O să urmeze un text alandala. Nu o să aibă început. Vă rog să aveți răbdare, să reconstruiți ziua mea de ieri pe care urmează s-o povestesc.
Uită-te la ei, numai începători, nu au văzut în viața lor o bicicletă! Nu știu să pedaleze în grup.
Eu am învățat să pedalez acum 20 de ani, într-un cartier mărginaș de la Severin, un cartier cu străzi late, prea puțin circulate de mașini. Acum 20 de ani, când trecea o mașină, trăgeam pe dreapta și așteptam, oricum trecea una pe oră. Pe lângă asta, bicicleta pe care am învățat eu avea frână la pedală, atât, iar viteza se regla în pantă și era măsurată de felul cum zburau pletele și cât de tare țipam. Țipam când coboram și aveam impresia că imediat o să și zbor din șa. Șa egal șiț, am învățat ieri că unele persoane zic șiț la șa. Eu zic șiț la mâțe, mâțe egal pisici.

Ieri am ieșit pentru prima dată cu bicicleta în trafic. Eu am învățat acum 20 de ani să merg pe bicicletă, iar ieri nu aveam cum să trag pe dreapta la fiecare mașină care trecea. Așa că m-am încordat. Refuz să numesc ce anume am încordat, vă invit să vă imaginați.
În primele 10 minute am luat un gard și am accidentat biciclistul de lângă mine. El putea fi numit biciclist, eu nu. Eu încă aveam tendința să opresc când auzeam o mașină, nu mai zic că am căutat să descopăr mașinile în oglinda retrovizoare, căci sunt șofer.

Ieri am ieșit pentru prima dată în trafic cu bicicleta. Acțiunea mea s-a datorat campaniei Verde pentru biciclete. Am pedalat ieri pe un traseu de 11 km. M-am achitat onorabil, dar nu am suflat o vorbă despre cât de mândră m-am simțit. Am așteptat să ajungem la final. Am ajuns fără incidente, am părăsit platforma Timco și îndreptându-ne spre Unirii, am căzut, puteți să vă imaginați un salt în aer, eu, o bicicletă, o geantă, tampoane. Am căzut totuși bine, după ce mi-am aranjat pletele, nu din cochetărie cum am primit acuzații, ci pentru că nu mai vedeam nimic în față, farmacia mi-a smuls un zâmbet.
Asta se cheamă să fii inspirat, cazi lângă farmacie, lângă spital. Vă rog frumos să faceți ca mine.

Asta a fost ziua mea de ieri, dar mai am o prelungire. Seara, după toate activitățile dinaintea somnului, m-am așezat în pat. Fata mea, după ce mi-a făcut un suc de fructe, singură a stors fructele, m-a îndemnat să beau cu cea mai blândă voce. Eu sunt mama acum, pot să fiu mama, mama? Și eu am grijă de tine acum.
Am acceptat grija, un picior fix în genunchiul meu când s-a cuibărit în mine și am adormit. M-am trezit după câteva minute. Șoc. Sistolele mi-au înnebunit. Nu mai puteam să respir, piciorul abia se mișca. M-am liniștit, am adormit și până dimineață am cărat niște sistole descreierate.

Doctorița mi-a confirmat de dimineață. Prea mult efort, o să urmeze crampele, magne B6 și calciu.

Ce fac azi? Îmi târăsc piciorul, respir greu, magne B6 și calciu.

Text alandala.