actrița având ceva al ei, dar lipsindu-i un bagaj cultural.
La bătrânețe a scris Memorii, iar paginile ei, flatante pentru ea, dar și discrete, au făcut posibilă reconstituirea unor pasiuni, confirmarea unor însușiri, gelozia lui Camil Petrescu, disperarea lui Mihail Sebastian.
La sfârșitul anilor 50, Leni Caler se exilează la Berlin.
După ce s-au scris piese pentru ea, Jocul de-a vacanța al lui Mihail Sebastian, după ce Camil Petrescu i-a dormit pe preșul ușii o noapte întreagă, după dedicații argheziene în Bilete de papagal, un ziar al epocii, Leni Caler a fost uitată într-un allegro neașteptat.
Leni Caler a fost iubită, adulată, uitată, drumul firesc al oricărei femei cochete, capricioase, frivole.
Să nu ne pară rău, am certitudinea ca Leni Caler a știu să ia toată frumusețea sufletelor care au iubit-o, iar frumusețea asta i-a alinat bătrânețea, iar ea nu a ajuns niciodată bătrână, ea doar nu a mai fost tânără.